YouVersion Logo
Search Icon

Exodul 16

16
1Întreaga adunare a israelienilor a plecat de la Elim și a ajuns în deșertul Sin care este între Elim și Sinai. Acea deplasare a fost făcută în a cincisprezecea zi din a doua lună după ieșirea (evreilor) de pe teritoriul Egiptului. 2În acel deșert, întreaga adunare a protestat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron. 3Israelienii le-au zis: „O, mai bine am fi fost omorâți de mâna lui Iahve pe teritoriul Egiptului! Acolo stăteam lângă oalele noastre în care aveam carne; și mâncam pâine din abundență. Ne-ați adus aici, în acest deșert, ca să moară de foame toată această mulțime de oameni!” 4Atunci Iahve i-a zis lui Moise: „Voi face să plouă pâine din cer. Va fi necesar ca poporul să meargă zilnic și să își adune pâine numai pentru o zi. Astfel îi voi testa, ca să văd dacă vor trăi respectând legea Mea sau dacă o vor ignora. 5În a șasea zi, să rețină o cantitate dublă față de aceea adunată în fiecare dintre celelalte (cinci) zile.” 6Moise și Aaron le-au zis tuturor israelienilor: „În această seară veți ști că Iahve (este Cel care) v-a scos din Egipt. 7Mâine dimineață veți vedea gloria lui Iahve; pentru că El a auzit protestele voastre împotriva Lui. Și oare cine suntem noi, ca să vă suportăm aceste critici îndreptate împotriva noastră?” 8Moise a mai zis: „Veți ști că a acționat Iahve, când veți vedea cum vă va da seara carne, iar dimineața vă va oferi pâine din abundență! Noi nu suntem nimic în comparație cu Iahve care v-a auzit lamentările îndreptate împotriva Lui! Protestele voastre nu sunt formulate (doar) împotriva noastră, ci (în primul rând) împotriva lui Iahve!” 9Apoi Moise i-a zis lui Aaron: „Spune întregii adunări a israelienilor: «Apropiați-vă de Iahve; pentru că El a auzit protestele voastre!»” 10În timp ce Aaron vorbea întregii adunări, ei au privit spre deșert. Atunci a fost vizibilă gloria lui Iahve în (acel) nor. 11Iahve i-a vorbit lui Moise astfel: 12„Am auzit plângerea israelienilor. Acum spune-le: «Între cele două seri veți avea carne; iar dimineața veți avea și pâine din abundență. Atunci veți ști că Eu sunt Dumnezeul vostru care se numește Iahve!»” 13În acea seară, au venit niște prepelițe care au acoperit tabăra. Dimineața, în jurul taberei era un strat de rouă. 14Când a dispărut roua, pe suprafața deșertului au rămas niște boabe mici ca de gheață. 15Când le-au văzut, israelienii nu au știut ce sunt; și-au zis unii altora: „Oare ce sunt acestea?” Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Iahve ca să o mâncați. 16Iahve a poruncit ca fiecare om să adune cât îi trebuie pentru hrană. Această cantitate va fi de un omer pentru fiecare persoană, conform numărului celor din cortul fiecăruia. Să adunați această cantitate pentru fiecare persoană din cortul vostru.” 17Israelienii au procedat astfel: unii au adunat mai mult, iar alții mai puțin. 18După ce au măsurat cu omerul, au constatat că celui care adunase mai mult, nu i-a rămas în plus; iar cel care a adunase mai puțin, nu avea lipsă. Fiecare om a avut din ce adunase conform nevoilor lui. 19Moise le spusese să nu lase nimic din ce adunaseră (într-o zi); pentru că nu trebuia să rămână până dimineața. 20Dar ei nu l-au ascultat. Astfel, unii au păstrat o parte (din acele bobițe) până dimineața. Dar ce lăsaseră (în acea noapte), a făcut viermi și a mirosit foarte urât. Atunci Moise s-a supărat pe ei. 21În fiecare dimineață, israelienii adunau exact cât aveau nevoie. Atunci când soarele încălzea pământul, acea (materie pentru) pâine se topea. 22În a șasea zi, ei au adunat dublu: doi omeri pentru fiecare persoană. Toți conducătorii adunării au venit la Moise și l-au anunțat despre acest lucru. 23Atunci el le-a zis: „Iahve a poruncit astfel: «Mâine este o zi de odihnă – un Sabat sfânt pentru El. Să coaceți ce aveți de copt și să fierbeți ce aveți de fiert; iar tot ce vă rămâne (după ce veți mânca), să păstrați până dimineața.»” 24Ei au păstrat acea mâncare așa cum a poruncit Moise. Și au constatat că ea nu a mai mirosit urât și nu a mai făcut viermi. 25Moise le-a zis: „Mâncați-o azi; pentru că acum este Sabatul lui Iahve; astăzi nu veți găsi pâine pe câmp. 26Să adunați (această pâine) șase zile; dar să știți că în a șaptea, care este o zi de odihnă, ea nu va fi!” 27Totuși, unii oameni din popor au plecat să adune pâine și în a șaptea zi… Dar nu au găsit nimic! 28Iahve i-a zis lui Moise: „Până când veți refuza să respectați poruncile și legile Mele? 29Știți că Iahve v-a dat Sabatul; și astfel, în a șasea zi vă dă hrană pentru două zile. În a șaptea zi, orice om să rămână acolo unde este. Atunci, niciunul dintre voi să nu iasă din perimetrul locuinței lui.” 30Poporul s-a odihnit în a șaptea zi. 31Urmașii lui Israel a numit acea pâine venită din cer, „mană”. Ea era albă, asemănătoare seminței de coriandru, și avea gust de turtă cu miere. 32Moise le-a zis: „Aceasta este porunca lui Iahve: «Puneți separat un omer cu mană. El să fie păstrat pentru toate generațiile; pentru ca urmașii voștri să vadă pâinea cu care v-am hrănit în deșert, când v-am scos de pe teritoriul Egiptului!»” 33Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un vas și pune în el mana dintr-un omer plin. Acest vas să fie păstrat înaintea lui Iahve, pentru urmașii voștri.” 34Aaron l-a pus (apoi, mai târziu) în fața (tablelor) Declarației (lui Dumnezeu) ca să fie păstrat acolo, exact cum îi poruncise Iahve lui Moise. 35Israelienii au mâncat mană patruzeci de ani, până au ajuns într-o țară locuită. Ei s-au hrănit mâncând mană până au ajuns la marginea Canaanului. 36(Un omer este a zecea parte dintr-o efă.)

Currently Selected:

Exodul 16: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in