YouVersion Logo
Search Icon

Evrei 10

10
Jertfa lui Cristos, o dată pentru totdeauna
1Căci Legea, având doar o umbră a lucrurilor bune care urmau să vină, și nu chipul propriu-zis al acestora, nu poate niciodată, prin aceleași jertfe care sunt aduse continuu, în fiecare an, să-i desăvârșească pe cei ce se apropie. 2Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, de vreme ce închinătorii, curățiți o dată pentru totdeauna, n-ar mai fi avut pe conștiință păcatele? 3Însă, prin aceste jertfe, se amintesc păcatele în fiecare an. 4Căci este imposibil ca sângele boilor și al țapilor să înlăture păcatele.
5De aceea, când vine în lume, El spune:
„Tu n-ai dorit jertfă și dar de mâncare,
ci Mi-ai pregătit un trup.
6Nu Ți-ai găsit plăcerea în arderi-de-tot
și în jertfe pentru păcat.
7Atunci am zis: «Iată că vin! În sulul cărții este scris despre Mine.
Vin să fac voia Ta, Dumnezeule»“#10:5-7 Vezi Ps. 40:6-7, în versiunea LXX, și a doua notă de la Ps. 40:6..
8El spune, mai sus: „Tu n-ai dorit, nici nu Ți-ai găsit plăcerea în jertfe și în daruri de mâncare, în arderi-de-tot și în jertfe pentru păcat“ – care sunt aduse conform Legii. 9Apoi zice: „Iată că vin să fac voia Ta!“. Astfel, El anulează prima ordine ca s-o instaureze pe cea de-a doua. 10Prin acea voie am fost sfințiți noi, și anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.
11Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele. 12Însă Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, o dată pentru totdeauna, și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu. 13Și de atunci așteaptă, până când dușmanii Lui vor fi făcuți scăunaș pentru picioarele Lui. 14Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.
15Duhul Sfânt, de asemenea, ne confirmă lucrul acesta. Căci, după ce spune:
16„Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei,
după acele zile, zice Domnul:
voi pune legile Mele în inimile lor
și le voi scrie în mintea lor“#10:16 Vezi Ier. 31:33.,
17 Duhul Sfânt adaugă:
„Și nu-Mi voi mai aminti nicidecum
de păcatele și fărădelegile lor“#10:16-17 Vezi Ier. 31:34..
18Iar acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nicio jertfă pentru păcat.
Îndemn la perseverență
19Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus, 20pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperia dinăuntru, adică trupul Său, 21și fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu, 22să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată. 23Să ne ținem fără ezitare de speranța pe care o mărturisim, căci credincios este Cel Ce a promis! 24Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. 25Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, așa cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie.
26Căci, dacă noi continuăm să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcat, 27ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și furia unui foc care-i va distruge pe cei împotrivitori. 28Oricine încalcă Legea lui Moise este omorât, fără milă, pe baza mărturiei a doi sau a trei martori. 29Cu cât credeți că merită o pedeapsă mai aspră acela care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră întinat sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului? 30Căci Îl cunoaștem pe Cel Care a spus:
„A Mea este răzbunarea! Eu voi răsplăti!“#10:30 Vezi Deut. 32:35..
Și, din nou:
„Domnul Își va judeca poporul“#10:30 Vezi Deut. 32:36; Ps. 135:14..
31Înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32Amintiți-vă însă de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați îndurat multă luptă cu suferințele, 33fiind uneori expuși public insultelor și necazurilor, iar alteori fiind părtași cu cei umiliți astfel. 34Căci ați împărtășit suferințele celor închiși și ați răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, știind că voi aveți o bogăție mai bună și care rămâne. 35De aceea, să nu vă părăsiți acea încredere, care aduce o mare răsplată.
36Căci aveți nevoie de răbdare, pentru ca, după ce ați făcut voia lui Dumnezeu, să puteți primi ce vi s-a promis.
37„Totuși, încă puțin, foarte puțin,
și Cel Ce vine va veni
și nu va întârzia!“#10:37 Vezi Is. 26:20.
38„Cel drept al Meu va trăi prin credință,
dar, dacă dă înapoi,
sufletul Meu nu găsește plăcere în el“#10:38 Vezi Hab. 2:3-4, în versiunea LXX, și a treia notă de la Hab. 2:4..
39Însă noi nu suntem dintre aceia care dau înapoi, spre pierzarea lor, ci dintre aceia care au credință pentru a-și salva sufletul.

Currently Selected:

Evrei 10: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in