Romani 8:18-30
Romani 8:18-30 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Întrucât socotesc că suferințele din acest timp nu sunt demne de a fi comparate cu gloria care va fi revelată în noi. Fiindcă arzătoarea anticipare a creaturii așteaptă revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creatura a fost supusă deșertăciunii nu de bunăvoie, ci din cauza celui ce a supus-o în speranță, Deoarece creatura însăși de asemenea va fi eliberată din robia putrezirii în glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu. Deoarece știm că toată creația împreună geme și împreună suferă durerile nașterii până acum. Și nu numai ele, dar și noi înșine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înșine așteptând adopția fiilor, adică răscumpărarea trupului nostru. Fiindcă suntem salvați prin speranță; dar speranța văzută nu este speranță; căci de ce ar mai spera cineva pentru ceea ce se poate vedea? Dar dacă sperăm pentru ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Tot astfel Duhul de asemenea ajută neputințelor noastre; fiindcă nu știm pentru ce să ne rugăm cum ar trebui; dar Duhul însuși mijlocește pentru noi cu gemete de nespus. Și cel care cercetează inimile știe care este mintea Duhului, pentru că mijlocește pentru sfinți conform voii lui Dumnezeu. Și știm că toate lucrează împreună pentru binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, celor chemați conform scopului său. Pentru că pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a și predestinat să fie făcuți conform chipului Fiului său, ca el să fie întâiul născut între mulți frați. Mai mult, pe cei care i-a predestinat, pe aceia i-a și chemat; și pe cei pe care i-a chemat, i-a și declarat drepți; și pe cei pe care i-a declarat drepți, i-a și glorificat.
Romani 8:18-30 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Eu consider că toate adversitățile pe care le suportăm aici, nu sunt demne să fie echivalate cu gloria viitoare care ne va fi revelată. Chiar și creația așteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu. Ea a fost obligată să devină efemeră din cauza celui care a subordonat-o. Totuși, ea are o speranță. Această speranță se referă la eliberarea creației din sclavia degradării, atunci când va veni libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. Dar noi știm că până acum, toată creația trăiește suferind durerile specifice nașterii. Și această suferință nu este specifică doar celorlalte organisme create; ci chiar și noi care avem Spiritul ca un acont al binecuvântărilor viitoare, gemem așteptând înfierea care va aduce reabilitarea corpului nostru. De fapt, acesta este finalul pe care îl implică salvarea noastră; și sperăm că așa se va și întâmpla. Dar, desigur că atunci când vedem că deja s-a întâmplat ce am sperat, nu mai avem nevoie de speranță! Cine oare continuă să spere că se va întâmpla un lucru deja realizat? Dar când sperăm să se întâmple un lucru pe care încă nu îl vedem, așteptăm cu răbdare. Astfel, Spiritul ne ajută atunci când suntem slabi și nu știm pentru ce să ne rugăm. El face acest lucru pledând pentru noi prin insistențe fără cuvinte (în fața lui Dumnezeu). Dar Cel care evaluează inimile (oamenilor), știe care este gândirea Spiritului și că El pledează în favoarea sfinților, conform dorinței lui Dumnezeu (pentru ei). În același timp, știm că toate lucrurile conlucrează spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Ei sunt cei chemați și incluși în planul Său. Chiar înainte de a crea lumea, Dumnezeu a știut cine sunt aceștia; și a decis cu privire la ei că le va oferi posibilitatea să fie asemănători cu imaginea Fiului Său, pentru ca El să fie astfel „primul născut” dintre mai mulți „frați”. Dumnezeu i-a chemat apoi pe cei pentru care decisese anticipat aceste lucruri. Iar pe cei chemați de El, i-a considerat corecți; și celor considerați corecți, le-a oferit glorie.
Romani 8:18-30 Noua Traducere Românească (NTR)
Căci eu consider că suferințele din vremea de acum nu sunt demne să fie puse alături de gloria viitoare, care urmează să ne fie descoperită. Căci și creația așteaptă cu ardoare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, întrucât creația a fost supusă deșertăciunii – nu pentru că a vrut ea, ci din cauza Celui Ce a supus-o – în speranța că și creația va fi eliberată din sclavia stricăciunii pentru libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu. Noi știm că, până acum, întreaga creație geme și suferă durerile nașterii. Dar nu numai ea, ci și noi înșine, care avem cel dintâi rod al Duhului, gemem în noi înșine, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci în baza acestei speranțe am fost mântuiți. Dar o speranță care se vede nu mai este speranță! Fiindcă cine mai speră în ceea ce vede deja? Dacă însă sperăm în ceea ce nu vedem, atunci așteptăm cu ardoare și răbdare. În același fel, Duhul ne ajută în neputința noastră, pentru că nu știm cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuși mijlocește cu suspine nerostite. Însă Cel Care cercetează inimile, cunoaște care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijlocește pentru sfinți în acord cu voia lui Dumnezeu. Noi știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor ce sunt chemați în acord cu planul Său. Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, El i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, astfel încât Acesta să fie întâiul născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; pe aceia pe care i-a chemat, i-a și îndreptățit; iar pe aceia pe care i-a îndreptățit, i-a și glorificat.
Romani 8:18-30 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi. De asemenea, și firea așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deșertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă că și ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea suspină și suferă durerile nașterii. Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit.
