YouVersion Logo
Search Icon

Ezra 8

8
1Urmează lista conducătorilor familiilor și genealogiile celor care au plecat împreună cu mine din Babilon, în timpul guvernării regelui Artaxerxes. 2Dintre urmașii lui Fineas, a venit Gherșom. Dintre urmașii lui Itamar, a venit Daniel. Dintre urmașii lui David, a venit Hatuș 3care era fiul lui Șecania. Dintre urmașii lui Paroș, a venit Zaharia și alți o sută cincizeci de bărbați, înscriși în genealogii împreună cu el. 4Dintre urmașii lui Pahat-Moab, a venit Elioenai care era fiul lui Zerahia. Împreună cu el mai erau încă două sute de bărbați. 5Dintre urmașii lui Zatu, au venit Șecania care era fiul lui Iahaziel. Împreună cu el mai erau încă trei sute de bărbați. 6Dintre urmașii lui Adin, a venit Ebed care era fiul lui Ionatan. Împreună cu el mai erau încă cincizeci de bărbați. 7Dintre urmașii lui Elama a venit Ieșaia care era fiul lui Atalia. Împreună cu el mai erau încă șaptezeci de bărbați. 8Dintre urmașii lui Șefatia, a venit Zebadia care era fiul lui Mihail. Împreună cu el mai erau încă optzeci de bărbați. 9Dintre urmașii lui Ioab, a venit Obadia care era fiul lui Iehiel. Împreună cu el mai erau încă două sute optsprezece bărbați. 10Dintre urmașii lui Bani, a venit Șelomit care era fiul lui Iosifia. Împreună cu el mai erau încă o sută șaizeci de bărbați. 11Dintre urmașii lui Bebai, a venit Zaharia care era fiul lui Bebai. Împreună cu el mai erau încă douăzeci și opt de bărbați. 12Dintre urmașii lui Azgad, a venit Iohanan care era fiul lui Hacatan. Împreună cu el mai erau încă o sută zece bărbați. 13Dintre ultimii descendenți ai lui Adonicam, au venit Elifelet, Ieiel și Șemaia. Împreună cu ei mai erau încă șaizeci de bărbați. 14Dintre urmașii lui Bigvai, au venit Utai și Zacur. Împreună cu ei mai erau încă șaptezeci de bărbați. 15I-am chemat pe toți la râul care curge spre Ahava; și ne-am instalat tabăra acolo trei zile. Am verificat poporul și preoții (care plecaseră împreună cu mine); și nu am găsit între acei israelieni pe niciunul dintre leviți. 16Atunci am trimis pe cineva să cheme pe conducătorii Eliezer, Ariel, Șemaia, Elnatan, Iarib, Elnatan, Natan, Zaharia și Meșulam. Am mai chemat prin intermediul lor pe Ioiarib și pe Elnatan care erau învățători. 17Pe aceștia i-am trimis apoi la conducătorul Ido care locuia la Casifia. Le-am precizat ce anume să îi spună lui Ido și rudelor lui care erau dintre slujitorii de la templu. Ei locuiau la Casifia. Astfel, intenționam ca aceia să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru. 18Și pentru că mâna bună a Dumnezeului nostru ne susținea, ei ne-au adus pe Șerebia care era un om inteligent – dintre urmașii lui Mahli –, fiu al lui Levi care a fost fiul lui Israel. Împreună cu Șerebia au venit încă optsprezece bărbați care erau dintre fiii și rudele lui, 19însoțiți de Hașabia și de Ieșaia care erau dintre descendenții lui Merari. Ei au venit împreună cu încă douăzeci de bărbați dintre fiii și rudele lor. 20Dintre slujitorii de la templu puși de David și de conducătorii lui în slujba leviților, au adus două sute douăzeci. Toți au fost menționați pe nume. 21Acolo, la râul Ahava, am anunțat un post și ne-am smerit înaintea Dumnezeului nostru, cerând de la El drum bun pentru noi, pentru copiii noștri și pentru toate averile noastre. 22Am procedat astfel pentru că mi-a fost rușine să îi cer regelui armată terestră și călăreți care să ne apere de dușmani pe drum. Eu îi spusesem regelui că mâna Dumnezeului nostru îi susține și îi apără pe toți aceia care Îl caută, ca să le facă bine; și că forța de care dispune El și mânia Lui sunt îndreptate împotriva tuturor celor care Îl abandonează. 23Am postit și ne-am rugat acolo Dumnezeului nostru cu privire la acest lucru; iar El ne-a ascultat. 24Apoi am ales doisprezece dintre conducătorii preoților: pe Șerebia, pe Hașabia și încă zece dintre rudele lor. 25Am cântărit înaintea lor argintul, aurul și vasele oferite ca dar pentru casa Dumnezeului nostru. El fusese făcut de rege, de consilierii lui, de comandanții lui și de întreg Israelul din imperiul lui. 26Le-am predat șase sute cincizeci de talanți de argint, vase de argint care valorau o sută de talanți de argint, o sută de talanți de aur, 27douăzeci de cupe de aur care valorau o mie de darici și două vase de bronz de calitate – șlefuit – la fel de valoros ca aurul. 28Apoi le-am zis: „Voi sunteți selectați pentru Iahve; iar aceste vase sunt lucruri sfinte. Argintul și aurul sunt un dar oferit benevol pentru Dumnezeul strămoșilor voștri care se numește Iahve. 29Fiți atenți și păziți-le până le veți cântări înaintea conducătorilor preoților, înaintea leviților și înaintea conducătorilor familiilor lui Israel, în camerele casei lui Iahve din Ierusalim.” 30Preoții și leviții au luat argintul, aurul și vasele, ca să le ducă la Ierusalim, la casa Dumnezeului nostru. 31Am plecat de la râul Ahava spre Ierusalim în a douăsprezecea zi a primei luni; iar mâna Dumnezeului nostru ne-a susținut și ne-a păzit pe drum de atacul dușmanilor și de cel al tâlharilor. 32Când am ajuns la Ierusalim, ne-am odihnit acolo trei zile. 33În a patra zi, a fost cântărit argintul, aurul și vasele, în zona casei lui Dumnezeu. Acea cântărire a fost făcută de către Meremot care era fiul preotului Uria. El a fost însoțit de Elazar – fiul lui Fineas – și de leviții: Iozabad – fiul lui Iosua – și Noadia – fiul lui Binui. 34Toate au fost preluate conform numărului greutății lor. În acea zi s-a înscris greutatea lor totală în lista evidențelor (casei lui Iahve). 35Exilații întorși din captivitate au adus Dumnezeului lui Israel ca ardere integrală doisprezece viței pentru întregul popor Israel: nouăzeci și șase de berbeci, șaptezeci și șapte de miei; iar ca sacrificiu pentru păcat, au oferit (pe altar) doisprezece țapi. Toate aceste animale au fost aduse ca ardere integrală oferită lui Iahve. 36Au înmânat decretele regelui guvernatorilor imperiali și celor provinciali care erau dincolo de râu; iar aceia au susținut poporul și lucrările casei lui Dumnezeu.

Currently Selected:

Ezra 8: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in