YouVersion
Pictograma căutare

Plângerile 2:1-22

Plângerile 2:1-22 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Cum a acoperit DOMNUL pe fiica Sionului cu un nor în mânia sa și a aruncat din cer pe pământ frumusețea lui Israel și nu și-a amintit de sprijinul piciorului său în ziua mâniei sale! DOMNUL a înghițit toate locuințele lui Iacob și nu a cruțat; el a dărâmat în furia sa întăriturile fiicei lui Iuda; le-a doborât la pământ; a pângărit împărăția și pe prinții ei. A retezat în mânia lui înverșunată întregul corn al lui Israel; și-a tras înapoi mâna lui dreaptă dinaintea dușmanului și a ars împotriva lui Iacob ca foc încins, care mistuie de jur împrejur. El și-a încordat arcul ca un dușman; a stat în picioare cu dreapta lui ca un potrivnic și a ucis tot ce era plăcut ochiului în tabernacolul fiicei Sionului; și-a turnat furia ca pe un foc. DOMNUL a fost precum un dușman; el a înghițit pe Israel, i-a înghițit toate palatele; i-a distrus întăriturile și a înmulțit jelirea și plângerea în fiica lui Iuda. Și a luat cu violență tabernacolul său, precum ar fi fost o grădină; a distrus locurile lui de adunare; DOMNUL a făcut ca sărbătorile solemne și sabatele să fie uitate în Sion și a disprețuit, în indignarea mâniei sale, pe împărat și pe preot. DOMNUL a lepădat altarul său, el a detestat sanctuarul său; a dat în mâna dușmanului zidurile palatelor sale; ei au făcut zgomot în casa DOMNULUI, ca în ziua unei sărbători solemne. DOMNUL a plănuit să distrugă zidul fiicei Sionului; el a întins o coardă de măsurat, nu și-a tras mâna lui de la distrugere; de aceea a făcut parapetul și zidul să plângă; acestea au lâncezit împreună. Porțile ei sunt scufundate în pământ; el i-a distrus și i-a spart zăvoarele; împăratul ei și prinții ei sunt printre neamuri; legea, nu mai este; profeții ei de asemenea nu găsesc nicio viziune de la DOMNUL. Bătrânii fiicei Sionului șed pe pământ și păstrează tăcere; ei și-au aruncat țărână pe capete; s-au încins cu pânză de sac; fecioarele Ierusalimului își pleacă ale lor capete la pământ. Ochii mei se sfârșesc cu lacrimi, adâncurile mele se tulbură, ficatul meu este turnat pe pământ din cauza nimicirii fiicei poporului meu; căci copiii și sugarii leșină pe străzile cetății. Ei spun mamelor lor: Unde sunt grânele și vinul? când au leșinat asemenea celor răniți pe străzile cetății, când sufletul lor a fost turnat în sânul mamelor lor. Ce lucru să iau ca mărturie pentru tine? Cu ce lucru să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar, ca să te mângâi, fecioară, fiică a Sionului? Pentru că spărtura ta este mare ca marea: cine te poate vindeca? Profeții tăi au văzut lucruri deșarte și nebunești pentru tine; și nu ți-au descoperit nelegiuirea, pentru a îndepărta captivitatea ta; ci au văzut pentru tine poveri false și motive de alungare. Toți cei care trec bat din palme pentru tine, șuieră și clatină din cap la fiica Ierusalimului, spunând: Aceasta este cetatea pe care oamenii o numeau Desăvârșirea Frumuseții, Bucuria Întregului Pământ? Toți dușmanii tăi și-au deschis gura împotriva ta, șuieră și scrâșnesc din dinți; ei spun: Noi am înghițit-o; într-adevăr aceasta este ziua pe care am așteptat-o; am găsit-o, am văzut-o. DOMNUL a făcut ceea ce a plănuit; el a împlinit cuvântul său pe care l-a poruncit din zilele din vechime; a dărâmat și nu a cruțat; și a făcut ca dușmanul tău să se bucure de tine, a înălțat cornul potrivnicilor tăi. Inima lor a strigat către DOMNUL: Zid al fiicei Sionului, să curgă lacrimi ca un râu, zi și noapte; să nu îți dea odihnă, să nu înceteze lumina ochiului tău. Ridică-te, strigă în noapte; la începutul gărzilor toarnă-ți inima ca apa înaintea feței Domnului; înalță-ți mâinile spre el pentru viața copilașilor tăi, care leșină de foame la capătul fiecărei străzi. Privește, DOAMNE, și ia aminte cui i-ai făcut aceasta. Să-și mănânce femeile rodul lor și pe copiii de un lat de palmă? Să fie uciși preotul și profetul în sanctuarul Domnului? Tânărul și bătrânul zac la pământ pe străzi, fecioarele mele și tinerii mei au căzut prin sabie; tu i-ai ucis în ziua mâniei tale, ai ucis și nu ai cruțat. Ai chemat ca într-o zi solemnă spaimele mele de jur împrejur, astfel încât în ziua mâniei DOMNULUI nimeni nu a scăpat nici nu a rămas; pe cei pe care i-am înfășat și i-am crescut, dușmanul meu i-a mistuit.

Plângerile 2:1-22 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Cum a acoperit-o Iahve pe fiica Sionului cu norul mâniei Lui! A aruncat măreția lui Israel din cer pe pământ. În ziua mâniei Lui, nu Și-a mai amintit de acel loc (de pe pământ) unde Își ținea picioarele. Iahve a spulberat fără milă toate locuințele lui Iacov. În marea Lui supărare, a dărâmat fortărețele fiicei lui Iuda. El a aruncat la pământ, într-o stare ridicolă, atât regatul cât și pe conducătorii lui. În mânia Lui intensă, a retezat întreaga forță a lui Israel. La apropierea dușmanului, Și-a retras dreapta care îl proteja. El a ars (totul) în Iacov, ca o mare flacără care consumă orice lucru în jurul ei. Și-a încordat arcul ca un dușman și Și-a pregătit dreapta (de acțiune). A distrus tot ce era plăcut privirilor. Și-a revărsat mânia ca un foc peste teritoriul locuit de fiica Sionului. Iahve a ajuns asemenea unui dușman: l-a pulverizat pe Israel! I-a spulberat toate palatele și i-a distrus fortărețele. S-au înmulțit bocetele și lamentările în mijlocul (teritoriilor) fiicei lui Iuda. Și-a devastat locul sfânt ca pe o grădină. Și-a distrus locul Lui de întâlnire (cu oamenii). Iahve a făcut ca în Sion să fie uitate sărbătorile și Sabatele. În marea Lui indignare, i-a îndepărtat (din funcție) atât pe rege, cât și pe preot. Iahve a refuzat să Își mai recunoască altarul și Și-a abandonat locul prezenței Lui în mijlocul poporului. A predat dușmanului zidurile palatelor lui. Ei au strigat în casa lui Iahve ca într-o zi de sărbătoare. Iahve a decis să distrugă zidul fiicei Sionului. El a conceput o unitate de măsură și nu Și-a retras mâna de la distrugere. A făcut să plângă atât zidul, cât și întăritura lui. Astfel, ele suferă (acum) împreună. Porțile ei au fost îngropate în pământ; iar zăvoarele i-au fost rupte și distruse. Regele și conducătorii ei sunt exilați printre celelalte națiuni. Legea (mozaică) nu mai există; iar profeții ei nu mai primesc nicio viziune de la Iahve. Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ tăcuți. Și-au presărat țărână deasupra capului și s-au îmbrăcat cu („haine” făcute din) saci. Fecioarele Ierusalimului își lasă capul aplecat în pământ. Ochii mei sunt epuizați de atâta plâns și fierb organele în mine. Mi se varsă ficatul pe pământ pentru că fiica poporului meu este zdrobită. Pe străzile orașului stau leșinați atât copiii (mai mari), cât și cei alăptați. Ei spun mamelor: „Unde este pâinea și vinul?” Apoi cad leșinați ca niște răniți pe drumurile orașului, murind la pieptul mamelor lor! „Cum să te încurajez? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar și cum oare aș putea să îți alin durerea, fiică fecioară a Sionului? Rana ta este mare – asemănătoare dimensiunii mării! Cine te va putea vindeca? Profeții tăi au avut pentru tine viziuni false și înșelătoare. Nu ți-au evidențiat păcatele ca să te scape astfel de captivitate. Ei ți-au spus oracole false și înșelătoare. Toți trecătorii bat din palme înaintea ta. Ei fluieră și dau din cap în fața fiicei Ierusalimului, zicând: «Acesta este orașul care se numea imaginea perfectă a frumuseții și bucuria întregului pământ?!» Toți dușmanii tăi își deschid larg gura împotriva ta. Fluieră, își freacă (cu mânie) dinții și spun: «L-am înghițit! Da, aceasta este ziua pe care am așteptat-o! Acum o trăim!»” „Iahve a pus în aplicare ce planificase. El a făcut ca lucrurile să se întâmple conform poruncii pe care o rostise încă din zilele străvechi. Te-a distrus fără milă. A făcut din tine bucuria dușmanilor tăi și le-a mărit forța. O, zid al fiicei Sionului, strigă-L pe Iahve! Lasă-ți lacrimile să curgă la fel ca un râu, atât ziua cât și noaptea! Să nu îți permiți nicio pauză! Fiică, ochii tăi să nu aibă odihnă! Ridică-te! Plângi în noapte, la începutul serviciilor patrulelor! Revarsă-ți inima, asemenea apei, înaintea lui Iahve! Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi, care sunt leșinați de foame la capătul fiecărei străzi!” „Privește, Doamne; și vezi ce se întâmplă! Cui i-ai mai făcut Tu așa? Unde s-a mai întâmplat ca femeile să își mănânce copiii pe care i-au purtat în uter și pe care apoi (după naștere) i-au dezmierdat?! Când au mai fost omorâți preoții și profeții în Locul sfânt al Dumnezeului lor?! Băieții și bătrânii zac împreună doborâți la pământ pe străzi. Fecioarele și tinerii mei au căzut învinși de sabie. I-ai omorât în ziua mâniei Tale și i-ai înjunghiat fără milă! Ai chemat teroarea peste mine din toate părțile – ca la o zi de sărbătoare! În ziua manifestării mâniei lui Iahve, nimeni nu a scăpat și nici nu a supraviețuit! Dușmanul a distrus pe aceia pe care îi îngrijisem și îi crescusem.”

Plângerile 2:1-22 Noua Traducere Românească (NTR)

Cum a acoperit-o Stăpânul, cu norul mâniei Lui, pe fiica Sionului! A aruncat măreția lui Israel din cer pe pământ. În ziua mâniei Lui nu Și-a adus aminte de scăunașul picioarelor Sale. Stăpânul a spulberat fără milă toate locuințele lui Iacov. În furia Lui, a dărâmat fortărețele fiicei lui Iuda. A aruncat la pământ, a făcut de rușine regatul și conducătorii lui. În mânia Lui, a zdrobit toată puterea lui Israel. La apropierea dușmanului, Și-a retras dreapta de la el. El a ars în Iacov ca o flacără de foc care distruge totul în jurul ei. El Și-a încordat arcul ca un dușman, Și-a ridicat dreapta ca un vrăjmaș și i-a ucis pe toți cei plăcuți ochilor noștri în cortul fiicei Sionului; Și-a revărsat furia ca un foc. Stăpânul a ajuns asemenea unui dușman. L-a spulberat pe Israel; i-a spulberat toate palatele, i-a distrus fortărețele și a înmulțit în mijlocul fiicei lui Iuda bocetul și vaietul. Și-a devastat coliba ca pe o grădină; a distrus locul Lui de întâlnire. DOMNUL a făcut să fie uitate în Sion sărbătorile și Sabaturile. În indignarea Lui, i-a îndepărtat pe rege și pe preot. Stăpânul Și-a respins altarul; Și-a abandonat Sfântul Lăcaș. A dat în mâna dușmanului zidurile palatelor lui. Ei au strigat în Casa DOMNULUI ca într-o zi de sărbătoare. DOMNUL a hotărât să distrugă zidul fiicei Sionului. El a întins o sfoară de măsurat și nu Și-a retras mâna de la distrugere. El a făcut fortificațiile și zidul să bocească; ele suferă împreună. Porțile ei au fost îngropate în pământ, iar zăvoarele i-au fost rupte și distruse. Regele și conducătorii ei sunt exilați printre națiuni, Legea nu mai este, iar profeții ei nu mai primesc nicio vedenie de la DOMNUL. Bătrânii fiicei Sionului stau pe pământ tăcuți; și-au presărat țărână deasupra capului; și-au înfășurat mijlocul cu pânză de sac. Fecioarele Ierusalimului și-au plecat capul în pământ. Ochii mei s-au sfârșit de atâta plâns, iar măruntaiele-mi fierb. Ficatul mi se varsă pe pământ, din cauză că fiica poporului meu a fost zdrobită. Copiii și cei alăptați sunt leșinați pe străzile cetății. Ei zic către mamele lor: „Unde este pâinea și vinul?“ și cad leșinați, asemenea răniților, pe străzile cetății, dându-și ultima suflare la pieptul mamelor lor. Ce să mărturisesc despre tine? Cu ce să te asemăn, fiică a Ierusalimului? Cu ce să te compar și cum să te alin, fiică fecioară a Sionului? Căci rana ta este mare, este asemenea mării! Cine te va vindeca? Profeții tăi au avut pentru tine vedenii false și amăgitoare. Nu ți-au scos la iveală nelegiuirea, ca să te scape astfel de captivitate. Ei ți-au spus rostiri false și înșelătoare. Toți trecătorii bat din palme înaintea ta. Ei fluieră și dau din cap în fața fiicei Ierusalimului, zicând: „Aceasta este cetatea care era numită întruchiparea desăvârșită a frumuseții și bucuria întregului pământ?“. Toți dușmanii tăi își deschid larg gura împotriva ta. Fluieră, scrâșnesc din dinți și spun: „Am înghițit-o! Da, aceasta este ziua pe care am așteptat-o! Am ajuns s-o vedem!“. DOMNUL a dus la îndeplinire ceea ce plănuise; Și-a împlinit cuvântul pe care-l poruncise încă din zilele din vechime. Te-a distrus fără milă; a făcut din tine bucuria dușmanilor tăi și a mărit puterea vrăjmașilor tăi. Inima lor strigă către Stăpânul. O, zid al fiicei Sionului! Lasă-ți lacrimile să curgă ca un râu, ziua și noaptea! Nu-ți oferi niciun răgaz! Ochii tăi, fiică, să nu aibă odihnă! Ridică-te! Plângi în noapte, la începutul străjilor! Varsă-ți inima, asemenea apei, înaintea Stăpânului! Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi, care sunt leșinați de foame la capătul fiecărei străzi. Privește, DOAMNE, și uită-Te cu atenție! Cui i-ai mai făcut Tu așa ceva? Să-și mănânce femeile rodul lor, copiii pe care i-au alintat? Să fie uciși preoții și profeții în Sfântul Lăcaș al Stăpânului? Tânărul și bătrânul zac întinși pe pământ, pe străzi. Fecioarele și tinerii mei au căzut loviți de sabie. I-ai ucis în ziua mâniei Tale și i-ai înjunghiat fără milă. Ai chemat teroarea peste mine din toate părțile, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mâniei DOMNULUI nimeni n-a scăpat, nici n-a supraviețuit! Pe cei îngrijiți și crescuți de mine i-a nimicit dușmanul meu.

Plângerile 2:1-22 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Vai, în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului! A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel și nu Și-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui în ziua mâniei Lui! Domnul a nimicit fără milă toate locuințele lui Iacov. În urgia Lui, a dărâmat întăriturile fiicei lui Iuda și le-a prăvălit la pământ; a făcut de ocară împărăția și căpeteniile ei. În mânia Lui aprinsă, a doborât toată puterea lui Israel; Și-a tras înapoi de la el dreapta înaintea vrăjmașului și a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuie toate de jur împrejur. Și-a încordat arcul ca un vrăjmaș, Și-a ridicat dreapta ca un asupritor și a prăpădit tot ce era plăcut privirilor; Și-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului. Ca un vrăjmaș a ajuns Domnul: a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăbușit întăriturile și a umplut pe fiica lui Iuda de jale și suspin. I-a pustiit cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile și Sabatul și, în mânia Lui năprasnică, a lepădat pe împărat și pe preot. Domnul Și-a disprețuit altarul, Și-a lepădat Locașul Său cel Sfânt. A dat în mâinile vrăjmașului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în Casa Domnului ca într-o zi de sărbătoare. Și-a pus de gând Domnul să dărâme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat și nu Și-a tras mâna până nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura și zidurile, care nu mai sunt, toate, decât niște dărâmături triste. Porțile îi sunt cufundate în pământ; i-a nimicit și rupt zăvoarele. Împăratul și căpeteniile sale sunt între neamuri. Lege nu mai au și chiar prorocii nu mai primesc nicio vedenie de la Domnul. Bătrânii fiicei Sionului șed pe pământ și tac; și-au presărat țărână pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului își pleacă la pământ capul. Mi s-au stors ochii de lacrimi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor și pruncilor de țâță leșinați pe ulițele cetății. Ei ziceau către mamele lor: „Unde este pâine și vin?” și cădeau leșinați ca niște răniți pe ulițele cetății, își dădeau sufletul la pieptul mamelor lor. Cu ce să te îmbărbătez și cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături și cu ce să te mângâi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea. Cine va putea să te vindece? Prorocii tăi ți-au prorocit vedenii deșarte și amăgitoare, nu ți-au dat pe față nelegiuirea ca să abată astfel robia de la tine, ci ți-au făcut prorocii mincinoase și înșelătoare. Toți trecătorii bat din palme asupra ta, șuieră și dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului și zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă și bucuria întregului pământ?” Toți vrăjmașii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâșnesc din dinți și zic: „Am înghițit-o! Da, aceasta este ziua pe care o așteptam; am ajuns-o și o vedem!” Domnul a înfăptuit ce hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmașului, a înălțat tăria asupritorilor tăi! Inima lor strigă către Domnul: „Zid al fiicei Sionului, varsă zi și noapte șiroaie de lacrimi! Nu-ți da niciun răgaz și ochiul tău să nu aibă odihnă! Scoală-te și gemi noaptea, când încep străjile! Varsă-ți inima ca niște apă înaintea Domnului! Ridică-ți mâinile spre El pentru viața copiilor tăi, care mor de foame la toate colțurile ulițelor!” „Uită-Te, Doamne, și privește! Cui i-ai făcut Tu așa? Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii dezmierdați de mâinile lor? Să fie măcelăriți preoții și prorocii în Locașul cel Sfânt al Domnului? Copiii și bătrânii stau culcați pe pământ în ulițe; fecioarele și tinerii mei au căzut uciși de sabie; i-ai ucis în ziua mâniei Tale și i-ai înjunghiat fără milă. Ai chemat groaza din toate părțile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mâniei Domnului, n-a scăpat unul și n-a rămas cu viață. Pe cei îngrijiți și crescuți de mine, mi i-a nimicit vrăjmașul!”

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate