2 Cronici 22
22
1Locuitorii Ierusalimului l-au desemnat ca rege în locul lui Iehoram pe Ahazia, fiul lui mai mic – pentru că toți fiii lui mai mari fuseseră omorâți de grupul de invadatori care veniseră prin surprindere în tabără împreună cu arabii. Așa a început guvernarea lui Ahazia – fiul lui Iehoram – regele din teritoriul numit Iuda. 2Ahazia avea vârsta de douăzeci și doi de ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim un an. Numele mamei lui era Atalia – o nepoată a lui Omri. 3Și el a trăit asemănător familiei lui Ahab, pentru că mama lui îl provoca să facă rău. 4Ahazia a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve – exact ca cei din familia lui Ahab – pentru că după moartea tatălui lui, aceia i-au fost consilierii care l-au dus la dezastru. 5El a urmat sfatul lor și s-a dus cu Ioram – fiul lui Ahab, regele celor din teritoriul numit Israel – ca să lupte împotriva lui Hazael – regele Aramului – la Ramot-Ghilad. Dar acolo arameii l-au rănit pe Ioram. 6Atunci el s-a întors la Izreel, ca să i se vindece rănile care i se făcuseră la Rama în timpul luptei cu Hazael, regele Aramului. Atunci Ahazia – fiul lui Iehoram, regele celor numiți „Iuda” – s-a dus la Izreel ca să îl vadă pe Ioram – fiul lui Ahab – care era rănit. 7Ahazia a venit la Ioram cu permisiunea lui Dumnezeu și pentru distrugerea lui; pentru că după ce a ajuns la Ioram, a plecat împreună cu el ca să îl întâmpine pe Iehu – fiul lui Nimși –, cel care fusese uns de Iahve ca să distrugă familia lui Ahab. 8În timp ce Iehu executa sentința judecății rostită împotriva familiei lui Ahab, s-a întâlnit cu conducătorii teritoriului numit Iuda și cu fiii fraților lui Ahazia care erau în slujba lui; și i-a omorât. 9Apoi a plecat să îl caute pe Ahazia. Oamenii lui Iehu l-au capturat (pe Ahazia) în Samaria, în timp ce se ascundea. Ei l-au adus la Iehu și l-au omorât. Apoi l-au înmormântat, pentru că își ziceau: „Este totuși nepotul lui Iehoșafat care L-a căutat pe Iahve din toată inima lui!” Astfel, nu a mai rămas nimeni din familia lui Ahazia care să aibă autoritatea de a conduce regatul. 10Când Atalia – mama lui Ahazia – a văzut că fiul ei a murit, a organizat un complot ca să îi omoare pe toți urmașii familiei regale a celor din teritoriul numit Iuda. 11Dar Iehoșeba – fiica regelui Iehoram – l-a luat în secret pe Ioaș – fiul lui Ahazia – din mijlocul fiilor regelui, înainte ca ei să fie omorâți; și l-a pus împreună cu îngrijitoarea lui într-un dormitor. Astfel, Iehoșeba l-a ascuns (pe Ioaș) de Atalia; și ea nu l-a omorât. Iehoșeba era fiica regelui Iehoram, soție a preotului Iehoiada și sora lui Ahazia. 12Șase ani, Ioaș a rămas ascuns împreună cu ei în casa lui Dumnezeu. În acel timp, Atalia a guvernat țara.
Currently Selected:
2 Cronici 22: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion