YouVersion Logo
Search Icon

Iov 35

35
1Elihu a răspuns și a zis:
2„Crezi că lucrul acesta este drept?
Tu zici: «Sunt drept înaintea lui Dumnezeu».
3Însă mai spui: «Ce folos am
și ce câștig dacă nu păcătuiesc?».
4Îți voi răspunde ție
și prietenilor tăi care sunt cu tine.
5Uită-te la ceruri și vezi;
privește cât sunt de sus norii față de tine!
6Dacă ai păcătuit, ce-I faci Lui?
Iar dacă ți se înmulțesc fărădelegile, ce-I faci Lui?
7Dacă ești drept, ce-I dai Lui?
Ce primește El din mâna Ta?
8Răutatea ta este doar pentru un om ca tine,
iar dreptatea ta este doar pentru fiul omului.
9 Oamenii strigă din cauza mulțimii asupririlor,
strigă după ajutor din cauza brațului celor mulți,
10dar nimeni nu zice: «Unde este Dumnezeu, Creatorul meu,
Care ne dă cântări de veselie noaptea,
11Care ne învață prin animalele pământului
și ne face înțelepți prin păsările cerului?».
12El nu răspunde când oamenii strigă,
din cauza mândriei celor răi.
13Într-adevăr, Dumnezeu nu ascultă strigătul lor zadarnic;
Cel Atotputernic nu-i dă atenție.
14Deși zici că nu-L vezi,
cauza ta este înaintea Lui. Să-L aștepți,
15chiar dacă acum mânia Sa nu pedepsește
și nu-I pasă prea mult de nesăbuință.
16Prin urmare, Iov își deschide gura degeaba
și spune o mulțime de vorbe fără să cunoască“.

Currently Selected:

Iov 35: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in