YouVersion
Pictograma căutare

Filipeni 4:10-18

Filipeni 4:10-18 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

M-am bucurat foarte mult în Stăpân(ul nostru) pentru că ați început să fiți din nou preocupați de mine. Desigur, voi ați avut această dorință, dar v-a lipsit ocazia să o puneți în practică. Nu fac aceste afirmații ca o aluzie la nevoile mele; pentru că am învățat să fiu mulțumit în orice situație aș fi. Știu ce înseamnă să fii sărac, dar mă adaptez și la situația de abundență (materială). Am învățat secretul de a fi satisfăcut în orice circumstanță – indiferent că sunt sătul sau flămând, în abundență materială sau în lipsuri. Pot să rezist tuturor acestor situații prin Cristos care îmi oferă forța necesară. Dar ați procedat corect când ați decis să mă susțineți în necazul prin care trec. Filipenilor, știți că în primele zile când am predicat Vestea Bună, cu excepția voastră, nicio comunitate de creștini nu a mai fost parteneră cu mine în susținerea misiunii în care m-am implicat plecând în Macedonia. Când eram în Tesalonic, mi-ați trimis de mai multe ori ajutor care să rezolve nevoile mele materiale. Nu doresc să obțin daruri de la voi, ci vreau ca să vă provoc la acțiuni care vor fi în avantajul vostru. De când am primit prin Epafrodit darurile pe care mi le-ați trimis, sunt foarte mulțumit. Am tot ce îmi trebuie și chiar mai mult decât îmi este necesar acum. Aceste daruri sunt ca un sacrificiu care răspândește un miros plăcut în timp ce este dedicat lui Dumnezeu și acceptat de El.

Filipeni 4:10-18 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

O bucurie am avut, În Domnu-atunci când am văzut, Precum că voi ați reușit – Față de mine – în sfârșit, Simțirile – dragii mei frați – S-ajungeți ca să le schimbați. Ăst lucru, voi, de mult, l-ați vrut, Însă, prilej, nu ați avut. N-am zis lucrul acest apoi, Gândindu-mă la ce nevoi Aș avea eu, pentru că știu, Mereu, ca mulțumit să fiu Cu starea-n care mă găsesc. Știu și smerit ca să trăiesc, Atunci când sunt în sărăcie, Știu și-n belșug și bogăție. În toate m-am deprins, umblând, Să fiu sătul, dar și flămând, Să am un trai îmbelșugat, Dar și în lipsă-a fi aflat. Pot totul, în Hristos, mereu, De care, întărit, sunt eu. Voi, însă, bine ați făcut, Când, strâmtorarea, mi-ați văzut, Și-apoi, mi-ați fost alăturea, Căci ați luat, parte, la ea. Voi, Filipenilor, știți bine, Căci legături, n-avea cu mine, Nici o Biserică apoi, Excepție fiind doar voi, În ceea ce e cu privire La „dare”-ntâi, și la „primire”, Atunci când eu, la început, În Macedonia-am trecut, Ca să-mi urmez menirea mea, De-a duce Evanghelia. Când, la Tesalonic apoi, Eu am ajuns, mi-ați trimis voi – O dată, sau de două ori, Fiind, astfel, îndurători – Câte ceva, dintre acele, Ce trebuiau, nevoii mele. Nu după daruri, umblu eu, Ci dimpotrivă, cat mereu, Câștigul care prisosește, Și vouă, doar, vă folosește. De toate am și sunt bogat. Traiul îmi e îmbelșugat, De-atunci, de când am dobândit, Prin fratele Epafrodit, Tot ceea ce trimis-ați voi, Spre a mă scoate din nevoi… O jertfă bună, pregătită Ca o mireasmă potrivită, Plăcută, pentru Dumnezeu, Bine primită-apoi. Mereu