YouVersion Logo
Search Icon

Geneza 40

40
Visele celor doi demnitari ai lui Faraon
1După toate acestea, paharnicul și brutarul regelui Egiptului au păcătuit împotriva stăpânului lor, regele Egiptului. 2Faraonul s-a mâniat pe cei doi demnitari ai săi, pe căpetenia paharnicilor și pe căpetenia brutarilor, 3și i-a pus sub pază în casa comandantului gărzii, în închisoare, în locul în care era închis și Iosif. 4Comandantul gărzii i-a dat în grija lui Iosif și, astfel, Iosif i-a slujit. Aceștia au rămas sub pază pentru o vreme.
5Într-o noapte, amândoi, atât paharnicul, cât și brutarul regelui Egiptului, care erau în închisoare, au avut câte un vis, fiecare vis cu semnificația lui. 6Dimineața, când a venit la ei, Iosif s-a uitat la aceștia și iată că erau tulburați.
7El i-a întrebat pe demnitarii faraonului, care erau sub pază împreună cu el în casa stăpânului său, și le-a zis:
‒ De ce vă sunt fețele atât de triste astăzi?
8Ei i-au răspuns:
‒ Am avut niște vise, dar nu este nimeni care să ni le poată interpreta.
Atunci Iosif le-a zis:
‒ Oare nu-I aparțin lui Dumnezeu interpretările viselor? Istorisiți-mi-le mie.
9Căpetenia paharnicilor i-a istorisit visul său lui Iosif și i-a zis:
‒ În visul meu se făcea că înaintea mea era o viță. 10În viță erau trei ramuri. Imediat după ce a înmugurit, i s-a deschis floarea, iar ciorchinii s-au făcut struguri copți. 11Paharul faraonului era în mâna mea. Am luat strugurii, i-am stors în pahar și am pus paharul în mâna faraonului.
12Iosif i-a zis:
‒ Aceasta este interpretarea visului: cele trei ramuri înseamnă trei zile. 13Peste trei zile, faraonul îți va înălța capul și te va repune în slujbă, iar tu vei pune paharul în mâna sa, așa cum făceai înainte, când erai paharnicul lui. 14Dar când îți va merge bine, te rog, adu-ți aminte de mine și arată-ți îndurarea față de mine. Amintește-i faraonului de mine și scoate-mă din această închisoare, 15pentru că am fost luat cu forța din țara evreilor. Și nici chiar aici n-am făcut nimic pentru care să merit să fiu aruncat în închisoare.
16Când căpetenia brutarilor a văzut că Iosif a dat o interpretare îmbucurătoare, i-a zis:
‒ Și eu eram în visul meu și se făcea că pe capul meu se aflau trei coșuri de pâine.#40:16 Sau: coșuri din nuiele. 17În coșul de deasupra erau tot felul de aluaturi coapte pentru faraon, dar păsările le devorau din coșul de pe capul meu.
18Iosif i-a răspuns și i-a zis:
‒ Aceasta este interpretarea visului: cele trei coșuri înseamnă trei zile. 19Peste trei zile, faraonul îți va „înălța“ capul#40:19 Lit.: îți va înălța capul de pe tine, cu sensul de îți va tăia capul. În ebraică este folosit un joc de cuvinte cu v. 13: îți va înălța capul. Vezi și v. 20. și te va atârna de un copac,#40:19 Sau: te va trage în țeapă, un mod de expunere a trupurilor celor executați (și în 40:22; 41:13). iar păsările îți vor devora carnea.
20A treia zi, faraonul și-a sărbătorit ziua de naștere și le-a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi. Dintre slujitorii săi, faraon a înălțat capul căpeteniei paharnicilor și pe al căpeteniei brutarilor. 21El a reașezat în slujba de paharnic pe căpetenia paharnicilor, care a pus din nou paharul în mâna faraonului, 22însă pe căpetenia brutarilor l-a atârnat de un copac, întocmai cum le interpretase Iosif. 23Dar căpetenia paharnicilor nu și-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a uitat.

Currently Selected:

Geneza 40: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in