YouVersion Logo
Search Icon

Ieremia 20

20
Ieremia și Pașhur
1Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste Casa Domnului, l-a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri. 2Pașhur l-a lovit pe profetul Ieremia și l-a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. 3Totuși, a doua zi, Pașhur l-a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i-a zis atunci: „Domnul nu te mai numește Pașhur, ci Magor-Misabib#20:3 Magor-Misabib înseamnă Teroare din toate părțile., 4căci așa vorbește Domnul: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce captivi în Babilon și-i va ucide cu sabia. 5Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon. 6Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le-ai profețit minciuni»“.
Plângerea lui Ieremia
7M-ai amăgit, Doamne, iar eu m-am lăsat amăgit.
Ai fost mai tare decât mine și m-ai învins.
Sunt un motiv de râs toată ziua;
fiecare își bate joc de mine.
8Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig,
să proclam: „Violență și distrugere!“.
Căci Cuvântul Domnului îmi aduce
dispreț și batjocură toată ziua.
9Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El
și să nu mai vorbesc în Numele Lui,
iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor,
un foc închis în oasele mele.
Mă obosesc să-l țin, dar nu pot.
10Căci aud vorbele rele ale multora:
„Teroare de jur împrejur!
Învinuiți-l! Haideți să-l învinuim!“.
Toți cei ce trăiau în pace cu mine
pândesc acum să vadă dacă mă clatin:
„Poate că se va lăsa amăgit;
îl vom învinge
și ne vom răzbuna pe el!“.
11Dar Domnul este cu mine ca un războinic înfiorător!
De aceea cei ce mă urmăresc
se vor împiedica și nu vor învinge.
Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși,
plini de o rușine veșnică,
o rușine care nu va fi uitată.
12 Doamne al Oștirilor,
Care cercetezi pe cel drept,
Care vezi adâncul ființei și inima,
lasă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor,
căci Ție ți-am încredințat cauza mea.
13Cântați Domnului!
Lăudați-L pe Domnul,
căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș
din mâinile răufăcătorilor.
14Blestemată să fie ziua în care m-am născut!
Ziua în care m-a născut mama mea
să nu fie binecuvântată!
15Blestemat să fie omul care i-a dat de veste tatălui meu,
zicând: „Ți s-a născut un copil, un fiu!“,
umplându-l de bucurie cu ea!
16Omul acela să fie precum cetățile
pe care le-a distrus Domnul fără milă!
Să audă strigăt dimineața
și strigăte de război la amiază!
17Căci nu m-a omorât în pântecul mamei,
ca să-mi fi fost ea mormântul
și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie.
18De ce am ieșit din pântec,
ca să văd necaz și durere
și să-mi sfârșesc zilele în rușine?

Currently Selected:

Ieremia 20: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

Video for Ieremia 20