Ezechiel 44
44
Reglementarea accesului în noul Templu
1M-a dus înapoi la poarta exterioară a Sfântului Lăcaș, care ducea spre est, dar era închisă. 2Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va rămâne închisă și nu va mai fi deschisă. Nimeni nu va intra pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea; de aceea va rămâne închisă. 3Numai prințul va avea voie să stea înăuntrul porții pentru a mânca pâine înaintea Domnului. El va trebui să intre însă prin porticul porții și să iasă tot pe acolo“.
4M-a dus apoi prin poarta de nord în fața Casei. M-am uitat și iată că gloria Domnului umplea Casa Domnului. Atunci m-am aruncat cu fața la pământ.
5 Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii atent, uită-te și ascultă bine tot ce-ți spun despre toate hotărârile și toate legile referitoare la Casa Domnului. Urmărește cu atenție intrarea Casei și toate ieșirile Sfântului Lăcaș. 6Spune-le răzvrătiților acestora, Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Voi cei din Casa lui Israel, destul cu urâciunile voastre! 7Pe lângă toate urâciunile voastre, ați mai adus în Sfântul Meu Lăcaș și niște străini, cu inima necircumcisă și cu trupul necircumcis, ca să-Mi întineze Casa, în timp ce-Mi aduceați pâinea, grăsimea și sângele, și ați rupt astfel legământul Meu. 8Nu v-ați îndeplinit responsabilitatea de a supraveghea lucrurile Mele sfinte, ci i-ați pus pe alții în locul vostru să fie responsabili cu supravegherea Sfântului Meu Lăcaș’. 9Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Niciun străin cu inima și trupul necircumcise nu va intra în Sfântul Meu Lăcaș, niciunul dintre străinii care locuiesc printre fiii lui Israel.
10Iar leviții care s-au îndepărtat de Mine atunci când Israel rătăcea, care s-au rătăcit de Mine, ducându-se după idoli, își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. 11Ei vor fi, în Sfântul Meu Lăcaș, slujitori care vor supraveghea porțile Casei și vor sluji în Casă; vor înjunghia arderile-de-tot și jertfele celor din popor și vor sta înaintea lor ca să le slujească. 12Pentru că i-au slujit pe aceștia înaintea idolilor lor și au fost, prin nelegiuirea lor, o piedică pentru Casa lui Israel, jur cu mâna ridicată, zice Stăpânul Domn, că își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. 13Nu se vor apropia de Mine ca să fie preoții Mei și să-Mi slujească, nu se vor apropia de vreunul dintre lucrurile Mele sfinte, nici de lucrurile preasfinte, ci își vor purta rușinea pentru urâciunile pe care le-au comis. 14Totuși, îi voi pune responsabili să supravegheze Casa, și anume toată slujba ei și tot ce se face în ea.
15Dar preoții, adică leviții, urmașii lui Țadok, care și-au îndeplinit responsabilitatea de a supraveghea Sfântul Meu Lăcaș când fiii lui Israel rătăceau departe de Mine, ei se vor apropia de Mine ca să-Mi slujească și vor sta înaintea Mea ca să-Mi aducă grăsime și sânge, zice Stăpânul Domn. 16Ei vor intra în Sfântul Meu Lăcaș și se vor apropia de masa Mea ca să-Mi slujească și să-și îndeplinească responsabilitățile primite de la Mine.
17Când vor intra pe porțile curții interioare, să se îmbrace în haine de in și să nu urce să slujească dincolo de porțile curții interioare sau în Casă cu haine de lână pe ei. 18Să aibă pe cap turban de in, iar pe coapse indispensabili de in. Să nu se îmbrace cu nimic care i-ar putea face să transpire. 19Când vor ieși spre curtea exterioară, spre curtea din exterior unde este poporul, să se dezbrace de veșmintele cu care au slujit și să le lase în camerele sfinte. Să se îmbrace cu alte veșminte, ca să nu sfințească poporul cu veșmintele lor.
20Să nu-și radă capul și nici să nu-și lase părul să crească în voie, ci să-l tundă. 21Niciun preot să nu bea vin când intră în curtea interioară. 22Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie lăsată de bărbat, ci numai cu o fecioară din neamul Casei lui Israel. Totuși, vor putea să se căsătorească și cu o văduvă de preot. 23Să-Mi învețe poporul să facă deosebire între ce este sfânt și ce este obișnuit și să le arate diferența dintre ce este necurat și ce este curat.
24În orice ceartă, ei vor avea dreptul să judece și să hotărască în conformitate cu reglementările Mele. Să păzească legile și hotărârile Mele cu privire la toate sărbătorile Mele și să sfințească Sabaturile Mele.
25Să nu se apropie de un mort, ca să nu se pângărească. Se va putea pângări doar dacă mortul i-a fost tată, mamă, fiu, fată, frate sau soră care nu era măritată. 26După ce se va curăți, să numere șapte zile. 27În ziua când va intra în Lăcaș, în curtea interioară, ca să slujească în Lăcaș, să aducă o jertfă pentru păcat, zice Stăpânul Domn.
28Iată moștenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moștenirea lor. Să nu le dați altă proprietate în Israel, pentru că Eu sunt moștenirea lor. 29Să se hrănească cu darurile de mâncare, cu jertfele pentru păcat și cu jertfele pentru vină. Toate lucrurile închinate Mie în Israel să fie ale lor. 30Cele mai bune din primele roade de orice fel și fiecare dar din toate contribuțiile voastre de orice fel, să fie ale preoților. Să dați preoților și ce este mai bun din făina voastră, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră. 31Preoții nu vor avea voie să mănânce din cadavrul vreunei păsări sau al vreunui animal, care au murit de la sine sau au fost sfâșiate de animale sălbatice.
Currently Selected:
Ezechiel 44: NTR
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.