YouVersion Logo
Search Icon

Numeri 15

15
Daruri suplimentare diferitelor jertfe
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2„Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara în care veți locui, pe care v-o voi da, 3și veți aduce Domnului o jertfă mistuită de foc – fie o ardere-de-tot, fie o jertfă pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau un dar de bunăvoie sau o jertfă cu ocazia sărbătorilor periodice – ca să faceți din cirezile sau turmele voastre o aromă plăcută Domnului, 4cel care va aduce Domnului ofranda sa va trebui să aducă și un dar de mâncare dintr-o zecime de efă#15:4 Aproximativ 2,2 l. de făină aleasă, amestecată cu un sfert de hin#15:4-5 Aproximativ 0,9 l. de ulei. 5Pentru fiecare miel adus ca jertfă sau ca ardere-de-tot, să aducă și un sfert de hin de vin ca jertfă de băutură.
6Pentru fiecare berbec să aducă și un dar de mâncare din două zecimi de efă#15:6 Aproximativ 4,5 l. de făină aleasă, amestecată cu o treime de hin#15:6-7 Aproximativ 1,2 l. de ulei, 7și o jertfă de băutură dintr-o treime de hin de vin, de o aromă plăcută Domnului.
8Când vor aduce un taur ca jertfă sau ca ardere-de-tot pentru împlinirea unui jurământ deosebit sau ca jertfă de pace în cinstea Domnului, 9să aducă împreună cu taurul un dar de mâncare din trei zecimi de efă#15:9 Aproximativ 6,5 l. de făină aleasă, amestecată cu o jumătate de hin#15:9-10 Aproximativ 1,8 l. de ulei 10și o jertfă de băutură din jumătate de hin de vin ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. 11Așa să se facă pentru fiecare bou sau berbec sau pentru fiecare dintre miei sau iezi. 12Așa să se facă pentru fiecare în parte, oricare ar fi numărul lor.
13Așa să facă orice băștinaș care își va aduce jertfa mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. 14Dacă vreun străin care locuiește cu voi sau care se naște printre voi de-a lungul generațiilor voastre, va dori să aducă o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului, el va trebui să facă așa cum faceți voi. 15Să fie o singură hotărâre pentru toată adunarea, atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește printre voi, o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. Și voi și străinul veți fi la fel înaintea Domnului. 16Să fie aceeași lege și aceeași poruncă atât pentru voi, cât și pentru străinul care locuiește cu voi»“.
17 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 18„Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara în care vă duc 19și când veți mânca din pâinea țării, să aduceți Domnului o contribuție prin ridicare. 20Din prima parte a aluatului să aduceți o turtă drept contribuție ca dar ridicat. S-o aduceți așa cum aduceți o contribuție din aria de treierat. 21De-a lungul generațiilor voastre, să oferiți Domnului această contribuție din prima parte a aluatului vostru.
Jertfe pentru păcatul fără voie
22Dacă păcătuiți din greșeală și nu împliniți toate aceste porunci pe care i le-a spus Domnul lui Moise 23– tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua în care Domnul a dat porunci și până mai târziu, de-a lungul generațiilor voastre – 24deci, dacă întreaga comunitate a păcătuit fără voie, fără să-și dea seama, atunci toată comunitatea să aducă un taur ca ardere-de-tot de o aromă plăcută Domnului, împreună cu un dar de mâncare și cu darul de băutură, în conformitate cu reglementările stabilite, și un țap ca jertfă pentru păcat. 25Preotul să facă ispășire pentru toată comunitatea fiilor lui Israel și ei vor fi iertați, căci au păcătuit fără voie și și-au adus atât ofranda, adică jertfa mistuită de foc pentru Domnul, cât și jertfa pentru păcat înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au comis fără voie. 26Toată comunitatea fiilor lui Israel va fi iertată, atât ei, cât și străinii care locuiesc în mijlocul lor, pentru că tot poporul a păcătuit fără voie.
27Dacă cineva păcătuiește fără voie, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat. 28Preotul să facă ispășire înaintea Domnului pentru cel care a păcătuit fără voie și după ce va face ispășire pentru el, va fi iertat. 29Să fie aceeași lege pentru toți aceia care păcătuiesc fără voie, atât pentru băștinașul dintre fiii lui Israel, cât și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor.
30Însă cel ce păcătuiește cu voie#15:30 Sau: sfidător, obraznic, cu premeditare (lit.: cu o mână ridicată). – indiferent dacă este băștinaș sau străin – Îl hulește pe Domnul. Omul acela va trebui să fie nimicit din mijlocul poporului. 31Fiindcă a disprețuit Cuvântul Domnului și a încălcat porunca Lui, omul acela să fie nimicit pe deplin. Pedeapsa pentru nelegiuire va fi asupra lui»“.
Pedeapsa pentru încălcarea Sabatului
32În timp ce fiii lui Israel erau în deșert, au găsit un om adunând vreascuri în ziua de Sabat. 33Cei care-l găsiseră adunând vreascuri l-au adus înaintea lui Moise, a lui Aaron și a întregii comunități. 34Pentru că încă nu era clar ce trebuie să i se facă, l-au pus sub pază. 35Domnul i-a zis lui Moise: „Omul acela să fie pedepsit cu moartea. Întreaga adunare să-l omoare cu pietre în afara taberei“. 36Întreaga adunare l-a dus în afara taberei și l-a omorât cu pietre, așa cum i-a poruncit Domnul lui Moise.
Ciucurii de la veșminte
37 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 38„Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, de-a lungul generațiilor lor, și să pună un șnur albastru pe ciucurele de la fiecare colț. 39Când veți avea ciucurii aceștia, să vă uitați la ei și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului ca să le puteți împlini. Și, astfel, nu veți mai umbla după poftele inimilor voastre și ale ochilor voștri, după care v-ați luat ca să preacurviți. 40Așa vă veți aduce aminte să împliniți toate poruncile Mele și veți fi sfinți pentru Dumnezeul vostru. 41Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din țara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru“.

Currently Selected:

Numeri 15: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in