YouVersion Logo
Search Icon

Zaharia 11

11
1„Liban, deschide-ți porțile; pentru ca cedrii tăi să fie «mâncați» de foc! 2Vaită-te, chiparos; pentru că cedrul tău a căzut; și cei impunători au fost distruși! Stejari din Bașan, lamentați-vă; pentru că pădurea deasă a fost tăiată! 3Se aude vaietul păstorilor; pentru că le-a fost distrusă gloria! Se aude răgetul puilor de lei; pentru că mândria Iordanului a fost distrusă!” 4Dumnezeul meu care se numește Iahve, spune: „Păstorește oile care sunt bune pentru tăiere! 5Cei care le cumpără, le taie și nu se simt vinovați; iar cei care le vând, zic: «Să fie binecuvântat Iahve; pentru că ne-am îmbogățit!» Nici chiar păstorii lor nu le salvează de la moarte! 6Iahve zice: Nu îi voi mai scăpa nici Eu pe locuitorii țării; ci să știți că voi face ca fiecare om să ajungă la discreția semenului lui și sclavul regelui lui! Ei vor devasta țara; iar Eu nu o voi salva din mâna lor.” 7Am început să păstoresc oile care erau pentru tăiere. Da, acelea erau cele mai defavorizate oi din turmă. Am luat două toiege – pe unul l-am numit „Bunătate”, iar pe celălalt l-am numit „Unire”. Și am păstorit astfel turma. 8Într-o lună am scăpat de cei trei păstori. Sufletul meu nu i-a mai suportat; dar nici sufletul lor nu mă agrea! 9Am zis: „Nu vă voi mai păstori! Oaia care este pe moarte, să moară; cea care este pentru tăiere, să fie tăiată. Iar cele care vor rămâne, să se mănânce unele pe altele!” 10Apoi mi-am luat toiagul numit „Bunătate” și l-am rupt, ca să anulez astfel legământul pe care l-am ratificat cu toate popoarele. 11Toiagul a fost rupt chiar în acea zi; iar oile defavorizate ale turmei – cele care m-au luat în considerare – au știut că acesta era Cuvântul lui Iahve. 12Atunci le-am zis: „Dacă voi considerați că este cazul, dați-mi recompensa; dacă nu, să nu mi-o dați!” Mi-au cântărit ca recompensă treizeci de arginți. 13Dar Iahve mi-a zis: „Aruncă olarului acest preț «scump» conform evaluării lor pentru mine!” Am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat dându-i olarului, în casa lui Iahve. 14Apoi am rupt și al doilea toiag numit „Unire” – ca să desființez astfel frăția dintre oamenii din teritoriul numit Iuda și pe aceea dintre cei din teritoriul numit Israel. 15Iahve mi-a zis: „Ia din nou uneltele păstorului nebun! 16Să știi că voi pune în țară un păstor căruia nu îi va păsa de oile care mor. Nu o va căuta pe cea tânără, nu o va vindeca pe cea rănită și nu o va hrăni pe cea sănătoasă; ci va mânca tot ce va fi de mâncat din carnea celor grase și le va smulge copitele. 17Vai de păstorul de nimic, care își părăsește (astfel) turma! Să cadă sabia peste brațul lui și pe ochiul lui drept! Să i se usuce tot brațul și să îi orbească total ochiul drept!”

Currently Selected:

Zaharia 11: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

Video for Zaharia 11