1 Cronici 5
5
Urmașii lui Ruben
1Urmașii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel (el era întâiul născut, dar, fiindcă a pângărit patul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; prin urmare, dreptul său de întâi născut nu i-a mai fost înscris în genealogii; 2nici chiar Iuda, care a fost vestit printre frații săi și din care a ieșit un conducător, nu are dreptul de întâi născut, fiindcă acesta îi aparține lui Iosif), 3deci fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost:
Hanoh, Palu, Hețron și Carmi.
4Urmașii lui Ioel au fost:
fiul său, Șemaia;
fiul acestuia, Gog,
fiul acestuia, Șimei;
5fiul acestuia, Mica;
fiul acestuia, Reaia;
fiul acestuia, Baal;
6fiul acestuia, Beera, pe care Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, l-a dus în captivitate. El fusese conducătorul rubeniților.
7Frații lui, potrivit clanurilor lor, așa cum sunt înscrise în genealogiile lor, au fost:
căpetenia Ieiel, Zaharia 8și Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Șema, fiul lui Ioel. Bela locuia la Aroer, teritoriul lui întinzându-se până la Nebo și Baal-Meon. 9În partea de est se întindea până la intrarea în deșert, până la râul Eufrat, căci turmele lor se înmulțiseră în Ghilad.
10Pe vremea lui Saul, ei au pornit un război împotriva hagriților, și aceștia au căzut în mâinile lor. Și au locuit în corturile lor, pe toată partea de est a Ghiladului.
Urmașii lui Gad
11Urmașii lui Gad au locuit în vecinătatea rubeniților, în Bașan, având teritoriul până la Salca.
12Ioel era căpetenia, Șafam era al doilea în rang, iar Ianai și Șafat erau în Bașan.
13Rudele lor, potrivit familiilor lor, au fost:
Mihail, Meșulam, Șeba, Iorai, Iacan, Zia și Eber – în total șapte.
14Aceștia au fost fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Ghilad, fiul lui Mihail, fiul lui Ieșișai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz.
15Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, a fost conducătorul familiilor lor.
16Ei au locuit în Ghilad, în Bașan și în satele dimprejurul lui, precum și pe toată întinderea pășunilor Șaronului, până la marginile lor.
17Cu toții au fost trecuți în genealogii, pe vremea lui Iotam, regele lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, regele lui Israel.
18Urmașii lui Ruben, gadiții și jumătate din seminția lui Manase aveau războinici care purtau scutul și sabia, care mânuiau arcul și erau deprinși cu războiul. În total erau patruzeci și patru de mii șapte sute șaizeci în stare să meargă la război. 19Ei au început războiul împotriva hagriților și împotriva lui Ietur, a lui Nafiș și a lui Nodab.#5:19 Probabil ismaeliți (vezi Gen. 25:15). 20Israeliții au primit ajutor în lupta împotriva acestora și li s-a dat victorie împotriva hagriților și a tuturor aliaților acestora, pentru că, în luptă, ei au strigat către Dumnezeu. El le-a răspuns fiindcă s-au încrezut în El. 21Și au capturat vitele lor, cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi, două mii de măgari și o sută de mii de oameni. 22Mulți au căzut uciși, căci lupta venea de la Dumnezeu. Apoi ei au locuit în teritoriul acestora până la exil.
Urmașii celeilalte jumătăți a seminției lui Manase
23Urmașii jumătății seminției lui Manase au locuit în țară, din Bașan până la Baal-Hermon, la Senir și la muntele Hermon; ei erau mulți la număr. 24Căpeteniile familiilor lor au fost: Efer, Iși, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia și Iahdiel; ei au fost războinici viteji, bărbați cu renume, conducătorii familiilor părinților lor. 25Dar ei au fost necredincioși față de Dumnezeul strămoșilor lor, prostituându-se înaintea dumnezeilor popoarelor din țară, pe care Dumnezeu le nimicise dinaintea lor. 26Dumnezeul lui Israel a stârnit duhul lui Pul, împăratul Asiriei (adică duhul lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei), și acesta i-a dus în captivitate pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătatea seminției lui Manase. El i-a adus la Halah, la Habor, la Hara și la râul Gozan, unde au rămas până în ziua de azi.
Currently Selected:
1 Cronici 5: NTR
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.