Luca 18:15-30
Luca 18:15-30 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
I-au adus și niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia care-i aduceau. Isus a chemat la Sine pe copilași și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea.” Un fruntaș a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „Pentru ce Mă numești bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Știi poruncile: ‘Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.’” „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino și urmează-Mă.” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot și a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Cei ce-L ascultau au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” Isus a răspuns: „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” Atunci, Petru a zis: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” Și Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau nevasta sau frații sau părinții sau copiii pentru Împărăția lui Dumnezeu și să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viața veșnică.”
Luca 18:15-30 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Îi aduceau şi copii să se atingă de ei, dar, când i-au văzut, ucenicii i-au mustrat. Însă Iisus i-a chemat pe copii, spunând: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat vă spun: cine nu primeşte Împărăţia lui Dumnezeu asemenea unui copil, nu va intra în ea.” Un om de vază l-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Iisus i-a răspuns: „De ce îmi spui bun? Nimeni nu este bun în afară de Unul-Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter! Să nu ucizi! Să nu furi! Să nu dai mărturie strâmbă! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta! ” Acela a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţe!” Auzind, Iisus i-a spus: „Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino şi urmează-Mă!” Dar el, când a auzit aşa, s-a întristat fiindcă era foarte bogat. Văzând că s-a întristat, Iisus a zis: „Cât de greu vor intra cei bogaţi în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai uşor e să treacă o frânghie prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.” Cei care-L ascultau au spus: „Dar cine se poate mântui?” Şi Iisus a răspuns: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” Atunci Petru a zis: „Iată, noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Iar El le-a spus: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi părăsit casă sau soţie sau fraţi sau părinţi sau copii pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi care să nu fi primit mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viaţa veşnică.”
Luca 18:15-30 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și i-au adus și niște prunci, ca să îi atingă; dar când discipolii au văzut, i-au mustrat. Dar Isus i-a chemat și a spus: Lăsați copilașii să vină la mine și nu îi opriți; fiindcă a unora ca ei este împărăția lui Dumnezeu. Adevărat vă spun: Oricine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nicidecum nu va intra în ea. Și un anumit conducător l-a întrebat, spunând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață eternă? Iar Isus i-a spus: De ce mă numești bun? Nimeni nu este bun decât unul, Dumnezeu. Știi poruncile: Nu comite adulter, Nu ucide, Nu fura, Nu aduce mărturie falsă, Onorează pe tatăl tău și pe mama ta. Iar el a spus: Toate acestea le-am păzit din tinerețea mea. Și, când a auzit Isus acestea, i-a spus: Totuși îți lipsește un lucru; vinde tot ce ai și împarte la săraci și vei avea tezaur în cer; și vino, urmează-mă. Dar el, când a auzit acestea, s-a întristat foarte mult; fiindcă era foarte bogat. Iar Isus, când a văzut că el s-a întristat foarte mult, a spus: Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au bogății! Fiindcă este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechea acului, decât pentru un om bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. Iar cei ce au auzit, au spus: Atunci cine poate fi salvat? Dar el a spus: Cele imposibile la oameni sunt posibile la Dumnezeu. Atunci Petru a spus: Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat. Iar el le-a spus: Adevărat vă spun: Nu este nimeni care a lăsat casă, sau părinți, sau frați, sau soție, sau copii, pentru împărăția lui Dumnezeu, Care să nu primească cu mult mai mult în acest timp și în lumea care vine, viață veșnică.
Luca 18:15-30 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
I‑au adus și copilași, ca să Se atingă de ei. Ucenicii, văzând aceasta, îi certau. Dar Isus i‑a chemat, zicând: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu‑i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun: cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.” Un anume conducător L‑a întrebat pe Isus, zicând: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „De ce Mă numești «bun»?”, i‑a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă, să‑i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.» ” El a zis: „Pe toate acestea le‑am păzit din tinerețea [mea].” Când a auzit, Isus i‑a răspuns: „Un lucru îți mai lipsește: vinde tot ce ai și dă‑le săracilor, și vei avea o comoară în ceruri! Apoi vino și urmează‑Mă!” Când a auzit el aceste cuvinte, s‑a întristat nepus, căci era foarte bogat. Când l‑a văzut Isus atât de trist, a zis: „Cât de greu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi! Fiindcă mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Cei ce‑L ascultau au zis: „Atunci, cine poate să fie mântuit?” Isus a răspuns: „Ce e cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” Atunci, Petru a zis: „Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat!” Dar Isus le‑a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, soție, frați, părinți sau copii pentru Împărăția lui Dumnezeu și să nu primească mult mai mult în veacul acesta, iar în veacul care vine, viața veșnică.”
Luca 18:15-30 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
I-au adus și niște copilași, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, când au văzut lucrul acesta, i-au certat pe aceia care-i aduceau. Isus i-a chemat la Sine pe copilași și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei! Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș cu niciun chip nu va intra în ea!” Un fruntaș L-a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „Pentru ce Mă numești bun?”, i-a răspuns Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu. Știi poruncile: să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci o mărturisire mincinoasă, să-i cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.” „Toate aceste lucruri”, I-a zis el, „le-am păzit din tinerețea mea.” Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, și vei avea o comoară în ceruri! Apoi, vino și urmează-Mă!” Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot, căci era foarte bogat. Isus a văzut că s-a întristat de tot și a zis: „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu cei ce au avuții! Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Cei ce-L ascultau I-au zis: „Atunci cine poate fi mântuit?” Isus le-a răspuns: „Ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu.” Atunci Petru I-a zis: „Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” Și Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau nevasta sau frații sau părinții sau copiii pentru Împărăția lui Dumnezeu și să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor – viața veșnică.”
Luca 18:15-30 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
I-au fost aduși niște copii ca să îi atingă cu mâinile. Dar discipolii au făcut reproșuri celor care îi aduceau. Isus i-a chemat pe copii și a zis (celorlalți): „Lăsați-i pe copii să vină la Mine! Nu le refuzați această dorință! Pentru că Regatul lui Dumnezeu aparține celor care sunt ca ei! Vă spun adevărul: nimeni nu va intra în Regatul lui Dumnezeu dacă nu îl va primi ca un copil!” Unul dintre lideri L-a întrebat pe Isus: „Bunule Învățător, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața eternă?” Isus i-a răspuns: „De ce Mă numești bun? Cu excepția lui Dumnezeu, nimeni nu este bun. Cunoști poruncile: să nu comiți adulter, să nu comiți crimă, să nu furi, să nu faci o declarație falsă, să îți cinstești tatăl și mama.” El I-a zis: „Am respectat toate aceste cerințe încă de când eram tânăr.” Când a auzit acest răspuns, Isus i-a zis: „Îți mai lipsește un lucru. Vinde tot ce ai, împarte săracilor banii (astfel) obținuți și vei avea o comoară în cer. Apoi vino și urmează-Mă!” Când a auzit el aceste cuvinte, a rămas foarte dezamăgit; pentru că avea multe bogății. Isus l-a văzut întristat și a zis (celorlalți): „Cei care au averi, vor intra foarte greu în Regatul lui Dumnezeu! Îi este mai ușor unei cămile să treacă prin urechea acului, decât unui bogat să intre în Regatul lui Dumnezeu!” Cei care Îl ascultau, au zis: „În acest caz, cine poate să fie salvat?” Isus le-a răspuns: „Ce este imposibil oamenilor, Îi este posibil lui Dumnezeu.” Atunci Petru a zis: „Vezi că noi am lăsat totul și Te-am urmat…” Dar Isus le-a zis: „Vă asigur că acela care a renunțat pentru Regatul lui Dumnezeu la: casă, soție, frați, părinți sau copii, va primi mai mult în această viață, iar în existența viitoare va beneficia de viața eternă.”
Luca 18:15-30 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Niște copii au fost aduși, Și lui Iisus, în față-I, puși, Spre-a-Și pune, mâna, peste ei. Dar ucenicii, pe acei, Cari, pe copii, i-au însoțit, Să-i certe, grabnic, s-au pornit. Iisus le zise: „Nu-i opriți! – La Mine, copilași, veniți! – Fiindcă, a cerurilor Împărăție e a lor. Împărăția Domnului Nu va fi dată, omului, Decât celui ce va să știe, Precum e un copil, să fie Și-asemeni lui, să o primească. Altfel, n-are s-o dobândească Și nu va intra-n veci, în Ea, Oricât de mult, omul ar vrea.” De Domnul, s-a apropiat Un om, fruntaș; I s-a-nchinat Și-a zis, privindu-L rugător: „O, bunule Învățător, Ce trebuie să-ndeplinesc, Viață în veci, să dobândesc?” „De ce Mă numești bun? Mereu, Singurul Bun e Dumnezeu. Cât despre ce M-ai întrebat, Poruncile care s-au dat, Cred că le știi: să nu curvești, Să nu ucizi, să nu mințești, Să nu furi și să nu înșeli. Nu face astfel de greșeli, Și-apoi, părinții, să-ți cinstești. În ăst fel, viață, dobândești.” Omul a zis, către Iisus: „Eu am păzit, tot ce mi-ai spus, Din tinerețe, ne-ncetat.” Iisus a mai adăugat, După ce țintă, l-a privit: „De-un lucru doar, mai ești lipsit: Du-te de vinde tot ce ai Și-apoi, la cei săraci, să dai. Așa, o să-ți aduni, în cer, Comorile – atât îi cer! Când n-ai nimic a te mai ține Încătușat, hai după Mine!” Omul, de cum a auzit Aceste vorbe, a-mpietrit Și tare s-a mai întristat, Căci el era foarte bogat. Iisus, mâhnirea, i-a văzut Și-a zis: „E greu, celui avut, Care se-ncrede-n bogăție, Să intre în Împărăție, La Dumnezeu. Mult mai ușor, Să treacă, li-e cămilelor, Chiar prin urechea acului, Decât îi e bogatului, Să intre-n cer, la Dumnezeu – Bogaților le va fi greu!” Acei, care L-au auzit, Au întrebat: „Dar, mântuit, Cine va fi?” Atunci, Iisus, Privind în jurul Său, a spus: „La oameni, ce-i cu neputință, La Dumnezeu, e cu putință.” Petru a spus, nedumerit: „Iată că noi am părăsit Tot ce-am avut și Te-am urmat!” Iisus a zis: „Adevărat Vă spun, acuma, vouă, Eu, Căci cine – pentru Dumnezeu – Va părăsi casă sau frate, Părinți, copii, e peste poate Să nu primească, mult sporit, În ăst veac, tot ce-a părăsit. Apoi, în veacul viitor, Va trece omul muritor, Din viața sa vremelnică, În viața nouă, veșnică.”
Luca 18:15-30 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Îi aduceau și copilași ca să-i atingă; dar discipolii, când îi vedeau, îi mustrau. Atunci, Isus i-a chemat și le-a spus: „Lăsați copilașii să vină la mine și nu le interziceți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu! Adevăr vă spun, cine nu primește împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș nu va intra în ea”. Odată, un conducător oarecare l-a întrebat: „Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”. Isus i-a spus: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. Cunoști poruncile: «Să nu comiți adulter! Să nu ucizi! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!»”. El i-a spus: „Toate acestea le-am păzit din tinerețe”. Auzind aceasta, Isus i-a spus: „Îți mai lipsește un lucru: vinde tot ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino și urmează-mă!”. Dar el, auzind acestea, a devenit foarte trist, deoarece era foarte bogat. Văzând că a devenit foarte trist, Isus a spus: „Cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei care au bogății! Pentru că este mai ușor ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu”. Cei care l-au ascultat i-au spus: „Atunci, cine se poate mântui?”. El le-a spus: „Ceea ce este imposibil la oameni este posibil la Dumnezeu”. Atunci Petru i-a spus: „Iată, noi am lăsat toate ale noastre și te-am urmat”. Iar el le-a spus: „Adevăr vă spun: nu este nimeni care să fi lăsat casă sau soție sau frați sau părinți sau copii pentru împărăția lui Dumnezeu și care să nu primească cu mult mai mult în timpul de față, iar, în veacul care vine, viața veșnică”.
Luca 18:15-30 Noua Traducere Românească (NTR)
I-au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei, dar ucenicii, când au văzut aceasta, i-au mustrat. Isus însă i-a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! Adevărat vă spun că, oricine nu primește Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nicidecum nu va intra în ea!“. Un anumit conducător L-a întrebat, zicând: ‒ Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică? Isus i-a zis: ‒ De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu. Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să-ți respecți tatăl și mama“. El a spus: ‒ Pe toate acestea le-am păzit încă din tinerețea mea. Auzind aceasta, Isus i-a zis: ‒ Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în Ceruri. Apoi vino și urmează-Mă! Când a auzit el aceste lucruri, s-a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat. Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis: ‒ Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu! Cei ce au auzit aceasta au zis: ‒ Atunci cine poate fi mântuit? El a zis: ‒ Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu. Atunci Petru I-a zis: ‒ Iată, noi le-am lăsat pe ale noastre și Te-am urmat. El le-a răspuns: ‒ Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.