Exodul 33
33
1Iahve i-a zis lui Moise: „Pleacă din acest loc împreună cu poporul pe care l-ai scos de pe teritoriul Egiptului; și mergi spre țara despre care am jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov că o voi oferi atunci când am vorbit despre ea zicând: «Le-o voi da urmașilor tăi.» 2Voi trimite un Înger înaintea ta și îi voi alunga pe canaaniți, pe amoriți, pe hitiți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți. 3Deci îndreaptă-te spre această țară în care curge lapte și miere. Dar Eu personal nu voi veni împreună cu voi, ca să nu vă distrug pe drum; pentru că sunteți un popor neascultător.” 4Când a auzit poporul aceste dure cuvinte, a început să plângă; și nimeni nu și-a mai pus podoabele pe el. 5Ei au procedat așa pentru că Iahve îi zisese lui Moise: „Să vorbești israelienilor astfel: «Sunteți un popor cu ambiții rele. Numai puțin timp dacă aș veni împreună cu voi, v-aș distruge. Acum dați-vă podoabele jos; și apoi voi decide ce voi face cu voi!»” 6Astfel, israelienii și-au scos podoabele când erau la muntele Horeb. 7Moise luase un cort și îl instalase în exteriorul taberei, la distanță de ea. El l-a numit „cortul întâlnirii”. Toți cei care doreau să Îl întrebe pe Iahve, mergeau la „cortul întâlnirii”, în exteriorul taberei. 8Când se ducea Moise la cort, tot poporul se ridica pe picioare; și fiecare stătea la intrarea cortului lui, urmărindu-l cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. 9Atunci când Moise intra în cort, stâlpul de nor cobora și se oprea la intrarea acestuia; iar Iahve vorbea cu Moise. 10Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se apleca înclinându-și fața până spre pământ. Fiecare proceda astfel stând la intrarea în cortul lui. 11Iahve vorbea frecvent cu Moise față în față, exact cum vorbește un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără. Dar tânărul lui slujitor numit Iosua – fiul lui Nun – nu se îndepărta de cort. 12Moise I-a zis lui Iahve: „Tu îmi poruncești să conduc acest popor; dar nu îmi spui pe cine vei trimite cu mine. Totuși, mi-ai zis că mă cunoști pe nume și că am obținut har la Tine. 13Dacă am fost (astfel) acceptat de Tine, revelează-mi metodele Tale de lucru; ca să Te cunosc și să continui să beneficiez de bunăvoința Ta. Și gândește-te (totuși) că acesta este poporul Tău!” 14Iahve i-a răspuns: „Prezența Mea te va însoți; și îți voi oferi odihnă.” 15Moise a spus: „Dacă nu vei merge Tu personal cu noi, nu este bine să plecăm de aici. 16Cum se va ști că eu și poporul Tău am fost acceptați de Tine, dacă nu vei merge cu noi? Numai dacă vei veni (împreună) cu noi, eu și poporul Tău vom fi diferiți de toate celelalte popoare de pe suprafața pământului!” 17Iahve i-a răspuns lui Moise: „Voi face conform cererii tale, pentru că beneficiezi de bunăvoință din partea Mea; și te cunosc pe nume.” 18Moise I-a zis: „Te rog să îmi arăți gloria Ta.” 19El i-a răspuns: „Voi face să treacă prin fața ta toată bunătatea Mea; și voi proclama înaintea ta numele «Iahve». Eu sunt bun cu cine vreau să fiu bun; și am milă de cine vreau să am milă!” 20El i-a mai zis: „Totuși, tu nu Îmi poți vedea fața; pentru că omul nu mai poate trăi dacă Mă vede.” 21Iahve a continuat, zicându-i: „Există aici un loc lângă Mine unde vei putea să stai, pe stâncă. 22Atunci când va trece gloria Mea, te vei așeza într-o crăpătură a stâncii; iar Eu te voi acoperi cu mâna Mea când voi trece (prin fața ta). 23Apoi Îmi voi lua mâna; și Mă vei vedea de la spate. Dar fața Mea nu poate fi văzută.”
Currently Selected:
Exodul 33: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion