Leviticul 25
25
Anul sabatic
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Și iată ce i-a poruncit:
2„Copiilor lui Israel,
Vorbește-le, în acest fel:
„Atuncea când o să intrați
În țara ce-o s-o căpătați,
Pământul trebuie lăsat
Să se-odihnească; un Sabat,
Să țină-n cinstea Domnului.
3Aceasta este voia Lui:
În șase ani, vă semănați
Ogoarele; să vă tăiați,
În acest timp, viile; voi
Să strângeți roadele apoi.
4Însă atunci când o să vie
Al șaptelea an, vreau să fie –
Pentru ogoare – un Sabat
Cari pentru tihna lor e dat.
Ținut în cinstea Domnului,
Va fi Sabatul câmpului.
În anu-acela de Sabat,
Nu va fi câmpul semănat,
Nici via nu va fi tăiată.
5N-are să fie secerată –
În acel an – nici roada care,
Întâmplător, pe câmp, răsare
Din boabele care-au căzut
Când secerișul s-a făcut.
De-asemenei, strugurii din vie,
Nu vor putea, culeși, să fie.
Va fi un an pentru odihnă,
Și va ședea pământu-n tihnă.
6Doar ce va da – nesemănat –
Ogorul, în acel Sabat,
Voi veți putea să folosiți,
În timpul lui, să vă hrăniți.
Rodul acesta-i pentru voi,
E pentru robii voștri-apoi,
E pentru cei cari se tocmesc
La voi, cu ziua, de muncesc,
Și pentru cei care-au venit
La voi, străini, de-au locuit.
7De-asemeni, e al vitelor,
Precum e și al fiarelor.
Tot ce dă câmpul, de la sine,
Pentru a voastră hrană, vine.”
Anul de veselie – Răscumpărarea averilor și robilor
8„Tu, șapte săptămâni, voiesc
Apoi, să numeri. Trebuiesc –
Aceste săptămâni luate –
Numai din ani, de-a fi formate.
De șapte ori s-adăugești
Tot șapte ani, când socotești,
Iar toate zilele-nsumate –
Din șapte săptămâni formate
Numai din ani – vă vor da vouă,
În număr, patruzeci și nouă
9De ani. În luna a șaptea,
A zecea zi când va cădea,
Din trâmbițe o să sunați
În țară, ca să anunțați,
În acest fel, pe orișicine,
Că ziua ispășirii vine.
10Al cincizecilea an, să știți
Că trebuie să îl sfințiți.
Dați veste, peste-ntreaga fire,
Că a venit o slobozire
În țară, peste toți acei
Cari sunt locuitori ai ei.
Anul acela, vreau să fie,
Pentru voi, an de veselie.
Către moșia ce o are,
Se va întoarce fiecare;
La ale voastre case-apoi,
În acel an, să mergeți voi,
Căci i se cere omului
Să meargă la familia lui.
11Al cincizecilea an să fie –
La voi – un an de veselie.
Atuncea, să nu semănați;
De-asemenea, nu secerați
Nimic, din roadele acele,
Date de câmpuri, de la ele.
Roadele viei netăiate,
Nu trebuie-a fi adunate.
12Când acel an are să vie,
Va fi un an de veselie;
Iar voi va trebui să știți,
Ca pe „ceva” sfânt să-l priviți:
Să nu mâncați, în timpul lui,
Din rodul nou, al câmpului.
13În acel an de veselie,
Oricine trebuie să vie
La casa și familia lui.
14Dacă, „ceva”, aproapelui,
Îi vindeți, sau de cumpărați
Voi de la el, nu vă-nșelați
Unii pe alții mai apoi,
Căci frați, cu toții sunteți voi.
15Când cumperi ceea ce dorești
De la vecini, să socotești –
Din anul cel de veselie –
Vremea, iar cel ce-ți vinde ție
Va socoti, la rândul lui,
Anii din vremea rodului.
16Cu cât mai mulți ani au să fie,
Să ridici prețul; de-au să vie
Ani mai puțini, când calculezi
Tu, prețul, să îl micșorezi,
Căci ceea ce ți s-a vândut
Sunt secerișuri ce-au trecut.
17Nu vă-nșelați dar, între voi,
Ci temeți-vă mai apoi,
De Domnul vostru, tot mereu.
Eu sunt al vostru Dumnezeu!
18Legile Mele, le păziți!
Poruncile-Mi, de le-mpliniți,
Fără de frică o să stați
În țara ce o căpătați.
19Țara, la vremea rodului,
Vă dă roadele câmpului.
Din ele, voi o să mâncați,
Mereu, ca să vă săturați;
Iar spaime, nu veți mai avea,
Când o să locuiți în ea.
20Când vă veți întreba apoi:
„Oare, cu ce ne hrănim noi –
În anul cel de veselie –
Când seceriș n-o să mai fie?”,
21Eu, binecuvântarea Mea,
Am să vi-o dau, și veți avea,
În anul șase – negreșit –
Pe câmpuri, rodul întreit.
22În anul opt, veți semăna,
Iar până când veți aduna
Rodul cel nou, aveți să fiți,
Cu vechile roade, hrăniți.
23Pământurile n-au să fie
Vândute, pentru veșnicie,
Căci țara-n care-o să intrați,
Este a Mea. Voi o să stați
La Mine-n vremile ce vin,
Ca venetic și ca străin.
24De-aceea voi, în țara-n care
Intrați, drept de răscumpărare,
Pentru pământ, voiesc să dați,
Atunci când o să v-așezați.
25Când al tău frate sărăcește
Și de nevoie trebuiește
Să-și vândă-o parte din moșie,
Va trebui atunci să vie
Un neam de-al lui, o rudă care
E-n drept pentru răscumpărare,
Răscumpărându-i fratelui,
Vânzarea, din moșia lui.
26Dacă un om nu va avea,
Pe lângă el, pe nimenea –
Un neam, o rudă oarecare –
Cu drept pentru răscumpărare,
Și dacă se va fi văzut
Că poate singur – cea vândut –
Ca să răscumpere, să știți
27Că trebuie să socotiți
Anii trecuți de la vânzare
Și-apoi să-i dea acelui care –
Al său pământ – îl stăpânește,
Doar partea care prisosește.
Cumpărătorului, să-i dați
Această parte, și-l lăsați
Pe cel ce a vândut să vie,
Apoi, la fosta lui moșie.
28Când n-are cum să-l dea-napoi,
Lucrul vândut rămâne-apoi,
La cel care l-a cumpărat.
El trebuie a-l fi păstrat
Până când va avea să vie
Anul acel de veselie.
Abia atuncea, înapoi,
Veni-va omul, iar apoi,
Cel care-a fost cumpărător
Să iasă din al lui ogor.
29Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Să vândă-o casă cineva –
Și-această casă, locuită,
E-ntr-o cetate întărită
Cu ziduri – vânzătorul are
Dreptul pentru răscumpărare
Asupra ei, un an, ținut
De când aceasta s-a vândut.
30Dar dacă nu-i răscumpărată
Această casă așezată
Într-o cetate-n anul care
E dat pentru răscumpărare,
Vândută, ea are să fie
Și va rămâne, pe vecie,
Apoi, cumpărătorului,
Precum și urmașilor lui.
31Cât despre casele din sate,
Cari nu se află-n vreo cetate
Împrejmuită, ele sânt
Privite țarini de pământ,
Și-n anul cel de veselie,
Răscumpărate, pot să fie.
32Acuma dar, referitor
La casele Leviților –
Și la cetăți de-asemenea –
Pe care ei le vor avea:
Dreptul pentru răscumpărare,
Asupra caselor pe care
Au să le vândă, le e dat
Ca să îl aibă, necurmat.
33Când cumpărați, de la Leviți,
O casă, trebuie să știți
Că-n anul cel de veselie,
Casa trebuie să revie
La fostul ei stăpân apoi.
Afară, deci, veți ieși voi,
Din casele Leviților,
Căci ele sunt averea lor,
Pe care-n Israel o au,
Pe care Eu am să le-o dau.
34Ogoarele cetăților,
Cari sunt ale Leviților,
Nu se vor vinde. Ei să fie
Stăpâni, pe ele, pe vecie.
35Atunci când o să sărăcească
Și nu mai poate să muncească
Fratele tău, tu dator ești
Ca, tot mereu, să-l sprijinești,
Ca pe-un străin, sau venetic.
Tu sprijinește-l – Eu îți zic –
Să poată a trăi cu tine
Și astfel, să îți meargă bine.
36Dobândă, să nu-i iei, nicicând.
Să nu îți dea, cumva, prin gând,
Să îi iei camătă. Mereu,
Tu teme-te de Dumnezeu,
Și lasă a trăi, cu tine,
Și frate’ tău, să-ți fie bine.
37Ai tăi bani, nu-i împrumuta
Cu vreo dobândă; hrana ta
N-o da cu camătă, căci Eu
38Sunt și voi fi Domnul, mereu.
Eu, din Egipt, te-am scos afară
Și-acum îți dăruiesc o țară –
Cea a Canaanului – căci Eu,
Îți voi fi Domn și Dumnezeu.
39Când al tău frate – lângă tine –
Va sărăci și-n urmă vine
Să ți se vândă, să nu-l pui
Să-ți facă munca robului.
40La tine, el va fi privit
Ca și un om care-i tocmit
Cu ziua, ca un venetic.
Să te-ngrijești de el – îți zic –
Căci slujba lui o să se-ncheie,
În anul pentru veselie.
41Atunci – când anu-acela vine –
Are să iasă de la tine
Și el și cei ce-l însoțesc –
Copiii lui – căci Eu doresc
Să meargă la al său ogor –
La țarina părinților –
Și cu familia lui să fie,
42Pentru că Îmi slujește Mie.
Și tu, și el, sunteți acei
Cari sunteți slujitorii Mei.
Din al Egiptului ținut,
V-am scos și, liberi, v-am făcut.
Să nu-ți vinzi fratele, nicicând,
Așa precum, robii, se vând.
43Atuncea când, stăpân, îi ești,
Cu-asprime, să nu-l stăpânești,
Ci teamă, tu să ai, mereu,
De al tău Domn, de Dumnezeu.
44Când robi sau roabe, îți dorești,
Putea-vei să îți târguiești,
Doar de la neamuri: bunăoară,
La cele ce te înconjoară.
45Dacă alți robi ai să mai vrei,
Tu vei putea ca să îi iei,
De la acela care vine
Pentru a locui la tine,
Și e străin. Din casa lui,
Îngăduit e orișicui
Ca robi să-și cumpere apoi.
Robii aceștia, pentru voi,
Precum e o avere sânt,
Aflată pe al vost’ pământ.
46Aveți dar, împuternicire,
Să îi lăsați, drept moștenire,
Urmașilor de după voi
Și fiilor lor mai apoi,
Precum se lasă o moșie.
Robi îi veți ține, pe vecie.
Nu vă purtați în acest fel,
Cu cei ce sunt din Israel.
Mereu, vreau să îi ocrotiți:
Cu-asprime, să nu-i stăpâniți,
Pentru că sunt ai voștri frați.
De-aceea, Eu vă zic: vegheați!
47Dacă din cei ce vin la voi –
Străini sau venetici – și-apoi,
Ajung să se îmbogățească
Iar frate’ tău să sărăcească
Și-ajunge ca, străinului –
Sau unuia din neamul lui –
48El să se vândă, mereu are
Un drept pentru răscumpărare,
Cu toate că s-a fost vândut.
Un frate, dacă a avut,
Să îl răscumpere pe cel
Ce s-a vândut. De-asemeni, el
49Mai poate fi răscumpărat
De unchiul său care-i bogat,
De fiul unchiului apoi,
Sau de o rudă, dintre voi,
Care îi e apropiată,
Ori, de el însuși, totodată –
Dacă se simte în putere.
50O socoteală-atunci se cere,
A fi făcută, cu acel
Care l-a cumpărat. Astfel,
Din anu-n care-a fost vândut
Și până când a apărut
Anul acel de veselie,
Câți ani trecut-au, să se știe.
Căci prețul care se cuvine,
De numărul anilor ține.
Astfel, el fi-va prețuit
Precum e cel ce s-a tocmit,
Cu plată, pentru munca lui,
Iar plata-i a stăpânului.
51Dacă mulți ani, încă, mai sânt,
Până veni-va pe pământ
Anul care – precum se știe –
Este un an de veselie,
Pentru a sa răscumpărare
Va da un preț, drept plată, care,
Anii rămași – fără-ndoială –
Are să-i țină-n socoteală
Și-i va scădea din prețul dat,
Atunci când fost-a cumpărat.
52Dar dacă ani puțini mai sânt
Până veni-va pe pământ
Anul care – precum se știe –
Că este an de veselie,
După ăști ani – fără-ndoială –
Are-a se face socoteală,
Plătindu-se răscumpărare
Doar pentru anii ce-i mai are
De împlinit în slujba lui –
Adică a stăpânului.
53Deci frate’ tău cel înrobit,
Să fie cum e cel tocmit
Cu anul doar, străinului.
Tu să veghezi asupra lui,
Mereu, să nu se poarte nime’ –
Cât timp, rob este – cu asprime.
54Iar dacă se va fi-ntâmplat
Că nu este răscumpărat,
Atunci, singur să iasă el,
Din casa omului acel –
Cu-ai săi copii – când o să vie
Anul ales, de veselie.
55Mereu, să procedați la fel,
Căci toți fiii lui Israel
Sunt robii Mei și-Mi slujesc Mie,
Pentru că Eu – precum se știe –
Din al Egiptului ținut,
I-am scos și, liberi, i-am făcut.
De-aceea, pentru ei, mereu,
Eu le sunt Domn și Dumnezeu.”
Currently Selected:
Leviticul 25: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
