YouVersion
Pictograma căutare

Romani 2:6-16

Romani 2:6-16 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

El va recompensa pe fiecare om conform faptelor lui. Astfel, va oferi viață eternă celor care în mod perseverent au făcut ce este bine urmărind gloria, onoarea și nemurirea. Dar va oferi mânie și dezastru celor care cu ambiții egoiste se opun adevărului și agreează nedreptatea. Cel care face răul, va suporta necaz și suferință; și acest lucru se va întâmpla întâi iudeului; apoi, la fel și grecului. Dar orice om care face binele, va beneficia de glorie, de onoare și de pace – întâi iudeul, apoi la fel și grecul; pentru că Dumnezeu nu se comportă în mod părtinitor. Cei care au păcătuit fără să cunoască cerințele legii (mozaice), vor muri fără să fie judecați în baza acestei legi. Dar cei care au păcătuit în timp ce cunoșteau legea (mozaică), vor fi judecați conform acesteia. Se va întâmpla așa pentru că vor fi considerați corecți în fața lui Dumnezeu nu cei care doar aud ce pretinde legea (mozaică), ci aceia care fac exact ce le cere ea. Atunci când celelalte națiuni care nu au legea (mozaică) își fac singure legi, într-un mod original ele refac cerințele ei. Aceste națiuni demonstrează astfel că poruncile legii (mozaice) sunt înscrise în inimă. Apoi există și conștiința lor care le confirmă corectitudinea acestor legi. Și astfel, au posibilitatea ori să fie acuzați la nivelul conștiinței, ori să fie aprobați de ea. Acest lucru va fi pus în evidență atunci când, conform Veștii Bune pe care o proclam eu, Dumnezeu va judeca prin Isus Cristos acele gânduri secrete ale oamenilor.

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate