YouVersion Logo
Search Icon

Iov 7

7
1Nu (vă) este evident că omul are o viață în care se chinuie muncind cât trăiește pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale celui angajat și plătit cu ziua? 2Și eu am fost ca un sclav care își dorește foarte mult să stea la umbră, sau ca un lucrător care își așteaptă (de mult timp) recompensa. 3Am trăit luni de zile în care tot ce am făcut, a fost fără sens; și mi s-au dat nopți de necaz! 4Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea este atât de lungă! Și mă agit continuu până se luminează din nou. 5Corpul meu este acoperit de viermi; și am praful pământului pe el. Îmi crapă pielea și se desface! 6Zilele mele sunt mai rapide decât suveica țesătorului; și se termină fără speranță. 7Dumnezeule, amintește-Ți că viața mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea! 8Ochiul care mă privește, nu mă va mai vedea! Ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi (între cei care trăiesc pe pământ). 9Cel care coboară în locuința morților este ca norul care se risipește și trece: nici el nu se va mai ridica (de acolo). 10Nu se va mai întoarce niciodată acasă; și locul lui în care trăise, nu îl va mai cunoaște. 11Datorită acestui fapt, eu nu voi tăcea; ci voi vorbi cu durere în spiritul meu. Mă lamentez pentru că am amărăciune în sufletul meu! 12Ai pus o santinelă care se deplasează în jurul meu și mă supraveghează! De ce? Oare eu sunt Marea sau monstrul Tanin?! 13Când zic: «Patul meu mă va consola și așternutul îmi va alina plângerea!», 14Tu mă sperii cu vise și mă faci să am viziuni care îmi produc panică! 15Astfel, decât să văd aceste oase, mai bine aș muri! 16Le detest! Nu voi trăi etern! Lasă-mă singur(, Doamne); pentru că viața mea este doar o suflare. 17Ce este omul ca să Îți pese atât de mult de el și să îi acorzi atât de mare atenție? 18Ce motive serioase ai avea să îl vizitezi în fiecare dimineață și să îl încerci în orice moment? 19Oare nu vei înceta măcar pentru un moment să Te mai uiți la mine? Doresc să mă lași astfel singur, până îmi înghit saliva! 20Dacă am păcătuit, ce Ți-am făcut Ție, Celui care ești Supraveghetor al oamenilor? De ce m-ai luat ca țintă? De ce sunt (ca) o dificultate pentru Tine? 21De ce nu îmi ierți păcatul și nu îmi elimini nedreptatea? Curând voi ajunge să zac în praful pământului. Mă vei căuta, dar nu voi mai fi!”

Currently Selected:

Iov 7: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in