YouVersion Logo
Search Icon

Isaia 11

11
1Va crește o Ramură tânără din tulpina lui Ișai; și un Lăstar apărut din rădăcinile lui, va produce fructe. 2Spiritul lui Iahve se va odihni peste El. Va fi un Spirit de înțelepciune, de înțelegere, de consiliere și de autoritate. Acela va fi în același timp Spiritul cunoașterii și al fricii de Iahve. 3Plăcerea Sa va fi frica de Iahve. El nu se va lăsa influențat de aspectul exterior atunci când va judeca, nici nu va lua decizii bazat pe informații din surse neverificate; 4ci îi va judeca corect pe cei săraci și va decide fără să avantajeze (în mod nedrept) pe cineva atunci când va pronunța sentințe pentru cei defavorizați de pe pământ. Folosind nuiaua gurii Sale, El va lovi pământul; iar cu suflarea buzelor Sale, îl va distruge pe cel rău. 5Dreptatea va fi centura de la mijlocul Său, iar consecvența caracterului Lui va fi echipamentul pe care îl va purta. 6Lupul va locui la un loc cu mielul, iar leopardul se va culca lângă ied. Vițelul, puiul de leu și tăurașul vor locui împreună în aceeași zonă; și vor fi conduși de un copilaș. 7Vaca și ursoaica vor paște împreună. Puii lor vor sta culcați în același loc; iar leul va mânca paie ca boul. 8Sugarul se va juca lângă adăpostul unui șarpe veninos; iar copilul înțărcat își va băga mâna în cuibul viperei. 9Ei nu vor face rău și nici vreo altă distrugere pe întregul Meu munte sfânt – pentru că pământul va fi plin de cunoștința lui Iahve, așa cum apele acoperă adâncul mării. 10În acea zi, Rădăcina lui Ișai va sta ca un steag pentru popoare. Ele se vor aduna la El, iar locuința Sa va fi glorioasă. 11În acea zi, Stăpânul Își va întinde mâna pentru a doua oară, ca să recupereze pe supraviețuitorii poporului Său, pe cei rămași în Asiria, în Egipt, în Patros, în Cuș, în Elam, în Șinar, în Hamat și în toate insulele mării. 12El va ridica un steag pentru națiuni și îi va aduna pe exilații lui Israel. Îi va aduna pe cei dispersați ai poporului numit Iuda din cele patru puncte cardinale ale pământului. 13Gelozia (poporu)lui (numit) Efraim va înceta, iar dușmanii celor numiți Iuda vor fi distruși. Cei numiți Efraim nu vor mai fi geloși pe aceia care se numesc Iuda; iar poporul numit Iuda nu va mai fi ostil celor numiți Efraim. 14Ci vor zbura pe umărul filistenilor spre Vest și vor jefui împreună popoarele de la Est. Vor ocupa Edomul și Moabul, iar amoniții li se vor subordona. 15Iahve va seca golful mării Egiptului. El Își va mișca mâna deasupra râului, trimițând vântul Său arzător; și îl va împărți în șapte ramificații. Astfel, oamenii vor putea să îl traverseze încălțați. 16Din Asiria se va deschide un drum larg pentru supraviețuitorii poporului Său care fuseseră lăsați acolo – exact cum s-a deschis pentru poporul Israel când a ieșit de pe teritoriul Egiptului.

Currently Selected:

Isaia 11: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy