YouVersion Logo
Search Icon

1 Samuel 26

26
David cruță pentru a doua oară viața lui Saul
1Zifiții au venit la Saul, la Ghiva și i-au zis:
‒ David se ascunde pe dealul Hachila, la sud de Ieșimon.
2Saul s-a dus repede în deșertul Zif, împreună cu trei mii de bărbați aleși ai lui Israel, ca să-l caute acolo pe David. 3Și-a așezat tabăra lângă drum, pe dealul Hachila, care se află la sud de Ieșimon. David era în deșert. Când a văzut că Saul a venit după el în deșert, 4David a trimis spioni și s-a convins că Saul venise. 5Atunci David s-a ridicat și a venit la locul în care își așezase Saul tabăra. David a văzut astfel locul în care era culcat Saul și Abner, fiul lui Ner, conducătorul armatei sale. Saul era culcat în mijlocul taberei, iar poporul era așezat în jurul său.
6Atunci David i-a întrebat pe hititul Ahimelek și pe Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, zicând:
‒ Cine va merge împreună cu mine în tabăra lui Saul?
Abișai a zis:
‒ Eu voi merge cu tine.
7Astfel, David și Abișai au plecat noaptea spre popor. Saul dormea înăuntrul taberei, cu sulița înfiptă în pământ, la capul său. Abner și poporul erau culcați în jurul lui.
8Abișai i-a zis lui David:
‒ Dumnezeu l-a dat astăzi pe dușmanul tău în mâna ta. Lasă-mă, te rog, să-l țintuiesc cu sulița de pământ, cu o singură lovitură, fără să mai fie nevoie de a doua.
9David însă i-a zis lui Abișai:
‒ Nu-l doborî. Căci cine ar putea să-și întindă mâna împotriva unsului Domnului și să fie fără vină?
10Apoi David a zis:
‒ Viu este Domnul, că Domnul îl va lovi. Fie îi va sosi timpul și va muri, fie va pleca la luptă și va pieri. 11Să mă ferească Domnul să-mi întind mâna împotriva unsului Său. Acum ia, te rog, sulița care se află la capul lui și ulciorul cu apă și să plecăm.
12David a luat sulița și ulciorul cu apă de la capul lui Saul și au plecat. Nimeni n-a văzut și n-a știut nimic și nimeni nu s-a trezit pentru că toți dormeau, căci un somn adânc de la Domnul căzuse peste ei. 13David a trecut pe partea cealaltă și a stat pe vârful dealului, la distanță; între ei se afla o suprafață mare.
14Apoi David a strigat către popor și l-a chemat pe Abner, fiul lui Ner, zicând:
‒ Abner, nu răspunzi?
Abner a răspuns și a zis:
‒ Cine ești tu, care strigi către rege?
15David i-a zis lui Abner:
‒ Ce bărbat ești tu? Cine este ca tine în Israel? De ce nu ai vegheat asupra stăpânului tău, regele? Căci cineva din popor a venit să-l doboare pe rege, stăpânul tău. 16Nu este bine ce ai făcut. Viu este Domnul că meritați să fiți pedepsiți cu moartea, voi, cei care nu ați vegheat asupra stăpânului vostru, asupra unsului Domnului. Vezi acum unde este sulița regelui și ulciorul cu apă, care se afla lângă capul lui.
17Saul a recunoscut vocea lui David și a zis:
‒ Este aceasta vocea ta, fiul meu David?
David a răspuns:
Da, rege, stăpânul meu, este vocea mea.
18Apoi a zis:
‒ De ce îl urmărește stăpânul meu pe slujitorul său? Ce am făcut și de ce rău mă fac vinovat? 19Acum, te rog, să asculte stăpânul meu, regele, cuvintele slujitorului său: dacă Domnul este Cel Care te instigă împotriva mea, atunci să primească mirosul unui dar de mâncare de la noi. Dar dacă sunt oamenii, atunci să fie blestemați înaintea Domnului, căci ei mă alungă astăzi ca să nu mai am parte în moștenirea Domnului, zicând: „Du-te, slujește altor dumnezei!“. 20Acum, să nu-mi cadă sângele pe pământ, departe de fața Domnului, căci regele lui Israel a ieșit în căutarea unui singur purice, ca unul care urmărește o potârniche în munți.
21Saul a zis:
‒ Am păcătuit. Întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ți voi mai face rău, fiindcă viața mea a fost prețioasă în ochii tăi în ziua aceasta. Iată, m-am purtat ca un nebun și am greșit foarte mult.
22David a răspuns și a zis:
‒ Iată sulița regelui. Să vină unul dintre tineri și s-o ia. 23Domnul răsplătește fiecăruia după dreptatea și credincioșia lui. El te-a dat astăzi în mâna mea, însă eu n-am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului. 24Iată, după cum viața ta a fost prețioasă în ochii mei în ziua aceasta, tot așa să fie prețioasă și viața mea în ochii Domnului, și El să mă salveze din orice necaz.
25Saul i-a zis lui David:
‒ Fii binecuvântat, fiul meu David. Cu siguranță, vei face lucruri mari și vei învinge.
Apoi, David și-a continuat drumul, iar Saul s-a întors acasă.

Currently Selected:

1 Samuel 26: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in