Apocalipsa 4:8-11
Apocalipsa 4:8-11 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Fiecare din cele patru fiinţe avea câte şase aripi şi erau pline de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ele strigau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel care era, care este şi care vine”. De câte ori fiinţele dădeau slavă şi cinste şi mulţumire Celui aşezat pe tron, Celui Viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea celui aşezat pe tron şi i se închinau Celui Viu în vecii vecilor şi îşi aruncau cununile înaintea tronului spunând: Vrednic eşti Tu, Domnul şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, pentru că Tu ai creat toate şi prin voinţa Ta erau şi au fost create.
Apocalipsa 4:8-11 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și cele patru ființe vii aveau fiecare din ele șase aripi împrejur; și erau pline de ochi pe dinăuntru; și nu au odihnă zi și noapte, spunând: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu Atotputernic, care era și care este și care vine. Și când acele ființe vii dau glorie și onoare și mulțumiri celui ce șade pe tron, care trăiește pentru totdeauna și întotdeauna, Cei douăzeci și patru de bătrâni cad jos înaintea celui ce șade pe tron și se închină celui ce trăiește pentru totdeauna și întotdeauna și își aruncă coroanele înaintea tronului, spunând: Tu ești demn Doamne să primești gloria și onoarea și puterea, pentru că ai creat toate lucrurile și pentru plăcerea ta sunt și au fost create.
Apocalipsa 4:8-11 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Fiecare dintre aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte, fără odihnă, zic: „ Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic , care era, care este, care vine!” Când făpturile vii Îi dau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce stă pe tron și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncă înaintea Celui ce stă pe tron și se închină Celui ce este viu în vecii vecilor, își pun cununile jos înaintea tronului și zic: „Vrednic ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai creat toate lucrurile și prin voia Ta sunt în ființă și au fost create!”
Apocalipsa 4:8-11 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” Când aceste făpturi vii Îi aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și I se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie și ziceau: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!”
Apocalipsa 4:8-11 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Fiecare dintre ființe avea câte șapte aripi; și atât pe exterior cât și la interior, era acoperită cu ochi. Zi și noapte, aceste ființe spun fără întrerupere: „Iahve, Dumnezeul Omnipotent care era, care este și care vine, este (un Dumnezeu) sfânt, sfânt, sfânt!” Atunci când aceste ființe vii Îl glorificau, Îl onorau și Îi mulțumeau astfel Celui care stătea pe tron și care este viu pentru eternitate, cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau la pământ înaintea Lui. Ei I se închinau Celui care este etern viu; și își depuneau coroanele înaintea tronului (Său), spunând: „Iahve, Dumnezeul nostru, Tu meriți să primești din partea noastră recunoașterea gloriei, a onoarei și a autorității care Îți aparțin; pentru că Tu ești Cel care a creat toate lucrurile. Ele au venit în existență pentru că a fost dorința Ta să le creezi!”
Apocalipsa 4:8-11 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Șase aripe se aflau, Pe o făptură, și aveau – Ochi, împrejur – nenumărați. Aceștia fost-au așezați Și înăuntru și afară, În timp ce unii se aflară Puși înainte, iar apoi, Alții erau puși înapoi. Noapte și zi, fără-ncetare, Făpturile strigat-au tare: „E Sfânt, e Sfânt, e Sfânt, mereu, Și-Atotputernic, Dumnezeu, Cel ce era, Cel care este, Cel care vine!” Când aceste Făpturi vii slavă-I înălțau Și mulțumiri îi aduceau, Cu cinste, după cum se cade, Celui care pe scaun șade – Căci El este nemuritor, Domnind în vecii vecilor – Bătrâni-n jurul Său aflați – Cei care fost-au arătați Că douăzeci și patru sânt – Cădeau cu fața la pământ Și se-nchinau la Acel care E viu, în veci, fără-ncetare. Cununile și le luau Și-n fața Lui, le aruncau, Zicând: „Al nostru Dumnezeu E vrednic de-a primi, mereu, Slavă, putere, cinste mare. Tu Doamne, ești Acela care, Pe toate – de la început – Prin a Ta voie, le-ai făcut. Totul, după a Ta dorință, Ajuns-a de-a luat ființă!”
Apocalipsa 4:8-11 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Cele patru ființe, având fiecare câte șase aripi, erau pline de ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul, Dumnezeul cel atotputernic, cel care era, care este și care vine!”. Iar când ființele dădeau glorie, cinste și mulțumire celui care șade pe tron și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea celui care șade pe tron și se prosternau înaintea celui care este viu în vecii vecilor și își aruncau coroanele înaintea tronului, spunând: „Vrednic ești tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești gloria, cinstea și puterea, căci tu ai creat toate și prin voința ta au luat ființă și au fost create”.
Apocalipsa 4:8-11 Noua Traducere Românească (NTR)
Fiecare dintre cele patru ființe vii avea șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe interior. Zi și noapte ele spuneau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel Care era, Care este și Care vine!“. Ori de câte ori ființele vii Îi aduceau glorie, onoare și mulțumire Celui Ce ședea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni se aruncau la pământ înaintea Celui Ce ședea pe tron, I se închinau Celui Ce este viu în vecii vecilor și își așterneau coroanele înaintea tronului, zicând: „Demn ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești gloria, onoarea și puterea, pentru că Tu le-ai creat pe toate și prin voia Ta ele erau și au fost create!“.
Apocalipsa 4:8-11 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte șase aripi și era plină cu ochi de jur împrejur și pe dinăuntru. Zi și noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste și mulțumiri Celui ce ședea pe scaunul de domnie și care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie și se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie și ziceau: „Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!”