Luca 19:29-48
Luca 19:29-48 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Pe când se apropia de Betfaghe şi Betania, lângă muntele zis al Măslinilor, a trimis doi ucenici spunând: „Mergeţi în satul dinaintea voastră unde, intrând, veţi găsi legat un măgăruş, pe care nici un om nu a încălecat vreodată. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l! Şi, dacă vă va întreba cineva de ce îl dezlegaţi, să-i spuneţi: Domnul are nevoie de el.” Au plecat cei trimişi şi au găsit aşa cum le spusese. Pe când dezlegau măgăruşul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegaţi măgăruşul?” Au răspuns: „Domnul are nevoie de el.” Şi l-au dus la Iisus. Şi-au pus veşmintele pe măgăruş şi L-au suit pe Iisus deasupra. Pe unde mergea, oamenii îşi aşterneau veşmintele pe drum. Când erau aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, cuprinsă de bucurie, a început să-L laude cu glas puternic pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră, spunând: Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, slavă întru cei de sus! Atunci, unii dintre fariseii din mulţime I-au spus: „Învăţătorule, mustră-ţi ucenicii!” Dar El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele.” Când s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, spunând: „Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace! Acum însă este ascunsă privirii tale. Pentru că vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor ridica întărituri împotriva ta şi te vor împresura şi te vor asedia de pretutindeni. Te vor face una cu pământul pe tine şi pe copiii tăi în tine şi nu vor lăsa piatră peste piatră în tine, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.” Apoi a intrat în Templu şi a început să-i alunge pe vânzători, zicându-le: „Stă scris: Şi va fi casa Mea casă de rugăciune. Dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari.” Şi îi învăţa în fiecare zi în Templu. Marii preoţi, cărturarii şi mai-marii poporului căutau să-L omoare, dar nu găseau ce să-I facă pentru că tot poporul se ţinea după El şi Îl asculta.
Luca 19:29-48 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și s-a întâmplat că, pe când s-a apropiat de Betfaghe și de Betania, la muntele numit al Măslinilor, a trimis înainte pe doi dintre discipolii săi, Spunând: Duceți-vă în satul dinaintea voastră, în care, intrând, veți găsi un măgăruș legat, pe care încă nu a șezut niciun om; dezlegați-l și aduceți-l. Și dacă cineva vă întreabă: Pentru ce îl dezlegați? Astfel să îi spuneți: Pentru că Domnul are nevoie de el. Iar cei trimiși au plecat și au găsit chiar așa cum le spusese. Dar pe când dezlegau măgărușul, proprietarii lui le-au spus: De ce dezlegați măgărușul? Iar ei au spus: Domnul are nevoie de el. Și l-au adus la Isus; și și-au aruncat hainele pe măgăruș și l-au așezat pe Isus călare pe el. Și pe când mergea el, ei își așterneau hainele pe cale. Și pe când se apropia, chiar la coborâșul muntelui Măslinilor, toată mulțimea discipolilor a început să se bucure și să laude pe Dumnezeu cu voce tare din cauza tuturor faptelor puternice pe care le văzuseră, Spunând: Binecuvântat fie Împăratul care vine în numele Domnului; pace în cer și glorie în cele prea înalte. Și unii dintre fariseii din mulțime, i-au spus: Învățătorule, mustră-ți discipolii. Iar el a răspuns și le-a zis: Vă spun că dacă aceștia vor tăcea, pietrele imediat vor striga. Și când s-a apropiat, a privit cetatea și a plâns din cauza ei, Spunând: Dacă ai fi știut, chiar tu, cel puțin în această zi a ta, lucrurile pentru pacea ta! Dar acum, sunt ascunse de ochii tăi. Pentru că zilele vor veni peste tine și dușmanii tăi vor arunca un val de pământ în jurul tău și te vor împresura și te vor strânge din toate părțile, Și te vor face una cu pământul și pe copiii tăi în tine; și nu vor lăsa în tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut timpul vizitării tale. Și a intrat în templu și a început să scoată pe cei ce vindeau în el și pe cei ce cumpărau, Spunându-le: Este scris: Casa mea este casa rugăciunii; dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari. Și îi învăța în fiecare zi în templu. Dar preoții de seamă și scribii și mai marii poporului căutau să îl nimicească, Și nu găseau ce ar putea face; fiindcă toți oamenii erau foarte atenți să îl audă.
Luca 19:29-48 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Când S‑a apropiat de Betfaghe și de Betania, lângă muntele numit al Măslinilor, a trimis doi ucenici, zicând: „Mergeți în satul dinaintea voastră și, când veți intra în el, veți găsi legat un măgăruș pe care niciun om n‑a încălecat vreodată; dezlegați‑l și aduceți‑l la Mine! Dacă vă va întreba cineva de ce‑l dezlegați, să‑i spuneți: «Domnul are nevoie de el.»” Cei trimiși s‑au dus și au găsit așa cum li se spusese. Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le‑au zis: „De ce dezlegați măgărușul?” Ei au răspuns: „Domnul are nevoie de el.” Au adus măgărușul la Isus, și‑au aruncat hainele pe el și L‑au așezat pe Isus deasupra. Când trecea El, oamenii își așterneau hainele pe drum. Apropiindu‑se de povârnișul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, cuprinsă de bucurie, a început să‑L laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „ Binecuvântat este Regele ce vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în înălțimi!” Unii farisei din mulțime I‑au zis: „Învățătorule, ceartă‑ți ucenicii!” Și El le‑a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!” Când S‑a apropiat și a văzut cetatea, Isus a plâns pentru ea, zicând: „Dacă ai fi cunoscut, măcar în această zi, lucrurile ce‑ți pot aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când dușmanii te vor înconjura cu întărituri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile. Te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră peste piatră, fiindcă n‑ai cunoscut vremea cercetării tale!” Când a intrat în Templu, Isus a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau [și cumpărau în el], zicându‑le: „Este scris: «Casa Mea va fi o casă de rugăciune» , dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari .” Isus dădea învățătură în fiecare zi în Templu. Preoții de seamă, cărturarii și mai‑marii poporului căutau să‑L omoare, dar nu știau cum să facă, pentru că poporul se ținea după El ca să‑L asculte.
Luca 19:29-48 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis doi din ucenicii Săi și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră! Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-Mi-l! Dacă vă va întreba cineva: «Pentru ce-l dezlegați?», să-i spuneți așa: «Pentru că Domnul are trebuință de el.»” Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus. Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?” Ei le-au răspuns: „Domnul are trebuință de el.” Și au adus măgărușul la Isus. Apoi și-au aruncat hainele pe el și L-au așezat pe Isus călare deasupra. Pe când mergea Isus, oamenii își așterneau hainele pe drum. Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!” Unii farisei din norod I-au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!” Și El le-a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile: te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” În urmă a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în el. Și le-a zis: „Este scris: «Casa Mea va fi o casă de rugăciune.» Dar voi ați făcut din ea «o peșteră de tâlhari».” Isus învăța în toate zilele norodul în Templu. Și preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii norodului căutau să-L omoare, dar nu știau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.
Luca 19:29-48 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania care sunt în apropierea muntelui numit „al Măslinilor”, Isus Și-a trimis doi dintre discipoli, zicând: „Duceți-vă în satul din fața voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care încă nu a încălecat nimeni niciodată. Dezlegați-l și aduceți-Mi-l. Dacă vă va întreba cineva «De ce îl dezlegați?», să îi spuneți: «Stăpânul are nevoie de el!»” Cei care fuseseră trimiși, s-au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus. În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „De ce dezlegați măgărușul?” Ei au răspuns: „Stăpânul are nevoie de el.” Și au adus măgărușul la Isus. Apoi și-au pus hainele pe măgăruș, iar pe Isus L-au pus călare deasupra. În timp ce mergea Isus, oamenii își întindeau hainele pe drum. Când S-a apropiat de Ierusalim, în dreptul pantei care coboară dinspre Muntele Măslinilor, toți discipolii erau plini de bucurie; și au început să laude pe Dumnezeu cu mare intensitate în vocea lor pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Regele care vine în numele lui Iahve, este binecuvântat! Pace în cer și glorie lui Dumnezeu!” Unii dintre fariseii care erau în acea mulțime de oameni, au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți discipolii!” El le-a răspuns: „Vă spun că dacă ei vor tăcea, vor striga pietrele!” Când S-a apropiat de oraș și l-a văzut, Isus a plâns pentru el, zicând: „Ce bine ar fi fost să fi cunoscut și tu măcar în această zi lucrurile care puteau să îți ofere pacea! Dar acum nu le mai poți înțelege! Vei fi obligat să trăiești zile când dușmanii tăi te vor încercui cu șanțuri, te vor înconjura și te vor asedia din toate părțile. Te vor distruge împreună cu toți locuitorii din tine și nu vor lăsa nici măcar două pietre împreună – pentru că nu ai cunoscut vremea când ți s-a oferit posibilitatea salvării…” Apoi Isus a intrat în Templu și a început să dea afară pe cei care făceau comerț în el, zicându-le: „Este scris: «Casa Mea se va numi o casă de rugăciune.» Dar voi ați făcut din ea un cuib de infractori!” Isus învăța în fiecare zi mulțimile de oameni care erau în Templu. În acest timp, liderii preoților, învățătorii legii (mozaice) și conducătorii națiunii (iudaice) intenționau să Îl omoare. Dar ei încă nu aveau o strategie de evitare a reacției poporului care Îl asculta cu mare interes.
Luca 19:29-48 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Când spre Ierusalim, mergea Iisus și se apropia De-ale Betaniei hotare – Lângă Betfaghe – iar, în zare, Se arata-naintea lor Chiar Muntelui Măslinilor, Doi ucenici, El a chemat, Și-a zis: „Veți merge, de îndat’, În satul dinaintea noastră. Iată care-i menirea voastră: De cum, în sat, o să pășiți, Îndată, o să și găsiți Un măgăruș, care-i legat. Pe el, nimeni n-a-ncălecat, Până acuma. Voi îl luați, Și-apoi, la Mine, vă-nturnați. Dacă se va-ntâmpla, cumva, Și-o să vă-ntrebe cineva, „De ce-l luați?”, spre-a lui știință, Veți spune: „Are trebuință Domnul, de el”. Cei doi s-au dus, Găsind tot, cum a zis Iisus. Când, măgărușu-au dezlegat, Stăpânul lui, i-a întrebat: „Ce faceți? De ce-l dezlegați? De ce voiți să îl luați?” Ei spus-au, omului acel: „Are nevoie-acum, de el, Al nostru Domn.” Astfel, l-au dus, Apoi, în fața lui Iisus Și, hainele, și-au așezat, Pe el. Iisus l-a-ncălecat, Pornind la drum. Mulți au făcut, Din a lor haine, așternut, În fața Lui. Încetișor, Din Muntele Măslinilor, Către Ierusalim, mergea Gloata, care Îl însoțea. Atuncea, ucenicii Lui Laude-adus-au, Domnului, Pentru minunile făcute, Chiar sub ai lor ochi, petrecute. Toți zis-au: „Binecuvântat Să fie marele-mpărat, Care-n numele Domnului, Sosește-acuma! Slavă Lui! Pace în cerul Său cel Sfânt! Slavă-n locuri ce-nalte sânt!” Dar, Fariseii, la Iisus, Au mers, degrabă, și I-au spus: „Învățătorule, pe-ai Tăi Discipoli, să-i oprești! Ceartă-i!” El zise, Fariseilor: „Dacă ei tac, în locul lor, Pietrele-acestea, de pe drum, Începe-vor să strige-acum!” Lângă cetate, S-a oprit Iisus și-apoi, a-nvăluit, Cuprinsul ei, într-o privire, Plângând, pentru acea zidire. El zise: „De-ai fi cunoscut! O, azi măcar, de-ai fi știut Acele lucruri, ce-ar putea, Pace și liniște, să-ți dea! Acum însă, ele-s ascunse De ochii tăi. Sunt nepătrunse! Curând, veni-vor zile grele: Vei îndura valuri de rele, Vrăjmașii au să te-nconjoare; Cu lanțuri au să te-mpresoare Și-au să te strângă, ne-ncetat, Din toate părțile, de-odat’. Au să te pună la pământ, Pe tine și pe cei ce sânt Copii ai tăi; n-o să-ți rămâie Piatră pe piatră-n temelie, Căci n-ai știut tu, niciodată, Ziua când fosta-i cercetată.” În urmă-n Templu a intrat, Iar pe cei care i-a aflat Acolo – și negoț făcând – I-a scos afară-ndat’, strigând: „E scris: „Casă de rugăciune E Casa Mea”. Și se mai spune, Că „Voi sunteți aceia cari, O peșteră, pentru tâlhari, Acuma, ați făcut, din ea.” În fiecare zi, mergea Iisus, la Templu. Mulți veneau Și-nvățătura-I ascultau, Uimiți. Doar preoții cei mari, Bătrânii și-ai lor cărturari, Se sfătuiau, fără-ncetare, Cătând vreun mijloc să-L omoare; Dar, ce să facă, nu știau, Pentru că-nspăimântați erau, De gloata ce s-a adunat În juru-I. Când au observat Că-I sorbeau vorba, de pe buze, N-au știut cum să-L mai acuze.
Luca 19:29-48 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
În timp ce se apropia de Betfaghé și Betánia, lângă Muntele numit al Măslinilor, a trimis doi discipoli, spunându-le: „Mergeți în satul dinaintea voastră și, când veți intra, veți găsi un măgăruș legat, pe care nimeni nu s-a așezat niciodată: dezlegați-l și aduceți-l! Dacă vă va întreba cineva: «De ce îl dezlegați?», îi veți spune astfel: «Domnul are nevoie de el»”. Când au plecat cei trimiși, au găsit după cum le-a spus. În timp ce ei dezlegau măgărușul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegați măgărușul?”. Atunci ei au răspuns: „Domnul are nevoie de el”. Apoi l-au adus la Isus și aruncându-și hainele peste măgăruș, l-au urcat pe Isus deasupra. Pe când el înainta, își aruncau hainele pe drum. Apropiindu-se de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulțimea discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru toate minunile pe care le-au văzut, spunând: „Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului! Pace în cer și glorie în înaltul [cerurilor]!”. Atunci unii farisei din mulțime i-au spus: „Învățătorule, mustră-ți discipolii!”. Dar el le-a răspuns: „Vă spun: dacă aceștia vor tăcea, vor striga pietrele”. Când s-a apropiat, văzând cetatea, [Isus] a plâns pentru ea, zicând: „Dacă tu ai fi cunoscut în ziua aceasta [calea] spre pace! Acum însă este ascunsă pentru ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor săpa tranșee în jurul tău, te vor încercui și te vor asedia din toate părțile, te vor face una cu pământul pe tine și pe copiii tăi care sunt în tine și nu vor lăsa din tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut timpul vizitării tale”. Apoi, intrând în templu, [Isus] a început să-i alunge pe vânzători, spunându-le: „Este scris: «Casa mea va fi casă de rugăciune. Însă voi ați făcut-o peșteră de tâlhari»”. Și învăța în templu în fiecare zi, iar arhiereii și cărturarii, precum și mai-marii poporului căutau să-l omoare. Dar nu găseau ce să-i facă, pentru că tot poporul se ținea după el ca să-l asculte.
Luca 19:29-48 Noua Traducere Românească (NTR)
Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit „al Măslinilor“, i-a trimis pe doi dintre ucenici, zicând: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată. Dezlegați-l și aduceți-l! Dacă vă va întreba cineva: «De ce-l dezlegați?», să-i ziceți: «Domnul are nevoie de el»“. Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus. În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii acestuia i-au întrebat: ‒ De ce dezlegați măgărușul? Ei au răspuns: ‒ Domnul are nevoie de el! Și l-au adus la Isus. Apoi și-au aruncat hainele peste măgăruș și L-au așezat pe Isus călare. În timp ce El înainta, oamenii își așterneau hainele pe drum. Când S-a apropiat deja de povârnișul dinspre Muntele Măslinilor, toți cei din mulțimea ucenicilor, plini de bucurie, au început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul, Care vine în Numele Domnului!“ „Pace în cer și glorie în locurile preaînalte!“ Unii farisei din mulțime I-au zis: ‒ Învățătorule, mustră-Ți ucenicii! Isus, răspunzând, a zis: ‒ Vă spun că, dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga! Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea. El a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, în această zi, lucrurile care-ți puteau aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi! Vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor ridica baricade împotriva ta, te vor înconjura și te vor asedia din toate părțile. Te vor strivi de pământ, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale!“. Isus a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau acolo, zicându-le: „Este scris: «Casa Mea va fi o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o «peșteră de tâlhari»“. Isus îi învăța, în fiecare zi, în Templu. Conducătorii preoților, cărturarii și liderii poporului căutau să-L omoare, dar nu știau ce să facă, pentru că tot poporul se ținea strâns de El, ascultându-L.
Luca 19:29-48 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-Mi-l. Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegați?’, să-i spuneți așa: ‘Pentru că Domnul are trebuință de el.’” Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus. Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?” Ei au răspuns: „Domnul are trebuință de el.” Și au adus măgărușul la Isus. Apoi, și-au aruncat hainele pe el și au așezat pe Isus călare, deasupra. Pe când mergea Isus, oamenii își așterneau hainele pe drum. Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!” Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!” Și El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile: te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” În urmă, a intrat în Templu și a început să scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în el. Și le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea va fi o casă de rugăciune.’ Dar voi ați făcut din ea ‘o peșteră de tâlhari’.” Isus învăța în toate zilele pe norod în Templu. Și preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii norodului căutau să-L omoare, dar nu știau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.