Ioan 3:13-18
Ioan 3:13-18 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și nimeni nu s-a urcat în cer, decât cel ce s-a coborât din cer, Fiul omului, care este în cer. Și așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul omului; Pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață eternă. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin el. Cine crede în el, nu este condamnat; dar cine nu crede este deja condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.
Ioan 3:13-18 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Nimeni nu a urcat în cer, cu excepția Celui care a coborât de-acolo – Mă refer la Fiul Omului. Acesta trebuie să fie înălțat exact cum a ridicat Moise șarpele în deșert; pentru ca oricine crede în El, să aibă viața eternă. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât Și-a oferit unicul Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu moară, ci să aibă viața eternă. De fapt, Dumnezeu Și-a trimis Fiul în lume nu ca să o condamne, ci pentru ca ea să fie salvată prin El. Oricine crede în El, nu este condamnat; dar cine nu crede, a fost deja condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Ioan 3:13-18 Noua Traducere Românească (NTR)
Nimeni nu s-a suit în Cer în afară de Cel Care a coborât din Cer, adică de Fiul Omului, Care este în Cer. Și, așa cum Moise a înălțat șarpele în deșert, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Cel ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a și fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Ioan 3:13-18 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer. Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.