Faptele apostolilor 9
9
Întoarcerea lui Saul
1Saul sufla amenințare
Și moarte, peste fiecare
Din ucenicii Domnului.
2El a cerut, preotului
Cel mare, sprijin și-ntărire,
Scrisori de împuternicire
Spre sinagogile aflate,
Atuncea, la Damasc, ca toate
Să îl ajute, să-i găsească
Și-apoi să îi înlănțuiască,
De câte ori e cu putință,
Pe cei ce umblă în credință –
Atât femei, cât și bărbați –
Și să-i trimită-apoi legați,
Către Ierusalim. Astfel,
3Saul porni la drum. Când el,
Lângă Damasc, a poposit,
În jurul său a strălucit,
Puternic, o lumină, care
Venea din ceruri. Speriat tare,
4El, la pământ, s-a prăbușit
Și-apoi, un glas, a auzit:
„Saul, de ce Mă prigonești?”
5„Doamne, îmi spune, cine ești?”,
Întrebă Saul. Domnu-a spus:
„Cel prigonit sunt Eu, Iisus.
S-arunci piciorul, înapoi –
Într-un țepuș – ți-e greu.” Apoi,
6Plin de fiori și-nspăimântat,
Saul, pe Domnul, L-a-ntrebat:
„Doamne, ce vrei să fac, acum?”
„Te scoală, pleacă iar, la drum,
Și intră în cetatea ‘ceea” –
Îi zise El. „După aceea,
Afla-vei, ce ai de făcut.”
7Nimica, însă, n-au văzut
Acei care l-au însoțit,
Pe Saul. Ei au auzit,
Vorbele spuse, de-acel glas,
Și-nmărmuriți, toți, au rămas.
8Saul, de jos, s-a ridicat
Și a privit înspăimântat,
În jur. Cu toate că-și ținea
Ochii deschiși, el nu vedea.
Însoțitorii îl luară,
Atunci, de mâini, și-l ajutară
S-ajungă în Damasc. A stat,
9Trei zile-așa. Nici n-a mâncat
În acest timp, nici n-a băut,
Și nici vedere n-a avut.
10Un ucenic al Domnului,
Se-afla-n Damasc. Numele lui
Fusese Anania. El
Avu un vis, în timpu-acel,
Prin care Domnul i-a vorbit.
11„Te duci, îndată, negreșit,
Pe ulița cetății, care
Se cheamă „Dreaptă”, unde-și are
Iuda, sălașul; iar la el,
Saul din Tars e. Omu-acel
12Se roagă-acum, căci a avut,
Un vis, în care, a văzut
Că Anania a intrat
Și mâinile și-a așezat
Asupra lui, iar el, apoi,
Primit-a văzul, înapoi.”
13„Doamne, mult rău a făptuit
Omul acesta” – a-ndrăznit
A spune Anania. „Știm
Că sfinții din Ierusalim
Multe-au avut de îndurat,
Din partea lui, și-am mai aflat
14Cum că, aici, este venit,
Fiind, de preoți, întărit
Ca să lucreze, fără teamă,
Legând pe toți cei care cheamă
Numele Tău.” Domnul i-a spus:
15„Fă ce ți-am zis, căci l-am adus
Să-Mi fie vas. L-am ales Eu,
Să ducă-apoi, Numele Meu,
În fața împăraților,
Precum și a Neamurilor.
De-asemeni, îl va duce el,
Și fiilor lui Israel.
16Am să-i arăt, pentru-al Meu Nume,
Ce trebuie-a-ndura, în lume.”
17Când Ananie-a auzit
Aceste vorbe, a pornit,
De-ndată, unde-a fost trimis.
Intrând în casă, el a zis,
După ce mâinile și-a pus,
Pe Saul: „Azi, Domnul Iisus,
Cel care ți S-a arătat,
Pe drum – când tu te-ai îndreptat
Încoace – m-a trimis, pe mine,
Să îmi pun mâna, peste tine
Să-ți capeți văzul înapoi
Și să primești Duh Sfânt apoi.”
18Din ochi, îndată, i-au căzut
Un fel de solzi, și a văzut
Din nou. Apoi, s-a ridicat,
De jos, și fost-a botezat.
19După aceea, a primit
Mâncare și s-a întărit.
Câteva zile, a mai stat
El, la Damasc, înconjurat
De ucenici. Plecă apoi,
20Și – plin de simțăminte noi –
În sinagogi, el a vestit,
La toți, și-a propovăduit
Despre Iisus, spunând mereu,
Că Îi e Fiu, lui Dumnezeu.
21Toți cei care îl ascultau,
Plini de uimire, se-ntrebau:
„Nu-i el, cel ce-n Ierusalim
Făcea prăpăd, așa cum știm,
În rândul celor ce-au chemat
Numele-Acesta? N-a cătat –
Aici, la noi – să-i ia legați
Pe toți – femei, copii, bărbați –
Învinuiți de crezul lor,
Și să-i predea preoților?”
22Saul, mereu, se întărea
Și, de rușine, îi făcea,
Pe ai Damascului Iudei,
Căci dovedise – printre ei –
Cum că Iisus Cel răstignit
Este Hristosul, negreșit.
Iudeii caută să omoare pe Saul
23N-a trecut mult timp, după care,
Iudei-au vrut să îl omoare;
24Însă, de astă uneltire,
Lui Saul, i s-a dat de știre.
Spre-a-l prinde, paznici se aflau,
La porți și, ne-ncetat, vegheau
Noapte și zi. Însă, odată,
25Fiind o noapte-ntunecată,
Toți ucenicii au venit,
O coșniță au pregătit,
Și-apoi, prin zid, jos, l-au lăsat.
Saul a fost, astfel, salvat
26Și, la Ierusalim, plecă.
Ajuns acolo, încercă,
Pe lângă ucenici, să stea.
Dar fiecare se temea,
De el, căci nimeni n-a crezut,
Că ucenic, s-ar fi făcut.
27Atunci, Barnaba l-a luat,
Cu el și l-a înfățișat
Apostolilor, de le-a spus
Cum la-ntâlnit el, pe Iisus,
Cum Domnul Însuși i-a vorbit,
Și cum a propovăduit
Saul, apoi, cu îndrăzneală,
Chiar în Damasc, fără sfială,
În Sfântul Nume-al lui Iisus.
28De-atunci, Saul mereu s-a dus
Cu-apostolii, și îl găsim,
Cu ei stând, la Ierusalim,
29Vestind Numele Domnului.
Astfel, printre dușmanii lui,
Și mulți Evrei se numărau,
Din cei ce greaca o vorbeau.
Ei, să-l omoare-au încercat,
30Însă, când frații au aflat
Lucrul acesta, îl luară
Și, spre Cezaria, plecară.
Acolo, nu au zăbovit,
Ci către Tars, ei l-au pornit.
Vindecarea lui Enea
31Biserica se bucura,
Căci pace, peste tot, era:
Liniștea se-ntindea-n Iudeea,
Samaria și Galileea.
Biserica, astfel, creștea
Și, sufletește, se-ntărea,
Umblând în frica Domnului.
Cu ajutorul Duhului
Cel Sfânt, în număr, se sporise,
Căci, în scurt timp, se înmulțise.
32În ăst timp, Petru dus era
Și pe la sfinți cutreiera.
S-a pogorât și pe la cei
Din Lidia, găsind la ei
33Un biet olog, care avea
Opt ani, de când, în pat, zăcea.
Enea, era omul, numit.
34Atuncea, când l-a întâlnit,
Petru privindu-l țintă-a spus:
„Enea, acum, Hristos Iisus
Te vindecă, de a ta boală!
Lasă-ți dar patul, și te scoală!”
Enea, pe loc, s-a ridicat,
Își strânse patul și-a umblat.
35Locuitorii Lidiei,
Precum și cei ai Saronei,
Când au văzut ce s-a-ntâmplat –
Cum omul fost-a vindecat,
După ce, ani, bolise greu –
Se-ntoarseră, la Dumnezeu.
Învierea Tabitei
36La Iope-n acel timp ședea
O uceniță. Se numea
Tabita – Dorca i se spune,
În tălmăcire. Fapte bune
Și milostenii, a făcut.
37Tocmai atuncea, a căzut
Bolnavă greu și a murit.
Au plâns-o toți, iar la sfârșit,
A fost scăldată și-apoi dusă
Și, sus, într-o odaie, pusă.
38Pentru că Iope se găsea
Aproape – lângă Lidia –
Toți ucenicii s-au gândit,
Atuncea când au auzit
Că Petru-acolo se găsește,
Ca iute să îi dea de veste,
De ceea ce s-a întâmplat.
Grabnic, doi oameni au plecat,
La el, ca să îl roage-apoi:
„Nu pregeta, să vii la noi!”
39Petru, spre Iope, a pornit,
Iar când – acolo – a sosit,
De văduve, fu-nconjurat,
Care, plângând, i-au arătat
Ce haine și cămăși făcea
Dorca, pe vremea când trăia.
40Petru ceru a fi lăsat
Singur; apoi, a-ngenunchiat,
Ca să se roage, Domnului.
Sfârșind, s-a-ntors și, trupului,
I-a poruncit, cu îndrăzneală:
„Tabita, chiar acum, te scoală!”
41Petru, de mână, a luat-o
Și-apoi, în sus, a ridicat-o.
Pe sfinți și văduve-a chemat,
Iar când aceștia au intrat,
În odăiță, au văzut
Minunea care s-a făcut.
Petru, pe Dorca, a luat-o
Și-n grija lor, a-ncredințat-o.
42Minunea care-a fost făcută,
Ajunse a fi cunoscută
De cei ce-n Iope locuiau,
Și mulți, la Domnul, se-ntorceau.
43Iar după cele întâmplate,
Petru rămase, în cetate,
Mai multe zile, găzduit
De-un tăbăcar, Simon numit.
Currently Selected:
Faptele apostolilor 9: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
