Geneza 20
20
Avraam la Gherar
1De acolo, Avraam a călătorit spre regiunea Neghev și s-a așezat între Kadeș și Șur. El a locuit ca străin în Gherar. 2Avraam spunea despre Sara, soția lui: „Este sora mea“. Regele Abimelek din Gherar a trimis după Sara și a luat-o.
3Dar Dumnezeu a venit la Abimelek noaptea, într-un vis, și i-a zis:
‒ Iată, vei muri din cauza femeii pe care ai luat-o, căci este măritată cu altcineva.
4Întrucât nu se atinsese de ea, Abimelek a zis:
‒ Stăpâne, vei ucide Tu o națiune dreaptă? 5Nu mi-a zis el: „Ea este sora mea“? Și ea însăși a zis: „El este fratele meu“. Am făcut acest lucru în curăție de inimă și cu mâini nevinovate.
6Atunci Dumnezeu i-a zis în vis:
‒ Da, știu că ai făcut acest lucru în curăție de inimă, dar te-am oprit să păcătuiești împotriva Mea. De aceea nu te-am lăsat să te atingi de ea. 7Acum, dă-i bărbatului soția înapoi! Pentru că este profet, el se va ruga pentru tine și vei trăi. Dar, dacă nu i-o dai înapoi, să știi că vei muri sigur, tu și toți ai tăi.
8Abimelek s-a sculat dis-de-dimineață, i-a chemat pe toți slujitorii săi, iar când le-a spus toate aceste cuvinte, bărbații s-au temut foarte tare.
9Atunci Abimelek l-a chemat pe Avraam și i-a zis:
‒ Ce ne-ai făcut? Cu ce am păcătuit împotriva ta ca să aduci un păcat atât de mare asupra mea și asupra regatului meu? Ai făcut față de mine lucruri care n-ar fi trebuit făcute.
10Abimelek l-a întrebat pe Avraam:
‒ Ce urmăreai când ai făcut acest lucru?
11Avraam a răspuns:
‒ Mi-am zis: „Sigur nu este teamă de Dumnezeu în locul acesta și mă vor ucide din cauza soției mele“. 12De altfel, ea este într-adevăr sora mea, fata tatălui meu, dar nu și fata mamei mele, și a devenit soția mea. 13Când Dumnezeu m-a făcut să părăsesc casa tatălui meu, i-am zis Sarei: „Aceasta este favoarea pe care să mi-o faci: în orice loc în care vom ajunge, să spui despre mine: «El este fratele meu»“.
14Atunci Abimelek a luat oi și vite, slujitori și slujitoare, i le-a dat lui Avraam și i-a dat-o înapoi și pe Sara, soția lui. 15Abimelek i-a zis: „Iată, țara mea este înaintea ta! Locuiește unde-ți place!“. 16Iar Sarei i-a zis: „Iată, i-am dat fratelui tău o mie de arginți. Iată, aceștia sunt o despăgubire pentru toți cei ce sunt cu tine. Înaintea tuturor ești nevinovată“. 17Atunci Avraam s-a rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a vindecat pe Abimelek, pe soția lui, precum și pe slujitoarele lui, așa încât au putut avea copii. 18Căci Domnul închisese pântecele tuturor femeilor de la curtea lui Abimelek din cauza Sarei, soția lui Avraam.
Currently Selected:
Geneza 20: NTR
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.