YouVersion
Pictograma căutare

Filipeni 3:1-11

Filipeni 3:1-11 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

În concluzie, frații mei, bucurați-vă în (relația voastră cu) Stăpân(ul nostru). Mie nu îmi este greu să vă scriu despre aceleași lucruri; dar pentru voi, ele reprezintă o măsură (suplimentară) de protecție. Feriți-vă de acei „câini”! Mă refer la acei lucrători răi care își mutilează corpul. Cei care practică adevărata circumcizie, suntem noi care ne închinăm lui Dumnezeu prin Spiritul Său. Noi ne lăudăm cu Cristos Isus și nu ne bazăm pe lucruri fizice. Desigur, eu aș fi justificat să mă bazez pe aceste lucruri. Dacă cineva crede că are motive să se încreadă în astfel de lucruri, eu aș fi mai determinat decât el. Am fost circumcis în cadrul poporului Israel când aveam opt zile; și fac parte dintre descendenții lui Beniamin. Eu deci sunt evreu, născut din părinți evrei. Referitor la doctrina legii (mozaice), am optat (în trecut) pentru a fi fariseu. Entuziasmul pe care l-am avut, m-a determinat să persecut comunitatea creștinilor. Iar cu privire la dreptatea care se obține prin respectarea legii (mozaice), am trăit ireproșabil. Dar din cauza (descoperirii) lui Cristos, am considerat toate acestea ca fiind o pierdere (acceptabilă). Chiar și acum le consider pe toate ca pe o pierdere care a fost compensată de cunoașterea lui Cristos Isus, Stăpânul meu. Pentru El am acceptat abandonarea tuturor acestor lucruri pe care le evaluez (acum) ca fiind niște gunoaie – ca să Îl câștig pe Cristos. Și doresc că fiu găsit în El, dar nu bazându-mă pe dreptatea mea personală care provine din respectarea legii (mozaice); ci pe aceea care se primește prin credința în Cristos. Ea este acea dreptate pe care o oferă Dumnezeu prin credință. Doresc să Îl cunosc pe El și să beneficiez de forța prin care a fost înviat. Vreau să fiu partener cu El la suferințe și să mă identific cu moartea Lui. Sper ca astfel să beneficiez (și) de înviere.

Filipeni 3:1-11 Noua Traducere Românească (NTR)

În cele din urmă, frații mei, bucurați-vă în Domnul! Mie nu-mi este greu să vă scriu aceleași lucruri, iar vouă, faptul că vă scriu, vă dă siguranță. Feriți-vă de câinii aceia! Feriți-vă de lucrătorii aceia răi, feriți-vă de mutilatorii aceia! Căci noi suntem cei circumciși: cei care slujim prin Duhul lui Dumnezeu, ne lăudăm în Cristos Isus și nu ne încredem în lucrurile pământești, cu toate că eu aș avea motiv de încredere chiar și în lucrurile pământești. Dacă oricine altcineva gândește că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult: circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei, în ce privește Legea – fariseu, în ce privește zelul – persecutor al Bisericii, în ce privește dreptatea care este în Lege – fără vină. Însă lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am considerat o pierdere, de dragul lui Cristos. Ba mai mult, le consider pe toate ca fiind o pierdere față de valoarea mult mai mare a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, de dragul Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și pe care le consider niște gunoaie, ca să-L câștig pe Cristos și să fiu găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credința în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu pe baza credinței. Doresc să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă asemăn cu El în moartea Lui, pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea dintre cei morți.

Filipeni 3:1-11 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Încolo, frații mei, bucurați-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleași lucruri, iar vouă vă este de folos. Păziți-vă de câinii aceia; păziți-vă de lucrătorii aceia răi; păziți-vă de scrijeliții aceia! Căci cei tăiați împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus și care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești. Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești, eu și mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce privește Legea, fariseu; în ceea ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credință. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți.

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate