YouVersion Logo
Search Icon

Psalmii 51

51
Pentru liderul muzical. Un Psalm al lui David compus după ce profetul Natan venise la el în urma păcătuirii lui cu Batșeba.
1Dumnezeule, ai milă de mine – conform bunătății Tale! Pentru că Tu ai o mare milă (față de cei păcătoși), (Te rog,) șterge nedreptățile mele! 2Spală-mă de vina mea; și curăță-mă de păcatul meu; 3pentru că îmi cunosc nedreptățile. Păcatul meu stă permanent înaintea mea. 4Am păcătuit împotriva Ta. Numai pe Tine Te-a afectat acest lucru. Am făcut ce este rău înaintea Ta. Astfel, Tu vorbești adevărul (când mă condamni) și ești corect când (mă) judeci. 5Știi că sunt născut în nedreptate. Mama mea m-a conceput (trăind) în păcat. 6Tu dorești ca adevărul să fie în interiorul meu. Deci revelează-mi înțelepciunea în mine. 7Curăță-mă cu isop; și voi fi curat. Spală-mă; și voi fi mai alb decât zăpada. 8Fă-mă să constat că există motive de veselie și de bucurie; iar oasele pe care Tu le-ai sfărâmat, se vor bucura. 9Ascunde-Ți fața, ca să nu vezi păcatele mele! Șterge toate nedreptățile mele! 10Dumnezeule, formează în mine o inimă curată; și pune în mine un spirit nou și stabil! 11Nu mă alunga din prezența Ta; și nu lua de la mine Sfântul Tău Spirit! 12Dă-mi din nou bucuria salvării Tale. Susține-mă cu un spirit binevoitor! 13Atunci voi învăța comportamentul cerut de Tine pe aceia care merg pe drumul vieții; și păcătoșii se vor întoarce la Tine. 14Dumnezeule, scapă-mă de vina pe care o am pentru sângele pe care l-am vărsat. Tu ești Dumnezeul salvării mele. Limba mea va cânta dreptatea Ta! 15Doamne, deschide-mi buzele; și gura mea va vorbi, proclamând că meriți să fii lăudat! 16Dacă Ți-ar fi plăcut (să primești) sacrificii, Ți le-aș fi adus. Dar (în aceste condiții) Tu nu agreezi sacrificiile integrale. 17Sacrificiul agreat de Dumnezeu este un spirit care recunoaște cât este de limitat. Dumnezeule, Tu nu desconsideri o inimă extenuată și tristă. 18Manifestă-Ți bunăvoința, făcând bine Sionului; și construiește zidurile Ierusalimului! 19Atunci Te vei bucura de sacrificii adecvate și de arderi integrale; iar pe altarul Tău vor fi aduși (ca să fie sacrificați) viței.

Currently Selected:

Psalmii 51: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in