Neemia 11
11
1Conducătorii poporului și-au stabilit locuința la Ierusalim; iar restul poporului a tras la sorți pentru ca unul din zece să locuiască la Ierusalim – sfântul oraș – și ceilalți nouă să locuiască în alte orașe. 2Poporul i-a binecuvântat pe toți bărbații care au ales benevol să locuiască la Ierusalim. 3Urmează lista conducătorilor de provincie care și-au stabilit locuința la Ierusalim. În orașele teritoriului numit Iuda, fiecare om și-a stabilit locuința acolo unde își avea proprietatea moștenită – atât israelieni, cât și preoți, leviți, slujitorii de la Templu și urmași ai slujitorilor lui Solomon. 4La Ierusalim și-au stabilit locuința unii dintre urmașii lui Iuda și ai lui Beniamin. Dintre urmașii lui Iuda au rămas: Ataia – fiul lui Uzia. Uzia a fost fiul lui Zaharia. Zaharia a fost fiul lui Amaria. Amaria a fost fiul lui Șefatia. Șefatia a fost fiul lui Mahalalel care a fost un urmaș al lui Pereț. 5Apoi a rămas (la Ierusalim) Maaseia, fiul lui Baruc. Baruc a fost fiul lui Col-Hoze. Col-Hoze a fost fiul lui Hazaia. Hazaia a fost fiul lui Adaia. Adaia a fost fiul lui Ioiarib. Ioiarib a fost fiul lui Zaharia. Zaharia a fost fiul lui Șela. 6Toți urmașii lui Pereț care și-au stabilit locuința la Ierusalim, au fost patru sute șaizeci și opt de oameni luptători remarcabili. 7Dintre urmașii lui Beniamin, a rămas Salu, fiul lui Meșulam. Meșulam a fost fiul lui Ioed. Ioed a fost fiul lui Pedaia. Pedaia a fost fiul lui Colaia. Colaia a fost fiul lui Maaseia. Maaseia a fost fiul lui Itiel. Itiel a fost fiul lui Ieșaia. 8Salu a fost însoțit de Gabai și de Salai. Urmașii lui Beniamin (care au rămas la Ierusalim) au fost în total nouă sute douăzeci și opt de oameni. 9Ioel – fiul lui Zicri – era comandantul lor; și Iuda – fiul lui Hasnua – era al doilea conducător al orașului. 10Dintre preoți a rămas Iedaia, fiul lui Ioiarib și Iachin. 11A mai rămas la Ierusalim Seraia – fiul lui Hilchia. Hilchia a fost fiul lui Meșulam. Meșulam a fost fiul lui Țadoc. Țadoc a fost fiul lui Meraiot. Meraiot a fost fiul lui Ahitub – supraveghetorul Templului lui Dumnezeu. 12Au mai rămas rudele lor care aveau grijă de lucrarea de la Templu – în total opt sute douăzeci și doi. A rămas și Adaia – fiul lui Ieroham. Ieroham a fost fiul lui Pelalia. Pelalia a fost fiul lui Amți. Amți a fost fiul lui Zaharia. Zaharia a fost fiul lui Pașhur. Pașhur a fost fiul lui Malchia. 13Împreună cu Adaia au rămas rudele lui – conducători de familii. Ei erau în total două sute patruzeci și doi. Apoi a rămas (la Ierusalim) Amașsai, fiul lui Azarel. Azarel a fost fiul lui Ahzai. Ahzai a fost fiul lui Meșilemot. Meșilemot a fost fiul lui Imer. 14Împreună cu toți aceștia, au rămas la Ierusalim rudele lor care erau luptători remarcabili. Ei au fost în total o sută douăzeci și opt de persoane. Comandantul lor era Zabdiel – fiul lui Haghedolim. 15Dintre leviți a rămas (la Ierusalim) Șemaia, fiul lui Hașub. Hașub a fost fiul lui Azricam. Azricam a fost fiul lui Hașabia. Hașabia a fost fiul lui Buni. 16Au mai rămas (la Ierusalim) Șabtai și Iozabad – doi dintre conducătorii leviților, responsabili cu lucrarea din curtea Templului lui Dumnezeu. 17A rămas la Ierusalim și Matania, fiul lui Mica. Mica a fost fiul lui Zabdi. Zabdi a fost fiul lui Asaf – conducătorul care începea lauda prin rugăciune. A rămas și Bacbuchia – care era al doilea dintre rudele lui – și Abda, fiul lui Șamua. Șamua a fost fiul lui Galal. Galal a fost fiul lui Iedutun. 18Toți leviții din sfântul oraș erau două sute optzeci și patru. 19Dintre portari a rămas Acub, Talmon și rudele lor care păzeau porțile. Ei au fost în total o sută șaptezeci și doi. 20Ceilalți israelieni – preoți și leviți – și-au stabilit locuința în toate orașele teritoriului numit Iuda, fiecare în proprietatea lui moștenită (de la strămoși). 21Slujitorii de la Templu locuiau în Ofel. Țiha și Ghișpa erau conducătorii slujitorilor de la Templu. 22Uzi era supraveghetorul leviților în Ierusalim. Uzi a fost fiul lui Bani. Bani a fost fiul lui Hașabia. Hașabia a fost fiul lui Matania. Matania a fost fiul lui Mica. Aceștia făceau parte dintre urmașii lui Asaf și erau cântăreți. Ei răspundeau de lucrarea de la Templu, 23pentru că exista o poruncă a regelui referitoare la cântăreți. Prin decretul lui, ei erau susținuți în fiecare zi, conform nevoilor lor. 24Petahia – fiul lui Meșezabel, unul dintre urmașii lui Zerah care a fost fiul lui Iuda – era administratorul regelui pentru popor. 25Unii dintre urmașii lui Iuda și-au stabilit locuința în Chiriat-Arba și în satele din jurul lui, în Dibon și în satele din jurul lui, în Iecabțeel și în satele din jurul lui, 26în Ieșua, în Molada, în Bet-Pelet, 27în Hațar-Șual, în Beer-Șeba și în satele din jurul lui, 28în Țiclag, în Mecona și în satele din jurul lui, 29în En-Rimon, în Țora și în Iarmut, 30în Zanoah, în Adulam și în satele din jurul lor, în Lachiș și în câmpiile din jurul lui, ca și în Azeca și în satele din jurul lui. Astfel, ei și-au (re)stabilit locuințele din Beer-Șeba până în valea Hinom. 31Urmașii lui Beniamin și-au stabilit locuințele începând din Gheva și continuând în Micmas, în Aia, în Betel și în satele din jurul lui, 32în Anatot, în Nob, în Anania, 33în Hațor, în Rama, în Ghitaim, 34în Hadid, în Țeboim, în Nebalat, 35în Lod, în Ono și în valea Harașim. 36Unii dintre leviții familiilor lui Iuda și-au stabilit locuințele în teritoriul locuit de urmașii lui Beniamin.
Currently Selected:
Neemia 11: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion