YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 6:34-44

Marcu 6:34-44 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni. I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor; și a început să îi învețe multe lucruri. Ziua aproape trecuse. Atunci discipolii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Această zonă este nepopulată, iar ziua aproape a trecut. Oferă oamenilor ocazia să plece în localitățile din jur, ca să își cumpere pâine; pentru că nu au ce să mănânce.” Isus le-a răspuns: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei I-au zis: „Vrei să spui că îi vom putea hrăni cu pâinea pe care o vom cumpăra cu cei două sute de dinari?” Isus le-a zis: „Mergeți printre oamenii adunați și vedeți câte pâini există aici, în zonă!” Ei s-au dus să constate câte pâini au oamenii; și au venit cu următorul răspuns: „Avem cinci pâini și doi pești!”. Atunci Isus a spus discipolilor Lui să ceară oamenilor să stea jos pe iarbă în grupuri. Astfel s-au format grupuri de câte o sută și de câte cincizeci de persoane. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Cu ochii îndreptați spre cer, a rostit benedicțiunea; și apoi, rupând pâinile, le-a dat discipolilor, pentru ca ei să le împartă mulțimii de oameni. A procedat la fel și cu peștii, împărțindu-i tuturor. Toți au mâncat și s-au săturat. În final, resturile din pâini și din pești au fost adunate în douăsprezece coșuri. Între cei care mâncaseră, au fost cinci mii de bărbați.

Partajează
Citește Marcu 6