YouVersion Logo
Search Icon

Numeri 3

3
1Urmează prezentarea urmașilor lui Aaron și ai lui Moise, începând din timpul în care Iahve a vorbit cu Moise pe muntele Sinai. 2Fiii lui Aaron s-au numit: Nadab – primul născut – apoi Abihu, Elazar și Itamar. 3Acestea sunt numele descendenților lui Aaron. Ei au fost preoții care „au primit ungerea”; și astfel, Moise i-a consacrat în slujba preoției. 4Nadab și Abihu au murit înaintea lui Iahve în deșertul Sinai, atunci când au venit cu foc străin înaintea Lui. Ei nu au (mai) avut urmași. Elazar și Itamar au slujit ca preoți în prezența tatălui lor numit Aaron. 5Iahve i-a zis lui Moise: 6„Prezintă-te împreună cu cei din clanul lui Levi și pune-i înaintea preotului Aaron, pentru ca ei să îi slujească. 7Să îl ajute în activitățile pe care le are de făcut atât pentru el, cât și pentru întreaga adunare, înaintea cortului Întâlnirii. Vor sluji pentru Tabernacol. 8Atunci când își fac slujba la Tabernacol, aceștia trebuie să aibă grijă de toate lucrurile din cortul Întâlnirii și să ajute la punerea în practică a poruncilor date în acest sens israelienilor. 9Să îi dai în subordine lui Aaron pe leviți și pe urmașii lor. Ei vor fi aceia dintre israelieni care trebuie să îi fie încredințați total și permanent lui Aaron. 10Să ceri lui Aaron și urmașilor lui să își respecte datoria în ce privește preoția; iar străinul care se va apropia (ca să se implice în ea), să fie omorât.” 11Iahve i-a mai zis lui Moise: 12„Să știi că i-am luat pe leviți din mijlocul israelienilor, în locul tuturor copiilor născuți primii în familiile lor. Leviții vor fi ai Mei; 13pentru că toți primii-născuți sunt ai Mei. Atunci când i-am lovit cu moartea pe toți primii-născuți din teritoriul Egiptului, i-am luat special pentru Mine pe toți primii-născuți din Israel: atât dintre oameni, cât și dintre animale. Ei vor fi ai Mei. Eu sunt Iahve!” 14Iahve i-a vorbit lui Moise în deșertul Sinai, zicându-i: 15„Numără-i pe leviți conform familiilor și clanurilor lor. Să numeri fiecare bărbat care are vârsta de cel puțin o lună.” 16Moise i-a numărat așa cum îi spusese Cuvântul lui Iahve – exact cum i s-a poruncit. 17Numele descendenților lui Levi au fost: Gherșon, Chehat și Merari. 18Urmează numele descendenților lui Gherșon, din care s-au dezvoltat clanurile lor: Libni și Șimei. 19Fiii lui Chehat, deveniți fondatorii clanului (lor), au fost: Amram, Ițhar, Hebron și Uziel. 20Iar fiii lui Merari, fondatorii clanului (lor), au fost: Mahli și Muși. Acestea sunt clanurile leviților, conform familiilor lor. 21Din Gherșon provine atât clanul lui Libni, cât și cel al lui Șimei. Acestea formează clanurile gherșoniților. 22Cei luați în evidență, după ce au fost numărați toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, erau șapte mii cinci sute. 23Clanurile gherșoniților și-au organizat tabăra în spatele Tabernacolului, în partea de est. 24Conducătorul familiilor gherșoniților era Eliasaf – fiul lui Lael. 25Responsabilitatea descendenților lui Gherșon în cortul Întâlnirii era să aibă grijă de Tabernacol, de acoperișul cortului și de draperia de la intrarea în cortul Întâlnirii. 26Mai erau responsabili atât de draperiile curții, de draperia de la intrarea în curtea din jurul Tabernacolului și a altarului, cât și de funii. 27Din Chehat provin următoarele clanuri: al amramiților, al ițhariților, al hebroniților și al uzieliților. Acestea au fost clanurile chehatiților. 28După ce au fost numărați toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, a rezultat un număr de opt mii șase sute de bărbați. Aceștia aveau grijă de lucrurile Sanctuarului. 29Clanurile chehatiților și-au stabilit tabăra în partea de sud a Tabernacolului. 30Conducătorul familiilor din clanurile chehatiților era Elițafan – fiul lui Uziel. 31Responsabilitatea lor era să aibă grijă de acel Cufăr special, de masă, de suportul surselor lumină, de altare, de uneltele Sanctuarului, cu care preoții își făceau slujba, și de draperie. 32Șeful conducătorilor leviților era Elazar – fiul preotului Aaron. El îi supraveghea pe aceia care aveau grijă de Sanctuar. 33Din Merari provine atât clanul lui Mahli, cât și cel al lui Muși. Acestea (două) formează clanurile lui Merari. 34Cei luați în evidență, după ce au fost numărați toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, erau șase mii două sute. 35Conducătorul familiilor din clanurile lui Merari era Țuriel – fiul lui Abihail. Ei și-au organizat tabăra în partea de nord a Tabernacolului. 36Responsabilitatea dată descendenților lui Merari era să aibă grijă de scândurile Tabernacolului, de bare, de stâlpi, de postamente și de toate uneltele care aparțineau acestora. 37Ei mai aveau grijă de stâlpii care înconjurau curtea, de postamentele acestora, de țăruși și de funii. 38Cei care și-au stabilit tabăra înaintea Tabernacolului, în partea de est – chiar în fața cortului Întâlnirii, spre Est – erau Moise, Aaron și fiii lui. Aceștia se îngrijeau să realizeze tot ce (mai) trebuia făcut pentru israelieni în legătură cu Sanctuarul. Oricine altcineva care se apropia (de acea zonă), era omorât. 39Toți leviții pe care i-a numărat Moise împreună cu Aaron conform poruncii lui Iahve, încadrați în clanurile lor, adică toți bărbații care aveau vârsta de cel puțin o lună, au fost douăzeci și două de mii. 40Apoi Iahve i-a zis lui Moise: „Numără-i pe toți primii născuți băieți ai israelienilor. Acești copii trebuie să aibă vârsta de cel puțin o lună. Fă o listă cu numele lor. 41Eu sunt Iahve! Pe leviți să îi iei pentru Mine în locul tuturor primilor născuți ai israelienilor; iar vitele leviților să le fie luate în locul tuturor primilor născuți ai vitelor israelienilor!” 42Moise i-a numărat pe toți primii-născuți ai israelienilor, exact cum i-a poruncit Iahve. 43Toți primii-născuți băieți care aveau vârsta de cel puțin o lună, înscriși cu numele lor, au fost douăzeci și două de mii două sute șaptezeci și trei. 44Apoi Iahve i-a zis lui Moise: 45„Ia-i (pentru Mine) pe leviți în locul tuturor primilor născuți ai israelienilor. Să iei și turmele leviților în locul turmelor israelienilor. Leviții vor fi ai Mei. Eu sunt Iahve! 46Ca preț de răscumpărare pentru cei două sute șaptezeci și trei dintre primii-născuți ai israelienilor care depășesc numărul leviților, 47să iei cinci șecheli pentru fiecare copil, conform șechelului Sanctuarului. (Un șechel este echivalentul pentru douăzeci de ghere). 48Să dai lui Aaron și descendenților lui acest argint, prin intermediul căruia sunt răscumpărați copiii care depășesc numărul leviților.” 49Moise a luat argintul răscumpărării dat pentru aceia care depășeau numărul celor răscumpărați prin leviți. 50A adunat argintul dat pentru acei prim-născuți ai israelienilor. S-au adunat astfel o mie trei sute șaizeci și cinci de șecheli, conform șechelului Sanctuarului. 51Moise a dat lui Aaron și descendenților lui tot acest argint pentru răscumpărare, conform Cuvântului lui Iahve. A procedat exact cum îi poruncise El.

Currently Selected:

Numeri 3: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy