Psalmii 135
135
Psalmul 135
1Lăudați-L pe Domnul!
Lăudați Numele Domnului,
lăudați-L, slujitori ai Domnului,
2care stați în Casa Domnului,
în curțile Casei Dumnezeului nostru!
3Lăudați-L pe Domnul, căci Domnul este bun!
Cântați spre lauda Numelui Său, căci este plăcut!
4Căci Domnul l-a ales pe Iacov pentru Sine,
l-a ales pe Israel ca să fie proprietatea Sa.
5Da, eu știu că Domnul este mare
și că Stăpânul nostru este mai mare decât toți dumnezeii!
6 Domnul face tot ce dorește,
atât în ceruri, cât și pe pământ,
atât pe mări, cât și în toate adâncurile.
7El face să se ridice norii de la capătul pământului;
El trimite fulgere care vestesc ploaia
și scoate vântul din cămările Lui.
8El este Acela Care i-a lovit pe întâii născuți ai Egiptului,
de la oameni până la animale.
9El a trimis semne și minuni în mijlocul tău, Egiptule,
împotriva lui Faraon și împotriva tuturor slujitorilor lui.
10El a lovit multe națiuni
și a ucis regi puternici:
11pe Sihon, regele amoriților,
pe Og, regele Bașanului,
și pe regii tuturor regatelor din Canaan.
12Apoi a dat țara acestora ca moștenire,
ca moștenire lui Israel, poporul Său.
13 Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie!
Doamne, amintirea Ta rămâne din generație în generație.
14Căci Domnul Își va judeca poporul
și are milă de slujitorii Săi.
15Idolii națiunilor sunt din argint și din aur,
sunt lucrarea mâinilor omenești.
16Ei au gură, dar nu vorbesc,
au ochi, dar nu văd,
17au urechi, dar nu aud.
Da, ei n-au suflare în gură.
18Ca ei sunt cei care-i fac
și toți cei care se încred în ei.
19Casă a lui Israel, binecuvântează-L pe Domnul!
Casă a lui Aaron, binecuvântează-L pe Domnul!
20Casă a lui Levi, binecuvântează-L pe Domnul!
Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvântați-L pe Domnul!
21Binecuvântat să fie Domnul, din Sion,
El, Care locuiește în Ierusalim!
Lăudați-L pe Domnul!
Currently Selected:
Psalmii 135: NTR
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.