YouVersion
Pictograma căutare

Leviticul 3:1-11

Leviticul 3:1-11 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și dacă darul său este un sacrificiu al ofrandei de pace, dacă îl aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, să îl aducă, fără cusur, înaintea DOMNULUI. Și să își pună mâna sa pe capul darului său și să îl înjunghie la ușa tabernacolului întâlnirii; și preoții, fiii lui Aaron să stropească sângele pe altar de jur împrejur. Și să aducă din sacrificiul ofrandei de pace, ofrandă făcută prin foc DOMNULUI; grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie, Și cei doi rinichi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și lobul de pe ficat cu rinichii, să le scoată. Și fiii lui Aaron să le ardă pe altar pe sacrificiul ars, pe lemnele de pe foc; este ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI. Și dacă darul lui, ca un sacrificiu al ofrandei de pace pentru DOMNUL, este din turmă, parte bărbătească sau parte femeiască, să îl aducă, fără cusur. Dacă aduce un miel, ca ofrandă a sa, atunci să îl aducă înaintea DOMNULUI. Și să își pună mâna pe capul darului său și să îl înjunghie înaintea tabernacolului întâlnirii; și fiii lui Aaron să stropească sângele lui pe altar, de jur împrejur. Și să aducă din sacrificiul ofrandei de pace, ofrandă făcută prin foc pentru DOMNUL; grăsimea acestuia și întreaga noadă, să o scoată de pe osul spinării; și grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie, Și cei doi rinichi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și lobul de pe ficat cu rinichii, să le scoată. Și preotul să le ardă pe altar, aceasta este mâncarea din ofranda făcută prin foc DOMNULUI.

Leviticul 3:1-11 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

Dacă cineva aduce ca dar o jertfă‑de‑pace, dacă aduce un animal din cireadă, fie de parte bărbătească, fie de parte femeiască, acel animal să fie fără cusur când este adus înaintea DOMNULUI. Omul să pună mâna pe capul animalului adus ca dar, să‑l înjunghie la intrarea în Cortul Întâlnirii, iar preoții, fiii lui Aaron, să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele lui. Din această jertfă‑de‑pace să aducă jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii‑de‑tot care va fi pe lemnele puse pe foc, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut pentru DOMNUL. Dacă darul este din turmă, fie de parte bărbătească, fie de parte femeiască, să aducă un animal fără cusur. Dacă darul este un miel, să‑l aducă înaintea DOMNULUI, să‑și pună mâna pe capul lui și să‑l înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii; fiii lui Aaron să stropească de jur împrejurul altarului cu sângele lui. Din jertfa‑de‑pace să‑I aducă DOMNULUI ca jertfă mistuită de foc grăsimea ei: toată grăsimea cozii, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea din jurul măruntaielor și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care‑l va desprinde de lângă rinichi. Preotul să le ardă pe altar, ca hrană, ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.

Leviticul 3:1-11 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Când cineva Îi va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulțumire, dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, să-l aducă fără cusur înaintea Domnului. Să pună mâna pe capul dobitocului, să-l înjunghie la ușa Cortului Întâlnirii și preoții, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar de jur împrejur. Din această jertfă de mulțumire să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de măruntaie, cei doi rărunchi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii-de-tot care va fi pe lemnele de pe foc. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulțumire Domnului va fi din turmă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur. Dacă va aduce jertfă un miel, să-l aducă înaintea Domnului. Să-și pună mâna pe capul dobitocului și să-l înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii; fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur. Din această jertfă de mulțumire să aducă o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, și anume grăsimea, coada întreagă, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de măruntaie, cei doi rărunchi și grăsimea de pe ei, de pe coapse și prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc înaintea Domnului.

Leviticul 3:1-11 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Dacă cineva va oferi un dar ca sacrificiu de pace din cireada lui, să fie adus înaintea lui Iahve. Indiferent că animalul este mascul sau femelă, trebuie să nu aibă (niciun) defect. Să pună mâna pe capul animalului oferit pentru sacrificare și să îl înjunghie la intrarea în Cortul Întâlnirii. Preoții, adică fiii lui Aaron, să stropească sângele (acelui animal) pe altar, pe toate părțile lui. Apoi, din acest sacrificiu de pace, să aducă lui Iahve un sacrificiu consumat de foc. Acesta să conțină grăsimea care acoperă organele interne împreună cu aceea din jurul lor, plus cei doi rinichi împreună cu grăsimea de pe ei și din zona șoldurilor. Să mai adauge membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra sacrificiului ars integral care va fi pe lemnele de pe foc. Acesta să fie ca un sacrificiu consumat de foc, ce va produce o aromă plăcută lui Iahve. Dacă darul oferit ca sacrificiu de pace în cinstea lui Iahve este din turma lui, acel animal, indiferent că este mascul sau femelă, trebuie să fie fără defect. Dacă aduce ca dar un miel, să îl aducă înaintea lui Iahve; apoi să își pună mâna pe capul sacrificiului lui și să îl înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii. Fiii lui Aaron să îi stropească sângele pe altar, pe toate părțile lui. Apoi, din sacrificiul de pace, să ofere un sacrificiu consumat de foc pentru Iahve. Să fie format din grăsime: toată grăsimea cozii care va fi desprinsă de coloana vertebrală, grăsimea de pe organele interne și care este în jurul acestora. Va mai adăuga cei doi rinichi împreună cu grăsimea de pe ei și din zona șoldurilor, ca și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. Apoi preotul să le ardă pe altar. Aceasta este o mâncare adusă ca sacrificiu consumat de foc pentru Iahve.

Leviticul 3:1-11 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

„Atunci când cineva va vrea, Ca Domnului un dar să-I dea, Drept jertfă pentru mulțumire, E necesar să aibă știre Cum trebuie-a fi pregătită. De-i din cireadă dăruită, Să ia o parte bărbătească – Sau chiar o parte femeiască – Din animalele din jur, Dar fără de nici un cusur. Să vină-apoi, cu jertfa lui, S-o pună-n fața Domnului. Când are să-l înfățișeze, Pe capul lui, să își așeze Mâna – în fața cortului – Și-acolo-apoi – la ușa lui – Să îl înjunghie, de-ndat’. Sângele îi va fi luat, De preoți, care – precum știi – Vor fi ai lui Aron copii. Ei vor stropi, peste altar, Cu sângele acelui dar. Din jertfa ce-a fost dăruită, Să ia drept – jertfă mistuită De foc ‘naintea Domnului – Grăsimea dobitocului, Aflată peste măruntaie. De-asemenea, să se mai taie Grăsimea ce ține de ele – De măruntaiele acele – Cei doi rărunchi, grăsimea lor, Apoi grăsimea coapselor Și prapurul de pe ficat. Acesta trebuie luat Cu totul, căci va fi desprins De la rărunchi, unde e prins. Preoți-apoi, care – cum știi, Vor fi ai lui Aron copii – Au să le-așeze peste jar, Pe focul făcut pe altar, Deasupra arderii de tot. Această jertfă, o socot Adusă-n fața Domnului Și arsă-n para focului, Prin care, un miros, plăcut, Lui Dumnezeu, Îi e făcut. Atunci când cineva va vrea, Ca Domnului un dar să-I dea, Drept jertfă pentru mulțumire, E necesar să aibă știre, Cum trebuie-a fi pregătită. Dacă-i din turmă dăruită, Să ia o parte bărbătească – Sau chiar și una femeiască – Din animalele din jur, Dar fără de nici un cusur. Dacă jertfa va fi un miel, La Domnul, să vină cu el. Când are să-l înfățișeze, Pe capul lui, să își așeze Mâna – în fața cortului – Și-acolo-apoi – la ușa lui – Să îl înjunghie de-ndat’. Sângele îi va fi luat De preoți, care – precum știi – Vor fi ai lui Aron copii. Ei vor stropi, peste altar, Cu sângele acelui dar. Din jertfa ce-a fost dăruită, Să ia, drept parte mistuită De foc ‘naintea Domnului, Toată grăsimea mielului, Precum și coada lui, pe care O vor desprinde din spinare. Va trebui să se mai taie Grăsimea de pe măruntaie, Rărunchii cu grăsimea lor, Apoi grăsimea coapselor Și prapurul de pe ficat. Acesta trebuie luat Cu totul, căci va fi desprins De la rărunchi, unde e prins. Tot ce se ia din acest dar, Ars o să fie, pe altar, De către preot. Vreau să știți Că tot ceea ce-o să jertfiți Este mâncarea potrivită Pentru o jertfă mistuită De către para focului, Adusă-n fața Domnului.

Leviticul 3:1-11 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Dacă cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de împăcare, dacă va aduce dintre animalele mari, să aducă fie parte bărbătească, fie parte femeiască, fără cusur! Să-l aducă înaintea Domnului! Să pună mâna pe capul darului, să-l înjunghie la ușa cortului întâlnirii și fiii lui Aaròn, preoții, să stropească cu sângele lui altarul de jur împrejur! Să aducă din jertfa de împăcare, jertfă prin foc Domnului: grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și lobul ficatului pe care-l va dezlipi de deasupra rinichilor. Fiii lui Aaròn să le ardă pe altar deasupra arderii de tot de pe lemnele care sunt pe foc! Este jertfă mistuită de foc, mireasmă plăcută înaintea Domnului. Dacă darul pe care-l aduce Domnului ca jertfă de împăcare este din animalele mici, să fie adus sau de parte bărbătească, sau de parte femeiască, fără cusur! Dacă va aduce ca dar un miel, să-l aducă înaintea Domnului. Să pună mâna pe capul darului, să-l înjunghie înaintea cortului întâlnirii și fiii lui Aaròn să stropească cu sângele lui altarul de jur împrejur! Să aducă, din jertfa de împăcare, jertfă prin foc Domnului: grăsimea lui, adică coada întreagă, desprinzând-o chiar de la capătul spinării, grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea de pe măruntaie, cei doi rinichi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și lobul ficatului pe care-l va dezlipi de deasupra rinichilor. Preotul să le ardă pe altar! Aceasta este o jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului.

Leviticul 3:1-11 Noua Traducere Românească (NTR)

Dacă ofranda cuiva este o jertfă de pace și dacă el o aduce din cireadă, animalul, mascul sau femelă, trebuie să fie fără cusur; așa să fie adus înaintea DOMNULUI. Să pună mâna pe capul ofrandei sale și s-o înjunghie la intrarea în Cortul Întâlnirii, iar preoții, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar, de jur împrejur. Apoi, din această jertfă de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. S-o aducă din grăsimea care acoperă măruntaiele și din toată grăsimea din jurul măruntaielor, din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii-de-tot care va fi pe lemnele de pe foc, ca o jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută DOMNULUI. Dacă ofranda lui, ca jertfă de pace pentru DOMNUL, este din turmă, să aducă un animal, mascul sau femelă, fără cusur. Dacă aduce ca ofrandă un miel, să-l aducă înaintea DOMNULUI, să-și pună mâna pe capul ofrandei sale și s-o înjunghie înaintea Cortului Întâlnirii, iar fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar, de jur împrejur. Apoi, din jertfa de pace, să aducă o jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL. S-o aducă din grăsime – și anume toată grăsimea cozii care va fi desprinsă de la șira spinării, grăsimea de pe măruntaie și toată grăsimea din jurul măruntaielor – din cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și de pe coapse, precum și din membrana ficatului, pe care o va desprinde odată cu rinichii. Apoi, preotul să le ardă pe altar. Aceasta este o mâncare adusă ca jertfă mistuită de foc pentru DOMNUL.

Leviticul 3:1-11 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulțumire, dacă îl va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur înaintea Domnului. Să pună mâna pe capul dobitocului, să-l înjunghie la ușa cortului întâlnirii, și preoții, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe altar de jur împrejur. Din această jertfă de mulțumire, să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de măruntaie, cei doi rărunchi și grăsimea de pe ei și de pe coapse și prapurul de pe ficat, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii-de-tot, care va fi pe lemnele de pe foc. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulțumire Domnului va fi din turmă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără cusur. Dacă va aduce jertfă un miel, să-l aducă înaintea Domnului. Să-și pună mâna pe capul dobitocului și să-l înjunghie înaintea cortului întâlnirii; fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar, de jur împrejur. Din această jertfă de mulțumire, să aducă o jertfă mistuită de foc înaintea Domnului, și anume: grăsimea, coada întreagă, pe care o va desface de la osul spinării, grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care ține de măruntaie, cei doi rărunchi și grăsimea de pe ei, de pe coapse, și prapurul ficatului, pe care-l va dezlipi de lângă rărunchi. Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc înaintea Domnului.