Filipeni 1:3-9
Filipeni 1:3-9 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Mulțumesc Dumnezeului meu la fiecare aducerea aminte despre voi, Întotdeauna, în fiecare rugăciune a mea pentru voi toți, făcând cerere cu bucurie, Pentru părtășia voastră în evanghelie, din prima zi până acum; Fiind încredințat de acest lucru, că cel ce a început o bună lucrare în voi, o va termina până în ziua lui Isus Cristos. Așa cum este drept pentru mine să gândesc aceasta despre voi toți, pentru că vă port în inima mea; întrucât, deopotrivă în lanțurile mele și în apărarea și confirmarea evangheliei, voi toți sunteți părtași ai harului meu. Fiindcă Dumnezeu îmi este martor cât de mult tânjesc după voi toți în adâncurile milei lui Isus Cristos. Și aceasta mă rog, ca dragostea voastră să abunde chiar din ce în ce mai mult în cunoaștere și în toată judecata
Filipeni 1:3-9 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
De fiecare dată când mă gândesc la voi, Îi mulțumesc Dumnezeului meu; și mă rog Lui pentru toți cu bucurie, având în vedere că de la început și până acum ați acceptat parteneriatul pentru Vestea Bună. Eu sunt convins că Acela care a început să lucreze astfel în voi, Își va finaliza acest valoros proiect până în ziua (revenirii) lui Cristos Isus. Este corect să gândesc astfel despre voi în timp ce vă port în inima mea. Voi sunteți partenerii mei atât pentru perioada în care trăiesc ca deținut, cât și în ce privește apărarea Veștii Bune și demonstrarea autenticității ei. Astfel, toți sunteți participanți la acest har! Dumnezeu poate să confirme că vă iubesc pe toți cu afecțiunea lui Cristos Isus. Și mă rog Lui, cerând ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și în capacitatea de discernământ
Filipeni 1:3-9 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie, pentru partea pe care o luați la Evanghelie din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi sunteți toți părtași aceluiași har. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice pricepere
Filipeni 1:3-9 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Îi mulţumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi amintesc de voi. Întotdeauna, în fiecare rugăciune a mea, mă rog cu bucurie pentru voi toţi, pentru participarea voastră la vestirea evangheliei, din prima zi până acum, fiind convins că Cel care a început în voi lucrarea aceasta bună o va desăvârşi până în ziua lui Hristos Iisus. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, pentru că vă am în inima mea; atât în lanţurile mele cât şi în apărarea şi întărirea evangheliei, voi toţi sunteţi părtaşi cu mine la har. Căci Dumnezeu îmi este martor că mi-e dor de voi toţi din adâncul iubirii lui Hristos Iisus. Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoaştere şi în orice pricepere
Filipeni 1:3-9 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Îi mulțumesc Dumnezeului meu – ori de câte ori îmi aduc aminte de voi în toate rugăciunile pe care le fac mereu cu bucurie pentru voi toți – pentru participarea voastră la vestirea Evangheliei din prima zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi o lucrare bună o va desăvârși până în ziua lui Hristos Isus. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, căci vă port în inima mea, fiindcă atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei sunteți toți părtași cu mine la același har. Martor îmi este Dumnezeu că am față de voi un dor plin de iubirea lui Hristos Isus. Și mă rog ca dragostea voastră să sporească tot mai mult, însoțită de cunoștință și orice pricepere
Filipeni 1:3-9 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Îi mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți cu bucurie, pentru partea pe care o luați la Evanghelie din cea dintâi zi până acum. Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toți, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi sunteți toți părtași aceluiași har. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toți cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și în orice pricepere
Filipeni 1:3-9 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Eu, Dumnezeului ceresc, Necontenit, Îi mulțumesc, Prin rugăciunea mea fierbinte, Pentru aducerea aminte, Ce o păstrez, față de voi. Neîncetat, mă rog apoi, Cu bucurie doar, dragi frați, Pentru că, parte, voi luați, La Evanghelie – pe-al meu drum – De la-nceput și pân’ acum. Încredințat sunt eu apoi, Căci Cel care-a-nceput, în voi, Să desfășoare-astă lucrare, Acela și putere are, Să o-mplinească, ne-ndoios, Până în ziua lui Hristos. E drept ca astfel, să gândesc, Despre voi toți, căci vă iubesc Și-n inimă, vă port, mereu, Căci voi, atât în lanțul meu, În întăriri și-n apărare A Evangheliei lucrare, Părtași, cu mine, sunteți dar – Cu toții – la același har. Martor îmi este Dumnezeu, Că vă iubesc, pe toți, mereu – Cu o iubire de nespus – În Domnul nost’, Hristos Iisus. Necontenit, mă rog apoi, Tatălui nostru, pentru voi, Ca dragostea să vă sporească Și cunoștința să vă crească
Filipeni 1:3-9 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Îi aduc mulțumire Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de voi, totdeauna, în fiecare rugăciune a mea pentru voi toți, rugăciune pe care o fac cu bucurie pentru participarea voastră la evanghelie din prima zi și până acum. Sunt încrezător că cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în ziua lui Cristos Isus. Ca atare, este drept să cred aceasta despre voi toți, pentru că vă am în inima mea pe voi toți care luați parte împreună cu mine la același har, atât în lanțuri, cât și în apărarea și întărirea evangheliei, căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe voi toți cu aceleași sentimente ca ale lui Cristos Isus. Și pentru aceasta mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și discernământ în toate
Filipeni 1:3-9 Noua Traducere Românească (NTR)
Îi mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de voi. Întotdeauna, în orice rugăciune a mea pentru voi toți, mă rog cu bucurie datorită părtășiei voastre la Evanghelie, din prima zi și până acum, fiind convins că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus. Este drept să mă gândesc în acest fel la voi toți, fiindcă vă port în inima mea și, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și consolidarea Evangheliei, voi toți sunteți părtași ai acestui har împreună cu mine. Căci martor îmi este Dumnezeu că tânjesc după voi toți cu simțămintele lui Cristos Isus. Și mă rog ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și orice pricepere