Geneza 8
8
Retragerea apelor
1Dumnezeu și-a adus aminte#8,1 În momentele cruciale ale istoriei mântuirii, Dumnezeu „își aduce aminte”: de Abrahàm (Gen 19,29), de Rahèla (Gen 30,22), de evreii persecutați în Egipt (Ex 2,24) etc. Nu este vorba de un act psihologic, ci de o acțiune îndreptată spre cineva, într-un context de mântuire. de Nóe și de toate viețuitoarele și de toate animalele#8,1 LXX adaugă: „și de toate păsările și de toate vietățile mișcătoare”. care erau cu el în arcă. Și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt pe pământ și apele s-au oprit. 2Au fost închise izvoarele abisului și stăvilarele cerurilor și a fost oprită ploaia din cer. 3Apele s-au întors de pe pământ și s-au retras. S-au redus și, după o sută cincizeci de zile, au scăzut. 4În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea#8,4 LXX are: „în a douăzeci și șaptea zi”. a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararát#8,4 Ararát este același lucru cu acadianul „Urartu” din regiunea muntoasă a actualei Armenii (estul Turciei), în nord-estul Lacului Van. Este zona împotriva căreia regii asirieni din prima parte a mileniului întâi au purtat campanii militare (2Rg 19,37; Is 37,38). Zona muntoasă are două vârfuri: Araràtul Mic, de aproximativ 5400 m, și Araràtul Mare (numit de turci „Arghi-dagh”, adică Muntele Arcei, iar de persani „Koh-i-Nouh”, adică Muntele lui Noe), de aproximativ 5615 m. S-au făcut multe încercări de a se găsi urme ale arcei, dar toate au rămas fără rezultat.. 5Apele s-au scurs și s-au retras până în luna a zecea#8,5 LXX are: „în luna a unsprezecea”.. În luna a zecea, în [ziua] întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților.
6După patruzeci de zile, Nóe a deschis fereastra arcei pe care o făcuse. 7Și a trimis un corb#8,7 LXX are: „să vadă dacă apa a scăzut și ieșind nu s-a mai întors până când a secat apa pe pământ”., care ieșea, pleca și se întorcea, până când au secat apele de pe pământ. 8Apoi a trimis un porumbel, ca să vadă dacă s-au scurs apele de pe fața pământului. 9Porumbelul n-a găsit [niciun loc] unde să-și pună piciorul și s-a întors la el în arcă, fiindcă pe fața întregului pământ mai era încă apă. [Nóe] și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă. 10A așteptat alte șapte zile și a trimis din nou porumbelul din arcă. 11Spre seară, porumbelul s-a întors la el având în cioc o ramură#8,11 Lit.: „frunză”. de măslin ruptă de curând. Nóe a știut atunci că apele s-au scurs de pe pământ. 12A așteptat alte șapte zile și a trimis porumbelul, care nu s-a mai întors la el.
13În anul șase sute unu al vieții lui Nóe, în luna întâi, în prima [zi] a lunii, apele secaseră de pe pământ. Nóe a dat la o parte acoperișul arcei și s-a uitat și, iată, fața pământului era uscată. 14În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii#8,14 În relatarea sacerdotală, potopul a durat astfel un an și zece zile (după LXX un an întreg), iar în relatarea iahvistă a durat patruzeci de zile: este precedat de o săptămână și urmat de alte trei., pământul era uscat.
Ieșirea din arcă
15Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Nóe, zicând: 16„Ieșiți din arcă, tu și soția ta, fiii tăi și soțiile fiilor tăi cu tine! 17Toate viețuitoarele de orice fel#8,17 Lit.: „de orice trup”. care sunt cu tine, păsările, animalele, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, fă-le să iasă împreună cu tine: să mișune pe pământ#8,17 LXX omite: „să mișune pe pământ!”., să fie rodnice și să se înmulțească pe pământ”#8,17 Este o nouă binecuvântare, asemenea aceleia din prima creație (Gen 1,28) care îi va face rodnici pe Noe, speranța omenirii, înnoitorul lumii, și pe fiii săi. Este semnul unei nașteri din nou a lumii, a lumii solidare cu omul atât în cădere, cât și în mântuire.! 18Și a ieșit Nóe cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi care erau împreună cu el. 19Toate viețuitoarele, toate târâtoarele, toate păsările și tot ce se târăște pe pământ, după speciile lor, au ieșit din arcă.
Încheierea narațiunii potopului
20Nóe a zidit un altar Domnului. A luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus arderi de tot pe altar. 21Domnul a mirosit mireasma plăcută. A zis Domnul în inima lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului. Căci gândurile inimii omului sunt rele din tinerețea lui; și nu voi mai lovi toate viețuitoarele așa cum am făcut.
22În toate zilele cât va mai fi pământul,
semănatul și seceratul,
frigul și căldura,
vara#8,22 LXX are „primăvară”. și iarna,
ziua și noaptea
nu vor înceta”#8,22 Perversitatea omului (Gen 8,21b) nu va deregla permanența legilor naturii care sunt darul lui Dumnezeu (Ier 33,25; Mt 5,45). În lumea creată de Dumnezeu va exista o stabilitate.. #1,22 #Ier 31,35-36; 33,20
المحددات الحالية:
Geneza 8: VBRC2020
تمييز النص
شارك
نسخ
هل تريد حفظ أبرز أعمالك على جميع أجهزتك؟ قم بالتسجيل أو تسجيل الدخول
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
