YouVersion Logo
Search Icon

Ezechiel 16

16
1Cuvântul lui Iahve a venit la mine și mi-a zis: 2„Fiul omului, prezintă-i Ierusalimului faptele lui oribile 3și spune-i: «Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește astfel Ierusalimului: ‘Prin origine și datorită nașterii, tu aparții teritoriului canaaniților. Tatăl tău era amorit, iar mama ta este de origine hitită. 4La apariția ta în lume, în ziua în care te-ai născut, nu aveai ombilicul tăiat. Nu ai fost îmbăiată ca să fii curățată. Nu ai fost frecată cu sare și nici învelită în scutece. 5Nimănui nu i-a fost milă de tine și nimeni nu a avut compasiune pentru tine ca să îți facă vreunul dintre aceste lucruri. Ai fost aruncată pe câmp – pentru că ai fost desconsiderată chiar din ziua în care te-ai născut. 6Atunci Eu am trecut pe lângă tine și te-am văzut zbătându-te în propriul tău sânge. Și în timp ce tu erai în sângele tău, ți-am zis: ‹Trăiește!› Da, în timp ce tu erai în sângele tău, Eu ți-am zis: ‹Să nu mori!› 7Te-am făcut să te înmulțești ca florile câmpului. Ai crescut, te-ai dezvoltat până la maturitate și te-ai pregătit cu podoabe. Ți s-au rotunjit sânii și ți-a crescut părul. Dar erai tot goală și neîmbrăcată. 8Când am trecut pe lângă tine, te-am privit și am văzut că îți venise timpul să fii iubită (de cineva).’». Iahve, Cel care este Stăpân, zice: «Atunci Mi-am întins peste tine partea de jos a hainei Mele. Ți-am acoperit părțile intime și am jurat, făcând astfel un legământ cu tine. Așa ai devenit a Mea. 9Te-am spălat cu apă, te-am curățat de sângele de pe tine și te-am uns cu ulei. 10Te-am îmbrăcat cu haine brodate. Te-am încălțat cu sandale de piele. Te-am îmbrăcat cu haine făcute din in subțire și te-am acoperit cu mătase. 11Te-am împodobit, ți-am pus brățări la mâini și lănțișor la gât. 12Ți-am dat inel pentru nas. Ți-am pus cercei la urechi și coroană cu nestemate pe cap. 13Astfel, ai fost împodobită cu aur, cu argint și cu haine scumpe făcute din in subțire și din mătase. Ai fost servită cu mâncare făcută din aluaturi fine. Ți-am dat miere și ulei. Te-ai făcut tot mai frumoasă și ai ajuns chiar regină. 14Ți-ai făcut un nume printre popoare din cauza frumuseții tale – pentru că erai perfectă purtând lucrurile superbe cu care te împodobisem.» 15Iahve, Cel care este Stăpân, îți (mai) spune: «Totuși, tu te-ai încrezut în frumusețea ta și te-ai prostituat direct proporțional cu renumele tău. Ți-ai expus din abundență adulterul în fața tuturor trecătorilor; și ți-ai împărțit frumusețea cu fiecare. 16Ai luat din hainele tale, ți-ai făcut din ele înălțimi intens colorate și te-ai prostituat pe ele. Aceste lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple; și nu trebuie să se mai întâmple vreodată! 17Ai luat din superbele tale podoabe, din aurul și din argintul pe care Eu ți le dădusem; și ți-ai făcut imagini de bărbați cu care te-ai prostituat. 18Ți-ai luat apoi hainele tale brodate, ca să acoperi acele statui; și ai pus uleiul și tămâia Mea înaintea lor. 19Hrana pe care Eu ți-o dădusem – făina bună, uleiul și mierea pe care ți le oferisem ca să le mănânci – ai închinat-o lor, ca să le fie o aromă plăcută. Iahve, Cel care este Stăpân, îți amintește că așa s-a întâmplat. 20Ai luat fiii și fiicele pe care Mi i-ai născut și i-ai sacrificat pentru ei, ca dar de mâncare! Și acestea sunt numai o parte din faptele tale care îți evidențiază adulterul. 21Mi-ai sacrificat fiii și i-ai dat acelor imagini, trecându-i prin foc în cinstea lor. 22În mijlocul tuturor faptelor oribile și orgiilor tale, nu ți-ai amintit de zilele tinereții când erai goală și te zbăteai în propriul tău sânge!» 23Iahve, Cel care este Stăpân, zice: «Vai! Vai de tine! După toate relele pe care le-ai comis, 24ți-ai mai construit un sanctuar înalt și ți-ai făcut câte un loc înalt în fiecare piață. 25La capătul fiecărei străzi ți-ai construit un asemenea loc și ți-ai desconsiderat frumusețea, desfăcându-ți picioarele înaintea fiecărui trecător și înmulțindu-ți adulterul. 26Te-ai prostituat cu egiptenii – cu vecinii tăi care au corpul plin de energie – și ți-ai înmulțit adulterul, ca să Mă mânii. 27Din această cauză, Eu Mi-am întins mâna împotriva ta și ți-am redus plata de întreținere. Te-am lăsat să ajungi la discreția celor care te urau, adică a filistencelor. Chiar și ele s-au rușinat de comportamentul tău păcătos. 28Apoi te-ai prostituat și cu asirienii, pentru că nu te săturai. Te-ai prostituat, dar tot nu ai ajuns la satisfacția pe care ți-o doreai. 29Ți-ai înmulțit adulterul cu Caldeea – țara comercianților – dar nici cu aceasta nu te-ai săturat…» 30Iahve, Cel care este Stăpân, zice: «Este evident cât de decăzută trebuie să îți fie inima, dacă ai făcut toate aceste lucruri exact ca o prostituată fără rușine! 31Totuși, când ți-ai construit sanctuare înalte la fiecare capăt de stradă și ți-ai făcut înălțimi în fiecare piață, nu ai fost exact ca o prostituată, pentru că ai râs de plată; 32ci te-ai comportat ca o soție adulteră care se duce și se culcă cu străini în loc să se culce cu soțul ei. 33Unei prostituate i se dau daruri; dar în cazul tău, tocmai tu ai fost aceea care ai dat daruri tuturor amanților tăi! Le-ai oferit cadouri ca să vină la tine din toate părțile, pentru prostituție. 34În ce privește faptele tale imorale, ai fost diferită de celelalte femei; pentru că tu nu ai avut pretenții de prostituată. În loc să primești plată, tu ai fost aceea care ai plătit. Datorită acestui fapt, tu ai fost diferită. 35Deci, prostituato, ascultă acum Cuvântul lui Iahve! 36Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește zicând: ‘Ai pierdut tot ce aveai și ți-ai expus părțile intime prin adulterul tău repetat practicat cu amanții și cu toți idolii tăi oribili. Le-ai dat acestora sângele fiilor tăi. Pentru că ai procedat astfel, 37să știi că îi voi aduce împreună pe toți amanții cu care ți-ai satisfăcut dorințele, pe toți aceia pe care i-ai iubit și pe toți aceia pe care i-ai urât. Îi voi aduna și îi voi face să vină împotriva ta din toate părțile. Ei îți vor expune părțile tale intime înaintea lor. Și astfel, toți ți le vor vedea. 38Te voi judeca acuzându-te de adulter și de vărsare de sânge; și vei simți cât de sângeroasă este marea Mea supărare și gelozia Mea. 39Te voi face să ajungi la discreția lor. Astfel, ei îți vor dărâma sanctuarele înalte, îți vor dezmembra înălțimile, te vor dezbrăca de hainele tale, îți vor lua superbele tale podoabe și apoi te vor lăsa goală și neacoperită. 40Vor veni împotriva ta în grup, te vor omorî cu pietre și te vor tăia cu săbiile. 41Îți vor da foc caselor și te vor judeca înaintea multor femei. Voi face astfel să înceteze prostituția ta; și nu îți vei mai plăti iubiții. 42Apoi, supărarea Mea care se manifestase împotriva ta, va fi satisfăcută; și voi îndepărta de la tine gelozia Mea. Mă voi liniști și nu voi mai fi mânios. 43Nu ți-ai amintit de zilele tinereții tale, ci M-ai provocat prin toate aceste lucruri. Din această cauză, Iahve, Cel care este Stăpân, te asigură că și El va face ca acest comportament al tău să vină împotriva capului tău; și nu vei mai comite nedreptăți cu niciuna dintre statuile tale oribile. 44Să știi că toți cei care compun proverbe, vor spune despre tine: ‹Cum este mama, așa este și fiica!› 45Tu semeni cu mama ta care s-a săturat de soțul și de fiii ei. Semeni și cu surorile tale care s-au săturat de soții lor și de fiii lor. Mama voastră a fost hitită, iar tatăl vostru a fost amorit. 46Cea mai mare soră a ta a fost Samaria. Ea locuia la nord de tine, împreună cu fiicele ei. Cea mai mică soră a ta a fost Sodoma. Ea locuia la sud de tine, împreună cu fiicele ei. 47Tu nu numai că ai mers pe drumul lor și ai comis oribilele lor fapte, ci ca și cum atât ar fi fost prea puțin, te-ai stricat mai mult decât ele în tot comportamentul tău. 48Iahve, Cel care este Stăpân, te asigură că așa cum El este viu, la fel este de adevărat că sora ta, Sodoma, împreună cu fiicele ei, nu au făcut ce ai făcut tu împreună cu fiicele tale! 49Îți spun acum care a fost nedreptatea surorii tale numită Sodoma: ea era mândră și sătulă de hrană. Împreună cu fiicele ei, trăia în indolență și în indiferență. Ele nu susțineau mâna săracului și a celui care avea nevoi. 50Au fost arogante și au comis fapte oribile înaintea Mea. Când am văzut ce fac, le-am îndepărtat. 51Iar Samaria nu a păcătuit nici jumătate din cât ai păcătuit tu! Faptele tale oribile au fost mai multe decât ale lor. De fapt, prin toate aceste oribile fapte pe care le-ai comis, le-ai făcut pe surorile tale să pară corecte în comportamentul lor. 52Din această cauză, suportă-ți și tu rușinea datorită căreia le-ai făcut pe surorile tale să pară corecte! Păcatele tale care te-au făcut mai nedemnă decât ele, le-au făcut să pară mai corecte decât tine! Acum fi și tu rușinată și suportă-ți rușinea care le-a făcut pe surorile tale să pară corecte! 53Dar îi voi aduce înapoi pe captivii lor – atât pe locuitorii captivi proveniți din Sodoma și pe aceia ai fiicelor ei, cât și pe captivii Samariei și ai fiicelor ei. Voi readuce și pe captivii tăi alături de ei – 54pentru ca și tu să îți suporți rușinea și să fii umilită pentru tot ce ai făcut! Astfel, tu le vei fi un motiv de consolare. 55Când sora ta, Sodoma, împreună cu fiicele ei, se vor întoarce la starea lor inițială, iar sora ta, Samaria, împreună cu fiicele ei, se vor întoarce la starea lor de la început, atunci te vei întoarce și tu împreună cu fiicele tale, la starea voastră de la început. 56În ziua înălțării tale, tu nu aminteai nimic de sora ta numită Sodoma 57înainte de a ți se evidenția răutatea. Dar acum fiicele Edomului râd de tine. Te ridiculizează toate vecinele lor, toate fiicele filistenilor și toate acelea care te desconsideră oriunde trăiesc! 58Vei suporta acum pedeapsa pentru prostituția ta și pentru faptele tale oribile. Acesta este mesajul lui Iahve.’» 59Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește astfel: «Îți voi face la fel cum ai făcut și tu (altora) – pentru că tu ai desconsiderat jurământul și ai anulat legământul. 60Dar Îmi voi aminti de legământul ratificat cu tine în tinerețea ta și voi face cu tine un (alt) legământ etern. 61Atunci îți vei aminti de comportamentul tău și îți va fi rușine când le vei primi atât pe sora ta mare cât și pe sora ta mică. Ți le voi da ca surori; dar nu în baza legământului Meu făcut cu tine. 62Eu voi ratifica legământul Meu cu tine; și vei ști astfel că Eu sunt Iahve. 63Când se va face achitarea datoriei tale pentru tot ce ai făcut, îți vei aminti de trecutul tău; îți va fi rușine și nu vei mai deschide niciodată gura din cauza situației modeste în care vei ajunge. Acesta a fost mesajul lui Iahve, al Celui care este Stăpân.»”

Currently Selected:

Ezechiel 16: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in