1
Ioan 1:12
Biblia în versuri 2014
Atunci, S-a-ntors și, drept, a dat, La toți cei cari L-au ascultat – Crezând dar, în Numele Lui – Să fie fii, ai Domnului.
موازنہ
تلاش Ioan 1:12
2
Ioan 1:1
N-a fost nici cerul, nici pământul, Ci, la-nceput, a fost Cuvântul. Acest Cuvânt a fost, mereu, Alăturea cu Dumnezeu; Și Dumnezeu, deci, chiar Prea Sfântul, S-a dovedit a fi Cuvântul.
تلاش Ioan 1:1
3
Ioan 1:5
Lumina-n beznă strălucește, Iar bezna nu o biruiește.
تلاش Ioan 1:5
4
Ioan 1:14
Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit.
تلاش Ioan 1:14
5
Ioan 1:3-4
Tot ceea ce a fost creat, Numai prin El a fost durat; Nimic, din ce s-a pomenit, Fără de El, nu s-a zidit. Măsura Lui, de viață-i plină, Iar ea-i a omului lumină.
تلاش Ioan 1:3-4
6
Ioan 1:29
Ioan, văzându-L pe Iisus – A doua zi – venind, a spus: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, Care, al lumii păcat greu, O să-l ridice. Despre El
تلاش Ioan 1:29
7
Ioan 1:10-11
Mereu, în lume, a fost El Și lumea s-a făcut, prin El – Dar lumea nu L-a cunoscut, Pe Cel ce Tată, L-a avut. L-ai Săi, cu drag, El a venit, Însă, ai Lui nu L-au primit.
تلاش Ioan 1:10-11
8
Ioan 1:9
Orice ființă omenească Venind în lume-i luminată, De raza Ei, adevărată.
تلاش Ioan 1:9
9
Ioan 1:17
Legea, prin Moise, ni s-a dat; Har și-adevăr am căpătat, Acuma, prin Hristos Iisus.
تلاش Ioan 1:17
صفحہ اول
بائبل
مطالعاتی منصوبہ
Videos