Ioan 1:9-17
Ioan 1:9-17 Noua Traducere Românească (NTR)
Aceasta era Lumina cea adevărată, Care îl luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la tot ce era al Său, dar ai Săi nu L-au primit. Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să devină copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii pământești, nici din voia vreunui bărbat, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, iar noi am privit gloria Lui, o glorie ca a Singurului Fiu venit de la Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat, zicând: „Acesta este Cel despre Care spuneam: «Cel Ce vine după mine este mai presus de mine, pentru că era înainte de mine!»“. Căci noi toți am primit din plinătatea Lui, adică har după har. Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.
Ioan 1:9-17 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Aceasta era lumina cea adevărată care, venind în lume, luminează orice om. El era în lume şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit, celor care cred în Numele Său, le-a dat puterea să devină copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voinţă trupească, nici din voinţa vreunui bărbat, ci din Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi şi noi am văzut slava Lui, slava Unului Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan dădea mărturie despre El şi striga: „Acesta era Cel despre care am spus: Cel ce vine după mine a fost înaintea mea, pentru că era înainte de mine.” Noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har peste har. Fiindcă Legea a fost dată prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.
Ioan 1:9-17 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe fiecare om ce vine în lume. El era în lume și lumea a fost făcută de el și lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit. Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu, Care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr (și noi am privit gloria lui, glorie ca a singurului-născut din Tatăl). Ioan a adus mărturie despre el și a strigat, spunând: Acesta era el, despre care am spus: Cel ce vine după mine este preferat înaintea mea, pentru că era înainte de mine. Și din plinătatea lui noi toți am primit, și har peste har, Pentru că legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.
Ioan 1:9-17 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Lumina aceasta era adevărata Lumină, care, venind în lume, luminează pe orice om. El era în lume, și lumea prin El s‑a făcut, dar lumea nu L‑a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L‑au primit. Dar tuturor celor ce L‑au primit le‑a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, anume celor ce cred în Numele Său; aceștia nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu s‑au născut. Și Cuvântul S‑a făcut trup și a locuit printre noi, și noi am privit slava Lui: o slavă ca a singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan a mărturisit despre El și a strigat: „El este Acela despre care ziceam: «Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.»” Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci Legea prin Moise a fost dată, însă harul și adevărul prin Isus Hristos au venit.
Ioan 1:9-17 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Lumina aceasta era adevărata Lumină, care îl luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Ioan a mărturisit despre El când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: «Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.»” Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.
Ioan 1:9-17 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Aceasta era adevărata Lumină care, din momentul apariției în lume, își produce efectul ei față de orice om. A apărut în lumea care fusese făcută de El; dar ea nu L-a cunoscut. A venit inițial la cei care erau ai Săi. Dar ei nu L-au primit. În consecință, tuturor celor care (totuși) L-au primit, adică celor care cred în El, le-a oferit dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu. Ei au fost născuți nu dintr-o ființă umană, nici ca o consecință a unei dorințe fizice și nici printr-o decizie a omului; ci din Dumnezeu. Cuvântul a trăit printre noi într-un corp uman, plin de har și de adevăr. Noi I-am admirat gloria care era specifică Unicului Fiu născut al Tatălui (ceresc). Ioan a făcut o declarație referitoare la El, atunci când a strigat: „El este Acela despre care am afirmat că vine după mine și care (totuși) este înaintea mea; pentru că exista înainte de mine!” Noi toți am primit din plenitudinea Lui, har peste har… Legea a fost dată prin Moise; dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.
Ioan 1:9-17 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Orice ființă omenească Venind în lume-i luminată, De raza Ei, adevărată. Mereu, în lume, a fost El Și lumea s-a făcut, prin El – Dar lumea nu L-a cunoscut, Pe Cel ce Tată, L-a avut. L-ai Săi, cu drag, El a venit, Însă, ai Lui nu L-au primit. Atunci, S-a-ntors și, drept, a dat, La toți cei cari L-au ascultat – Crezând dar, în Numele Lui – Să fie fii, ai Domnului. Ei, nu din sânge, sunt făcuți, Nici de vreun om n-au fost născuți, Căci nu sunt după voia firii, După dorința omenirii, Ci ei au fost și sunt, mereu, Născuți din Tatăl, Dumnezeu. Acest Cuvânt S-a întrupat Și-n har și adevăr a stat, Aici – la noi – de-a locuit, Iar noi, cu toții, am privit Slava și măreția Lui – Slavă, asemeni Tatălui, Cari, doar pe El, L-a zămislit. Ioan – când a mărturisit – Spusese: „Despre El, mereu, V-am tot vorbit, într-una, eu: „Acel, care în urmă-mi vine, E mai ‘nainte decât mine, Căci El era de la-nceput, Drept primul care-a fost născut. Iar noi, cu toții, am primit, Din plinul Său, necontenit, Când a dat – tuturor – în dar, Din harul Său, har după har. Legea, prin Moise, ni s-a dat; Har și-adevăr am căpătat, Acuma, prin Hristos Iisus.
Ioan 1:9-17 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
[Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan a dat mărturie despre el și a strigat, zicând: „Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a fost înaintea mea pentru că era mai înainte de mine”. Căci noi toți am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au fost prin Isus Cristos.
Ioan 1:9-17 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Ioan a mărturisit despre El când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: ‘Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine.’” Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.