YouVersion
Pictograma căutare

Ioan 2:1-12

Ioan 2:1-12 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

A treia zi a fost o nuntă în (localitatea) Cana din (provincia) Galileea. Acolo era și mama lui Isus. La nuntă, împreună cu Isus fuseseră invitați și discipolii Săi. Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin!” Isus i-a răspuns: „Femeie, de ce trebuie să ne considerăm noi responsabili de acest fapt? Timpul Meu încă nu a venit!” Mama Lui a zis servitorilor: „Să faceți orice vă va spune!” Acolo erau șase vase de piatră, folosite de iudei pentru spălare – conform tradiției lor de purificare (rituală). În fiecare dintre ele încăpea conținutul din două sau trei găleți. Isus le-a zis: „Umpleți aceste vase cu apă.” Ei le-au umplut până la marginea de sus. Apoi El le-a zis: „Scoateți acum și duceți celui care este responsabil cu servirea mesei!” Ei i-au dus (să guste) aceluia. El a gustat apa transformată în vin; și nu știa de unde provenea acel vin. Dar servitorii care îl scoseseră (din acele vase), știau (ce se întâmplase). Atunci l-a chemat pe mire și i-a zis: „Orice om servește mesenii prima dată cu vinul bun; și abia după ce oamenii au băut bine, îl oferă pe cel inferior. Dar tu ai păstrat vinul bun până acum!” Acest lucru care s-a întâmplat în localitatea Cana din provincia Galileea, a fost prima minune făcută de Isus. Astfel, El Și-a arătat gloria; iar discipolii Lui au crezut în El. Apoi a venit la Capernaum împreună cu: mama, frații și discipolii Săi. Dar nu a rămas multe zile acolo.

Partajează
Citește Ioan 2

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate