YouVersion Logo
Search Icon

2 Regi 24

24
1În timpul guvernării lui Iehoiachim, Nabucodonosor – regele Babilonului – a declanșat un război împotriva lui; și Iehoiachim i s-a subordonat pentru trei ani. Dar după acei ani a renunțat la această decizie; și s-a revoltat împotriva lui Nabucodonosor. 2Iahve a trimis împotriva lui Iehoiachim (niște) grupuri de caldeeni, de aramei, de moabiți și de amoniți. El le-a făcut să vină împotriva celor din teritoriul numit Iuda ca să îl distrugă – conform Cuvântului lui Iahve pe care îl proclamase prin sclavii Săi, prin profeți. 3Acest lucru s-a întâmplat numai conform poruncii lui Iahve; și urmărea îndepărtarea celor numiți Iuda din prezența Lui – din cauza tuturor păcatelor făcute de Manase 4și din cauza sângelui nevinovat pe care îl vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge care a curs, fără ca cei care muriseră astfel, să fi fost vinovați. Acesta a fost motivul pentru care Iahve nu a vrut să îl ierte. 5Celelalte fapte ale lui Iehoiachim și tot ce a făcut el, oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor din teritoriul numit Iuda”? 6Iehoiachim s-a culcat lângă părinții lui. Apoi, în locul lui a guvernat fiul lui numit Iehoiachin. 7Conducătorul suveran al Egiptului nu a mai plecat din țara lui – pentru că regele Babilonului îi luase tot ce îi aparținea, de la Râul Egiptului până la râul Eufrat. 8Iehoiachin avea vârsta de optsprezece ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim trei luni. Mama lui se numea Nehușta și era fiica lui Elnatan din Ierusalim. 9El a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve – trăind la fel cum trăise și tatăl lui. 10În acea vreme, slujitorii lui Nabucodonosor – regele Babilonului – au înaintat, venind să lupte împotriva Ierusalimului; și au asediat orașul. 11Nabucodonosor – regele Babilonului – a venit personal înaintea orașului în timp ce slujitorii lui îl asediau. 12Iehoiachin – regele teritoriului numit Iuda – s-a predat regelui Babilonului împreună cu mama lui, cu slujitorii lui, cu cei care erau conducătorii lui și care formau administrația lui. Regele Babilonului l-a luat prizonier în al optulea an al guvernării lui. 13Nabucodonosor a luat de acolo toate comorile Templului lui Iahve și toate comorile palatului regelui. El a sfărâmat toate obiectele de aur pe care le făcuse Solomon – regele lui Israel – pentru casa lui Iahve. Astfel, s-a întâmplat exact cum spusese Iahve. 14I-a dus în captivitate pe toți locuitorii Ierusalimului: pe toți conducătorii și pe toți luptătorii remarcabili. Au fost luați captivi zece mii de prizonieri, între care erau toți tâmplarii și toți fierarii. Nabucodonosor a lăsat în țară doar pe cei care formau poporul sărac. 15L-a dus pe Iehoiachin în captivitate la Babilon. El a mai dus în captivitate, din Ierusalim la Babilon, pe mama regelui, pe soțiile lui, pe administratorii lui și pe oamenii bogați ai țării. 16A mai luat șapte mii de oamenii capabili să lupte. Toți aveau forța care se cerea pentru participarea la război. Între cei luați au fost și o mie de tâmplari și de fierari. Regele Babilonului i-a dus pe toți în captivitate la Babilon. 17În locul lui Iehoiachin, regele Babilonului l-a pus rege pe Matania care era unchiul lui Iehoiachin. Dar i-a schimbat numele din Matania în Zedechia. 18Zedechia avea vârsta de douăzeci și unu de ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim unsprezece ani. Mama lui se numea Hamutal și era fiica lui Ieremia din Libna. 19El a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve, procedând exact ca Iehoiachim. 20Aceste lucruri s-au întâmplat în Ierusalim și în tot teritoriul numit Iuda din cauza mâniei lui Iahve. Și în final, El i-a alungat din prezența Sa. Zedechia s-a revoltat împotriva regelui Babilonului.

Currently Selected:

2 Regi 24: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in