YouVersion Logo
Search Icon

Deuteronom 24

24
1Se poate întâmpla ca un bărbat să se căsătorească cu o femeie; și după un timp, să nu mai fie agreată de el, pentru că a descoperit ceva rușinos la ea. Atunci să îi scrie un act de despărțire, pe care i-l va da apoi în mână; și astfel să îi dea ocazia să plece din casa lui. 2Dacă ea a ieșit din familia fostului soț care a abandonat-o, i se permite să se căsătorească cu un alt bărbat. 3Dacă și al doilea soț nu o mai iubește, să îi scrie un act de despărțire, să i-l dea în mână și să o lase să plece din casa lui. În cazul în care al doilea ei soț va muri (în timp ce ei erau împreună), 4primul soț – care îi oferise ocazia să plece – nu va mai putea să se recăsătorească cu ea, după ce ea s-a dezonorat (recăsătorindu-se). Revenirea la primul ei soț ar fi un lucru oribil înaintea lui Iahve! Să nu aduceți vreun păcat peste țara pe care Iahve – Dumnezeul vostru – v-a dat-o ca moștenire. 5Dacă un bărbat s-a căsătorit de puțin timp cu o femeie, să nu fie trimis la război; nici să nu i se dea vreo sarcină. Din cauza familiei, o perioadă de un an să fie scutit de toate acestea; și să i se ofere astfel ocazia să o facă fericită pe soția cu care s-a căsătorit. 6Să nu iei ca garanție pietrele de moară: nici piatra de jos, nici piatra de deasupra; pentru că acest fapt ar însemna să ceri ca garanție viața cuiva. 7Dacă se va descoperi că un om a furat ceva de la unul dintre frații lui israelieni și l-a tratat ca pe un sclav sau l-a vândut, hoțul să fie omorât. Să distrugeți astfel răul din mijlocul vostru! 8Feriți-vă (să vă atingeți) de rana leprei; și respectați cu strictețe ce v-au învățat preoții leviți! Să faceți tot ce v-au poruncit ei. 9Amintiți-vă ce i-a făcut Iahve – Dumnezeul vostru – Miriamei, pe drum, la plecarea voastră din Egipt. 10Când veți împrumuta cu ceva pe semenul vostru, să nu intrați în casa lui ca să luați lucrul stabilit ca garanție. 11Să rămâneți afară; și omul pe care l-ați împrumutat, să vă aducă acolo lucrul stabilit ca garanție. 12Dacă acel om este sărac, să nu vă culcați acoperindu-vă cu haina (lui) luată ca garanție de la el! 13La apusul soarelui să îi dați înapoi garanția; ca să se culce în haina lui și să vă binecuvânteze. Iahve – Dumnezeul vostru – a decis că așa este corect să procedați! 14Să nu îl nedreptățești pe angajatul care este sărac și care are multe lipsuri materiale, indiferent că este unul dintre cei din poporul tău sau că face parte dintre străinii care locuiesc într-un anume loc din orașul tău. 15Să îi achiți retribuția pentru munca lui în fiecare zi înainte de apusul soarelui; pentru că este sărac și sufletul lui o dorește. Altfel, ar striga împotriva ta spre Dumnezeul tău numit Iahve; și te-ai face astfel vinovat de păcat. 16Să nu îi omori pe părinți pentru ce au făcut copiii lor; și nici pe copii pentru vina părinților acestora. Fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui. 17Să nu ignori respectarea dreptului străinului sau al orfanului; și să nu iei ca garanție haina văduvei. 18Amintește-ți că ai fost sclav în Egipt; iar Iahve – Dumnezeul tău – te-a răscumpărat de acolo. Acesta este motivul pentru care El îți poruncește să respecți aceste porunci. 19Când îți vei secera recoltele și vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să îl iei. Lasă-l să fie al străinului, al orfanului și al văduvei; pentru ca Iahve – Dumnezeul tău – să te binecuvânteze în tot ce vei face cu mâinile tale. 20Când îți vei scutura măslinii, să nu te întorci să strângi ce a mai rămas în pomi. Lasă acele măsline să fie pentru străin, pentru orfan și pentru văduvă. 21Când îți vei strânge strugurii din vie, să nu te întorci să strângi ce a mai rămas necules. Lasă acei struguri străinului, orfanului și văduvei. 22Amintește-ți că (și tu) ai fost sclav pe teritoriul Egiptului. Acesta este motivul pentru care îți poruncesc să respecți aceste porunci.

Currently Selected:

Deuteronom 24: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in