YouVersion
Pictograma căutare

Luca 5:12-26

Luca 5:12-26 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și s-a întâmplat, când era el într-una din cetăți, că iată, era acolo un bărbat plin de lepră; acesta, văzându-l pe Isus, a căzut cu fața la pământ și l-a implorat, spunând: Doamne, dacă voiești, mă poți curăți. Și întinzând mâna, l-a atins, spunând: Voiesc, fii curățit. Și îndată lepra s-a depărtat de la el. Și el i-a poruncit să nu spună nimănui: Ci du-te și arată-te preotului și oferă pentru curățirea ta după cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei. Dar cu atât mai mult se răspândea faimă despre el; și mulțimi mari se adunau să îl asculte și să fie vindecate de către el de neputințele lor. Iar el s-a retras în pustie și s-a rugat. Și s-a întâmplat într-una din zile, pe când îi învăța el, că erau farisei și învățători ai legii, șezând acolo, care veneau din fiecare sat al Galileii și Iudeii și din Ierusalim; și puterea Domnului era prezentă pentru a-i vindeca. Și iată, niște bărbați au adus într-un pat un om paralitic; și căutau cum să îl ducă înăuntru și să îl pună înaintea lui. Și după ce nu au găsit în ce fel să îl ducă înăuntru din cauza mulțimii, s-au urcat pe acoperiș și l-au coborât cu patul printre țigle, în mijloc, înaintea lui Isus. Și când le-a văzut credința, i-a spus: Omule, păcatele tale îți sunt iertate! Și scribii și fariseii au început să cugete, spunând: Cine este acesta care vorbește blasfemii? Cine poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu? Dar când Isus le-a cunoscut gândurile a răspuns și le-a zis: Ce cugetați în inimile voastre? Ce este mai ușor a spune: Păcatele tale îți sunt iertate; sau a spune: Ridică-te și umblă? Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, (a zis paraliticului): Îți spun, ridică-te și ia-ți patul și du-te acasă. Și imediat s-a sculat în fața lor, a luat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, glorificând pe Dumnezeu. Și toți au fost uimiți și glorificau pe Dumnezeu și au fost umpluți de frică, spunând: Astăzi am văzut lucruri neobișnuite.

Partajează
Citește Luca 5

Luca 5:12-26 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Cu altă ocazie, Isus a fost întâlnit de un lepros într-un oraș. Acesta s-a aruncat la pământ în fața Lui și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți (de lepră)!” Isus, întinzând mâna, s-a atins de el și a zis: „Da, vreau! Fii curățat (de boală)!” Atunci lepra a dispărut imediat. Isus i-a ordonat să nu spună nimănui despre ce i s-a întâmplat. Apoi a adăugat: „Du-te la preot; și când te vei prezenta în fața lui (ca să fii examinat), să oferi ca evidență necesară lor ce a stabilit Moise pentru vindecarea ta.” Oamenii vorbeau tot mai mult despre Isus și veneau la El în mare număr ca să Îl asculte și ca să fie vindecați de bolile lor. Iar El Se ducea în locuri pustii; și Se ruga acolo. În altă zi, în timp ce învăța mulțimile de oameni, Isus era însoțit de forța lui Iahve care Îi oferea posibilitatea să facă minuni. Acolo erau prezenți și niște farisei împreună cu (unii) învățători ai legii (mozaice), veniți din toate satele Galileeii, din ale Iudeeii și din Ierusalim. S-a întâmplat că niște oameni transportaseră cu targa pe unul care era paralizat și intenționau să ajungă cu el în fața lui Isus. Dar pentru că nu puteau să intre din cauza aglomerației, s-au urcat pe acoperișul casei (în care era El) și au coborât prin tavan paraliticul cu targa în care stătea, lăsându-l în mijlocul ei, chiar în fața lui Isus. Când le-a văzut credința, Isus a zis (paralizatului): „Omule, păcatele tale sunt iertate!” Învățătorii legii (mozaice) au început să protesteze, gândind astfel: „Cine Se crede Acesta? A pronunțat o blasfemie! Numai Dumnezeu poate ierta păcatele!” Isus cunoștea ce gândeau ei și le-a zis: „De ce protestați în interiorul vostru? Ce este mai ușor să zici: «Îți sunt iertate păcatele!», sau «Ridică-te și umblă (sănătos)!»? Dar pentru a vă demonstra că Fiul omului este autorizat pe pământ să ierte păcatele (oamenilor), «Îți ordon», a zis El paraliticului, «să te ridici, să îți strângi patul și să te duci acasă!»” Atunci, în mod instantaneu, acel om s-a ridicat din targa în care stătuse, a strâns-o și s-a dus acasă glorificând pe Dumnezeu. Toți au rămas foarte surprinși și s-au speriat, exclamând: „Azi am asistat la ceva deosebit!”

Partajează
Citește Luca 5

Luca 5:12-26 Noua Traducere Românească (NTR)

În timp ce El era într-una dintre cetăți, iată că un om plin de lepră, când L-a văzut pe Isus, s-a aruncat cu fața la pământ și L-a rugat insistent, zicând: ‒ Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești! Isus a întins mâna, l-a atins și a zis: ‒ Da, vreau. Fii curățit! Și imediat lepra s-a depărtat de la el. Isus i-a poruncit: ‒ Să nu spui nimănui, ci du-te, arată-te preotului și adu un dar pentru curățirea ta, așa cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei. Dar vestea cu privire la El se răspândea tot mai mult, astfel că mulțimi mari de oameni se adunau să-L asculte și să fie vindecați de neputințele lor. El însă Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga. Într-una din zile, în timp ce El îi învăța pe oameni, erau acolo și niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră de prin toate satele Galileei și ale Iudeei și din Ierusalim. Puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Și iată că niște oameni aduceau pe pat un om care era paralizat. Ei încercau să intre cu el, ca să-l pună înaintea lui Isus. Dar, fiindcă n-au găsit cum să-l aducă înăuntru din cauza mulțimii, s-au urcat pe acoperișul casei și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul mulțimii, înaintea lui Isus. Văzând Isus credința lor, a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!“. Cărturarii și fariseii au început să-și zică: „Cine este Acesta Care rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele, în afară de singurul Dumnezeu?“. Însă Isus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? Ce este mai ușor? A spune: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică-te și umblă!»? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i-a zis El celui ce era paralizat – ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“. Și deodată el s-a ridicat înaintea lor, și-a luat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, glorificându-L pe Dumnezeu. Pe toți i-a cuprins uimirea și Îl glorificau pe Dumnezeu. S-au umplut de teamă și au zis: „Astăzi am văzut lucruri nemaiîntâlnite!“.

Partajează
Citește Luca 5

Luca 5:12-26 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Isus era într-una din cetăți. Și iată că un om plin de lepră, cum L-a văzut, s-a aruncat cu fața la pământ, L-a rugat și I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” Isus a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățit!” Îndată l-a lăsat lepra. Apoi, i-a poruncit să nu spună nimănui. „Ci du-te”, i-a zis El, „de te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, ce a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.” Se răspândea tot mai mult vestea despre El, și oamenii se strângeau cu grămada ca să-L asculte și să fie vindecați de bolile lor. Iar El Se ducea în locuri pustii și Se ruga. Într-una din zile, Isus învăța pe noroade. Niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. Și iată că niște oameni purtau într-un pat pe un slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui. Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru, din pricina norodului, s-au suit pe acoperișul casei și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. Când le-a văzut credința, Isus a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!” Cărturarii și fariseii au început să cârtească și să zică în ei înșiși: „Cine este acesta de rostește hule? Cine poate să ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” Isus, care le-a cunoscut gândurile, a luat cuvântul și le-a zis: „Pentru ce cârtiți în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice: ‘Păcatele îți sunt iertate’ sau a zice: ‘Scoală-te și umblă’? Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, ție îți poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă.” Și numaidecât, slăbănogul s-a sculat în fața lor, a ridicat patul pe care zăcea și s-a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. Toți au rămas uimiți și slăveau pe Dumnezeu; plini de frică ziceau: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite.”

Partajează
Citește Luca 5