YouVersion
Pictograma căutare

Psalmul 119:1-32

Psalmul 119:1-32 - Ferice de cei fără prihană în calea lor,
care umblă întotdeauna după Legea Domnului!
Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui,
care-L caută din toată inima lor,
care nu săvârșesc nicio nelegiuire
și umblă în căile Lui!
Tu ai dat poruncile Tale
ca să fie păzite cu sfințenie.
O, de ar ținti căile mele
la păzirea orânduirilor Tale!
Atunci nu voi roși de rușine
la vederea tuturor poruncilor Tale!
Te voi lăuda cu inimă neprihănită
când voi învăța legile dreptății Tale.
Vreau să păzesc orânduirile Tale:
nu mă părăsi de tot!
Cum își va ține tânărul curată cărarea?
Îndreptându-se după Cuvântul Tău.
Te caut din toată inima mea;
nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
Strâng Cuvântul Tău în inima mea,
ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
Binecuvântat să fii Tu, Doamne!
Învață-mă orânduirile Tale!
Cu buzele mele vestesc
toate hotărârile gurii Tale.
Când urmez învățăturile Tale, mă bucur
de parc-aș avea toate comorile.
Mă gândesc adânc la poruncile Tale
și cărările Tale le am sub ochi.
Mă desfătez în orânduirile Tale
și nu uit Cuvântul Tău.
Fă bine robului Tău, ca să trăiesc
și să păzesc Cuvântul Tău!
Deschide-mi ochii, ca să văd
lucrurile minunate ale Legii Tale!
Sunt un străin pe pământ:
nu-mi ascunde poruncile Tale!
Totdeauna mi se topește sufletul de dor
după legile Tale.
Tu mustri pe cei îngâmfați, pe blestemații aceștia
care se rătăcesc de la poruncile Tale.
Ridică de pe mine ocara și disprețul,
căci păzesc învățăturile Tale!
Să tot stea voievozii și să vorbească împotriva mea:
robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale.
Învățăturile Tale sunt desfătarea mea
și sfătuitorii mei.
Sufletul meu este lipit de țărână:
înviorează-mă după făgăduința Ta!
Eu îmi istorisesc căile și Tu mă asculți:
învață-mă orânduirile Tale!
Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale
și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate!
Îmi plânge sufletul de durere:
ridică-mă, după Cuvântul Tău!
Depărtează-mă de calea necredincioșiei către Tine
și dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta!
Aleg calea adevărului,
pun legile Tale sub ochii mei.
Mă țin de învățăturile Tale,
Doamne, nu mă lăsa de rușine!
Alerg pe calea poruncilor Tale,
căci îmi scoți inima la larg.

Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui! Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfințenie. O, de ar ținti căile mele la păzirea orânduirilor Tale! Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale! Te voi lăuda cu inimă neprihănită când voi învăța legile dreptății Tale. Vreau să păzesc orânduirile Tale: nu mă părăsi de tot! Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învață-mă orânduirile Tale! Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale. Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale și cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale și nu uit Cuvântul Tău. Fă bine robului Tău, ca să trăiesc și să păzesc Cuvântul Tău! Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! Totdeauna mi se topește sufletul de dor după legile Tale. Tu mustri pe cei îngâmfați, pe blestemații aceștia care se rătăcesc de la poruncile Tale. Ridică de pe mine ocara și disprețul, căci păzesc învățăturile Tale! Să tot stea voievozii și să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale. Învățăturile Tale sunt desfătarea mea și sfătuitorii mei. Sufletul meu este lipit de țărână: înviorează-mă după făgăduința Ta! Eu îmi istorisesc căile și Tu mă asculți: învață-mă orânduirile Tale! Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale și voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate! Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă, după Cuvântul Tău! Depărtează-mă de calea necredincioșiei către Tine și dă-mi îndurarea Ta, ca să urmez Legea Ta! Aleg calea adevărului, pun legile Tale sub ochii mei. Mă țin de învățăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de rușine! Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoți inima la larg.

Psalmul 119:1-32

Psalmul 119:1-32