Neemia 1
1
1Acestea sunt cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chislev, în al douăzecilea an, eram în fortăreața Susei. 2Atunci a venit (la mine) unul dintre frații mei care se numea Hanani. El se deplasase din teritoriul numit Iuda (până în Susa) împreună cu alți câțiva bărbați. Eu i-am întrebat despre iudeii supraviețuitori ai captivității și despre Ierusalim. 3Ei mi-au răspuns: „Supraviețuitorii captivității care trăiesc în acea provincie, înfruntă dificultăți și o mare rușine! Zidul orașului Ierusalim este dărâmat, iar porțile lui sunt arse!” 4Când am auzit aceste lucruri, am stat jos și am plâns foarte mult câteva zile. Am postit și m-am rugat Dumnezeului cerului, 5zicând: „Doamne, Dumnezeul cerului, Cel care ești mare și demn de respect. Tu faci tot ce prevede legământul și Îți menții bunătatea față de cei care Te iubesc și care Îți respectă poruncile. 6Te rog să Îți apleci urechea și să Îți deschizi ochii, pentru ca să iei în considerare rugăciunea slujitorului Tău. Eu mă prezint cu ea înaintea Ta atât ziua, cât și noaptea. Aceasta este o rugăciune pentru israelieni care sunt slujitorii Tăi. Astfel, eu Îți mărturisesc păcatele pe care noi le-am comis față de Tine. Atât eu, cât și familia mea, am păcătuit. 7Te-am insultat și nu am respectat poruncile, legile și deciziile pe care Tu le-ai dat ca porunci lui Moise – sclavul Tău. 8Amintește-Ți de cuvintele pe care i le-ai dat, ca poruncă, lui Moise – sclavul Tău – când ai zis: «Dacă nu veți fi loiali (Mie), vă voi dispersa printre celelalte popoare; 9dar dacă vă veți întoarce la Mine, dacă veți respecta poruncile Mele și veți trăi astfel punându-le în practică, dacă veți fi alungați până la marginea (cea mai) îndepărtată a cerului, chiar și de acolo vă voi aduna și vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască numele Meu!» 10Ei sunt slujitorii Tăi și formează poporul Tău pe care l-ai răscumpărat folosind marea Ta forță a brațului Tău care are autoritate. 11Doamne, Te rog să Îți apleci urechea și să asculți rugăciunea slujitorului Tău și a slujitorilor Tăi cărora le place să aibă respect față de numele Tău. Te rog să facilitezi astăzi succesul slujitorului Tău, ajutându-mă să fiu agreat de acest om!” În acel timp, eu eram responsabil cu băutura regelui.
Currently Selected:
Neemia 1: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion