2 Împărați 10
10
Iehu, împărat al lui Israel
1În număr, șaptezeci erau
Aceia care îl aveau
Pe-Ahab, drept tată. Negreșit,
Feciorii lui au locuit,
În al Samariei ținut.
Iehu, atuncea, a cerut
Ca să se scrie o scrisoare,
Spre-a fi trimisă celor care,
Peste Samaria erau
Mai mari, celor ce cârmuiau
În Izreel, bătrânilor,
Precum și-ngrijitorilor
Copiilor ce îi avea
Ahab. Scrisoarea glăsuia:
2„Când veți primi scrisoarea noastră,
Voi – care-aveți în grija voastră
Pe toți feciorii cei pe care,
Ahab, al vost’ stăpân, îi are,
Și carele stăpânului,
Cu armele și caii lui –
3Dintre-ai lui fii, să îl luați
Și la domnie-l așezați
Pe cel pe care îl știți voi
Că-i bun și vrednic. Mai apoi,
Lupta-veți pentru casa care
Cel ce vă e stăpân o are!”
4Când au citit scrisoarea
Cei – cari peste al Samariei
Ținut – mai mari s-au dovedit,
Înspăimântați, au glăsuit:
„Doi împărați, cum am văzut,
Să-i stea-mpotrivă, n-au putut.
Deci cum vom reuși apoi,
Ca împotrivă, să-i stăm noi?”
5Atuncea, toți aceia cari
S-au dovedi a fi mai mari
În casa împăratului,
Cei ce grijeau de fiii lui,
Cu căpeteniile-aflate
În a Samariei cetate
Și cu bătrânii din popor,
S-au strâns, îndată, în sobor,
Și-au hotărât că, o solie,
La Iehu, trebuie să fie
Trimisă grabnic, spre a-i spune:
„Pe nimenea, noi nu vom pune,
Ca să ne fie împărat.
În toate, noi te-am ascultat,
Căci toți suntem slugile tale.
Fă dar, precum găsești cu cale.”
6Iehu le-a scris altă scrisoare
Și i-a-ndemnat pe fiecare:
„Dacă ai mei vă arătați
Și al meu glas îl ascultați,
Ucideți-i pe toți cei care,
Drept fii, al vost’ stăpân îi are.
Cu capetele lor, apoi,
La Izreel să veniți voi.”
Cei șaptezeci de fii erau
Crescuți de cei ce cârmuiau
Cetatea. Oamenii acești,
7Când au primit aceste vești
Scrise de Iehu, i-au luat
Și capetele le-au tăiat
Fiilor împăratului,
Spre a-mplini porunca lui.
În urmă-n coșuri ei le-au pus
Și-apoi la Izreel le-au dus.
8Solul care le-a însoțit,
La Iehu-a mers și-a glăsuit:
„Sosit-au capetele lor,
Acelea ale fiilor
De împărat.” „Să le luați” –
Porunci Iehu – „și-nălțați
Două grămezi, la porți, în față,
Din ele, până dimineață.”
9Când zorii zilei s-au ivit,
Iehu, afară, a ieșit
Și-n acest fel a cuvântat,
Către norodul adunat:
„Voi, fără vină, v-ați vădit.
Eu sunt cel care-a uneltit
În contră, la stăpânul meu
Și l-am ucis. Dar – vă-ntreb eu –
Pe-aceștia, cine i-a lovit?
10Să știți dar toți că, negreșit,
Nici o frântură de cuvânt
Nu o să cadă la pământ –
Din ce rostit-a Dumnezeu –
Față de-Ahab – stăpânul meu –
Și de întreagă casa lui.
Astfel, cuvântul Domnului,
Vorbit prin robul Său Ilie,
Azi, împlinit, are să fie.”
11Iehu, apoi – în acel ceas –
Pe toți cei care au rămas
Din casa lui Ahab, la el –
Aflați fiind în Izreel –
I-a omorât, fără cruțare,
Și nimeni n-a avut scăpare.
Pieriră toți aceia cari
Au fost, în casa lui, mai mari,
Prietenii ce îi avea
Și preoții, de-asemenea.
12Când a sfârșit, s-a ridicat
Și spre Samaria-a plecat.
La o colibă s-a oprit,
Pe drum, care le-a folosit
Ciobanilor, drept loc în care
Se întâlneau. Din întâmplare,
13Iehu, în acel loc, a dat
De frații celui ce-mpărat
Fusese-n a lui Iuda țară.
Când oamenii ieșiră-afară,
Iehu i-a întrebat apoi:
„Să-mi spuneți, cine sunteți voi?”
„Frați suntem, cu Ahazia
Și mergem la Samaria” –
Ziseră ei – căci noi voim,
Acolo, să îi întâlnim
Pe fiii împăratului
Și ai împărătesei lui.
Dorim, după ce îi aflăm,
De bine, ca să le urăm.”
14Celor care l-au însoțit,
Iehu, atunci, le-a poruncit
„De vii, să-i prindeți!” Iar apoi,
Când toți cei patruzeci și doi
De frați ai împăratului
Au fost aduși în fața lui,
El i-a ucis – fără cruțare –
Aproape de fântâna care,
Lângă colibă, s-a aflat.
Din ei, nici unul n-a scăpat.
15Apoi, când iarăși a pornit
La drum, Iehu l-a întâlnit
Pe Ionadab, acela care –
Drept tată – pe Recab, îl are.
Văzându-l, l-a-ntrebat, îndată:
„La fel îți este de curată,
Inima ta, față de mine,
Precum a mea-i față de tine?”
„Inima mea este la fel
Ca și a ta” – răspunse el.
„Dă-mi mâna” – zise Iehu iar,
Și l-a suit în al său car,
16Adăugând: „Tu vei vedea
Ce mare este râvna mea,
Spre-a face voia Domnului.”
El s-a urcat, în carul lui.
Familia lui Ahab și prorocii lui Baal nimiciți
17Iehu și ceata ce-o avea
Ajuns-au la Samaria.
Cei care-acolo se găseau –
Și din Ahab se pogorau –
Au fost uciși, de mâna lui,
După cuvântul Domnului,
Rostit de robul Său, Ilie.
18Apoi, el a cerut să fie,
Întreg poporul, adunat
În fața lui, și-a cuvântat:
„Ahab, așa cum s-a vădit,
Pe Bal, puțin, el l-a slujit.
Eu – Iehu – vreau, cu mult mai mult,
Pe Bal, acuma, să-l ascult
Și să-i slujesc, cum se cuvine.
19De-aceea, să-i chemați la mine,
Pe toți prorocii cei pe care,
Bal, în Samaria, îi are.
Chemați-i și pe-ai lui preoți.
Aduceți-i aici, pe toți,
Căci vreau, pe Bal, să îl cinstesc
Și-o jertfă să îi dăruiesc.
Deci nimenea să nu-ndrăznească,
De la serbare, să lipsească!
Cel cari lipsește, negreșit,
Cu moartea fi-va pedepsit!”
Iehu lucra cu viclenie,
Căci sigur a voit să fie
Că vor veni la sărbătoare –
Și va putea să îi omoare –
Pe toți cei care îl slujeau
Pe Bal, și cari i se-nchinau.
20El a mai zis: „Să vă grăbiți,
O sărbătoare să vestiți
Și tuturor să dați de știre
Că e spre a lui Baal cinstire.”
Oameni-aceia au făcut
Așa precum li s-a cerut.
O sărbătoare au vestit,
După cum Iehu-a poruncit.
21Ei au trimis, în acest fel,
Soli, în întregul Israel.
La sărbătoare au venit
Oamenii care l-au slujit
Pe Bal. Cu toți s-au adunat
Și-apoi în templu au intrat
Încât acesta s-a umplut.
22Când aste lucruri le-a văzut,
Iehu, la sine, l-a chemat
Pe cel ce fosta-nsărcinat
De a păzi odaia-n care
Erau veșminte: „Fiecare
Dintre cei cari în templu sânt,
Au să primească un veșmânt.
Scoate veșmintele, de-ndată!
Câte o haină va fi dată
La toți cei care îl slujesc
Pe Bal, și-n templu, se găsesc.”
Omul acela a făcut
Așa precum i s-a cerut.
23Iehu, la templu, a venit,
Fiind, atuncea, însoțit
De Ionadab, acela care –
Părinte – pe Recab, îl are.
El zise celor ce erau
În templu și lui Baal slujeau:
„Să căutați dar, printre voi,
Să nu fie – cumva – apoi,
Vreun slujitor al Domnului.
Ci în clădirea templului,
Să fie cei ce se vădesc
Că numai pentru Baal slujesc.
24Apoi, în templu, au intrat
Să pregătească, de îndat’,
Arderi de tot și jertfe care
Să le aducă fiecare,
Spre a-l cinsti pe Bal. Afară,
Iehu ieși, în urmă, iară,
Și-apoi optzeci de slujitori
Puse, drept supraveghetori.
Oameni-aceia s-au grăbit
Spre el, iar Iehu le-a vorbit:
„Grijă s-aveți și să vegheați,
Ca nu cumva să îi scăpați
Pe cei pe care-am să îi dau
Pe mâna voastră, căci eu vreau
Ca omorâți – cu toți – să fie.
De scapă unul, să se știe
Că veți răspunde, negreșit,
Cu viața!” Când au isprăvit
25De adus jertfe, Iehu-a spus
Către acei pe cari i-a pus
De pază: „Grabnic, năvăliți
În templu și să îi loviți
Pe cei pe care îi aflați
Acolo! Să nu îi cruțați!
Să nu vă scape nimenea!”
Alergători, și-asemenea
Și căpetenii se aflau
Între cei care îl slujeau
Pe Iehu. Ei s-au repezit
Îndată-n templu și-au lovit
Pe toți cei care se aflau
Acolo și lui Baal slujeau.
Nu a fost nimenea ferit,
Căci prin odăi au scotocit
Și toate fost-au cercetate,
Pân’ la odaia cea din spate.
26Ai Astarteei stâlpi luați
Au fost și-n flăcări, aruncați.
27Stâlpul lui Baal a fost sfărmat,
Iar templul i l-au dărâmat,
Încât el a ajuns apoi,
A fi hazna pentru gunoi.
Grămada de moloz făcută,
Și azi mai poate fi văzută.
Iehu și închinarea la idoli
28Iehu a nimicit, astfel,
Din mijlocul lui Israel,
Templul lui Bal. Prin ce-a făcut,
29El – însă – nu s-a abătut
De la ce-nfăptuise rău,
Cândva, înaintașul său –
Ieroboam – acela care,
Drept tată, pe Nebat, îl are,
Cari – în păcate – după el,
Îl trase și pe Israel.
Vițeii care s-au turnat,
Din aur, Iehu i-a păstrat
Așa precum i-a găsit el,
Aflați la Dan și la Betel.
30Domnul, la Iehu, a venit
Și-n felu-acesta, i-a vorbit:
„Pentru că văd că ai făcut
Ceea ce Mie Mi-a plăcut –
Căci ai făcut, pe voia Mea,
Casei pe care o avea
Ahab – acum, la rândul Meu,
Iată că Mă-ngrijesc și Eu,
Ca fiii Tăi, la-mpărăție,
În Israel, mult timp, să fie.
Pân’ la al patrulea tău neam,
Eu, în vedere, am să-i am
Și am să-i țin, în acest fel,
Drept împărați, în Israel.”
31Dar totuși, Iehu n-a cătat
Ca să se țină, ne-ncetat,
Din inimă, pe calea Lui –
Pe calea Dumnezeului
Pe cari Îl are Israel –
Căci nu s-a abătut, defel,
De la păcatele pe care
Le-a săvârșit fără-ncetare
Ieroboam, cât timp a stat,
Peste popor, ca împărat.
32Pe vremea ‘ceea, s-a văzut,
Că Dumnezeu a început
Să tot taie câte-o bucată
Din țara ce fusese dată
Copiilor lui Israel.
Așa ajunse Hazael
Ca să îi bată, la hotare.
33Pornind înspre soare-răsare,
De la Iordan, el a bătut
Al Galaadului ținut,
Pe Rubeniți și Manasiți
Și-asemenea și pe Gadiți
În Aroer – cari, la hotare,
Apa Arnonului, o are –
Spre Galaad înaintând
Basanu-n urmă, atingând.
34Dar toate câte le-a făcut
Iehu atunci, nu s-au trecut
În cărțile Cronicilor
Ce sunt ale-mpăraților
Cari înainte-i au venit
Și-n Israel au stăpânit?
35Când de pe lume a plecat
A fost și el adăugat
Părinților ce i-a avut.
Mormântul său a fost făcut
În a Samariei cetate,
Iar când au fost sfârșite toate,
Al său fiu – Ioahaz numit –
În Israel a stăpânit.
36Ani douăzeci și opt a stat
Iehu, ca mare împărat,
În Israel, și cârmuia
Poporul, din Samaria.
Currently Selected:
2 Împărați 10: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
