YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 8:34-47

Ioan 8:34-47 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului. Și robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi. Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu și voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru.” „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar acum căutați să Mă omorâți pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuți din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.” Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. Pentru ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu. Voi aveți de tată pe diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți? Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”

Partajează
Citește Ioan 8

Ioan 8:34-47 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Isus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine face păcat este robul păcatului. Și robul nu trăiește în casă pentru totdeauna, Fiul însă trăiește pentru totdeauna. De aceea dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi. Știu că sunteți sămânța lui Avraam; dar căutați să mă ucideți, deoarece cuvântul meu nu are loc în voi. Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl meu; și voi faceți ceea ce ați văzut la tatăl vostru. Ei au răspuns și i-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Isus le-a spus: Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar acum căutați să mă ucideți, un om care v-a spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu; Avraam nu a făcut aceasta. Voi faceți faptele tatălui vostru. Atunci ei i-au spus: Noi nu suntem născuți din curvie; avem un Tată, pe Dumnezeu. Isus le-a spus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, m-ați iubi; fiindcă eu am ieșit și am venit din Dumnezeu; căci nu am venit de la mine însumi ci el m-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea mea? Pentru că nu puteți asculta cuvântul meu. Voi sunteți din tatăl vostru diavolul, și poftele tatălui vostru voiți să faceți. El a fost ucigaș de la început și nu a stat în adevăr, pentru că nu este adevăr în el. Când vorbește o minciună, vorbește din ale lui, fiindcă este mincinos și tatăl minciunii. Și pentru că eu spun adevărul, nu mă credeți. Cine dintre voi mă dovedește vinovat de păcat? Și dacă spun adevărul, de ce nu mă credeți? Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.

Partajează
Citește Ioan 8

Ioan 8:34-47 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Isus le-a răspuns: „Vă asigur că oricine trăiește în păcat, este sclavul păcatului. Iar sclavul nu rămâne permanent în casă; ci fiul rămâne mereu în ea. Deci dacă Fiul vă va elibera, veți fi în mod real liberi! Știu că sunteți descendenții lui Avraam. Dar voi intenționați să Mă omorâți, pentru că nu acceptați în voi Cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; iar voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru.” Ei I-au răspuns: „Tatăl nostru este Avraam!” Isus le-a zis: „Dacă ați fi urmașii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar acum intenționați să Mă omorâți pentru că v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam nu a făcut asemenea fapte! Voi faceți faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii rezultați din adulter, ci avem un singur Tată și Acela este Dumnezeu!” Isus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi și pe Mine; pentru că Eu provin de la Dumnezeu. Nu am venit din proprie inițiativă, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți mesajul Meu? Pentru că nu puteți să acceptați Cuvântul Meu. Voi aveți pe Diavolul ca tată și vreți să satisfaceți dorințele tatălui vostru. El a fost de la început criminal; și nu a rămas în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. De fiecare dată când spune o minciună, vorbește ceva care îl reprezintă; pentru că este mincinos și tatăl minciunii. Iar dacă Eu vă spun adevărul, nu Mă credeți. Cine poate să Îmi demonstreze că am păcătuit? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? Cine provine din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Dar voi nu proveniți din Dumnezeu; și așa se explică de ce nu le acceptați.”

Partajează
Citește Ioan 8

Ioan 8:34-47 Noua Traducere Românească (NTR)

Isus le-a răspuns: ‒ Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat este sclav al păcatului. Și sclavul nu rămâne pe veci în casă, însă fiul rămâne pe veci. Deci, dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi. Știu că sunteți urmașii lui Avraam, dar cu toate acestea căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu. Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns și I-au zis: ‒ Tatăl nostru este Avraam! Isus le-a zis: ‒ Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Însă acum încercați să Mă omorâți, pe Mine, un Om Care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceți deci faptele tatălui vostru. Atunci I-au zis: ‒ Noi nu suntem născuți din preacurvie. Avem un singur Tată: pe Dumnezeu! Isus le-a zis: ‒ Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M-ați iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Căci Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu. Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și doriți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți. Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? Cel ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.

Partajează
Citește Ioan 8