YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 56:1-8

Isaia 56:1-8 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Iahve zice: „Urmăriți să judecați corect și faceți fapte care respectă dreptatea! În scurt timp va veni salvarea Mea; și se va revela dreptatea Mea. Oricine face acest lucru, este un om fericit. Această fericire este a acelora care se comportă permanent așa, respectând Sabatul. Ei nu îl profanează; și își feresc mâna ca să nu facă vreun rău.” „Străinul care se atașează de Iahve, să nu zică: «Sunt convins că Iahve mă va separa de poporul Său!» Iar eunucul să nu se lamenteze zicând: «Sunt doar un copac uscat!» Iahve spune: «Eunucilor care respectă Sabatele Mele, care aleg să facă ce Îmi este plăcut și care urmăresc în mod consecvent respectarea legământului Meu, le voi da un loc de onoare în casa Mea și între zidurile Mele. Ei vor primi de la Mine un nume mai bun decât al fiilor și al fiicelor. Le voi oferi un nume care nu se va uita niciodată. Acum vorbesc și despre străinii care se atașează de Iahve ca să Îl slujească și care doresc să iubească numele Lui urmărind să Îi fie slujitori. Mă adresez tuturor celor care respectă Sabatul și care nu îl profanează, tuturor celor care sunt consecvenți în respectarea legământului Meu. Pe aceștia îi voi aduce la sfântul Meu munte și îi voi face să fie plini de bucurie în casa Mea de rugăciune. Arderile lor integrale și sacrificiile lor vor fi acceptate pe altarul Meu – pentru că această casă care Îmi aparține, va fi numită o casă de rugăciune pentru toate popoarele.» Iahve care este Stăpân – Cel care îi adună pe exilații lui Israel – zice: «Voi aduna și pe alții împreună cu ei. Vor fi alții pe lângă cei deja adunați!»

Isaia 56:1-8 Noua Traducere Românească (NTR)

Așa vorbește DOMNUL: „Păziți judecata și faceți dreptate! Căci, în curând, mântuirea Mea va veni și dreptatea Mea va fi arătată. Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care se ține strâns de el, care păzește Sabatul și nu îl profanează, care își ferește mâna să facă vreun rău“. Străinul, care se alipește de DOMNUL, să nu zică: „DOMNUL mă va separa, cu siguranță, de poporul Său“. Iar eunucul să nu zică: „Iată, sunt doar un copac uscat“. Căci așa vorbește DOMNUL: „Eunucilor, care păzesc Sabaturile Mele, care aleg să facă ceea ce Îmi este plăcut și care se țin strâns de legământul Meu, le voi da în Casa Mea și între zidurile Mele un loc de cinste și un nume mai bun decât al fiilor și al fiicelor; le voi da un nume veșnic, care nu va fi șters. Iar pe străinii care se alipesc de DOMNUL pentru a-I sluji, pentru a iubi Numele DOMNULUI și pentru a fi slujitorii Lui, pe toți cei ce păzesc Sabatul și nu îl profanează, pe toți cei ce se țin strâns de legământul Meu, pe aceștia îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și îi voi face să fie plini de bucurie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi acceptate pe altarul Meu, căci Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune pentru toate popoarele“. Stăpânul DOMN – Cel Care-i adună pe cei risipiți ai lui Israel – zice: „Voi aduna și pe alții alături de ei, pe lângă cei deja adunați!“.

Isaia 56:1-8 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Așa vorbește Domnul: „Păziți ce este drept și faceți ce este bine, căci mântuirea Mea este aproape să vină și neprihănirea Mea este aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta și de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă niciun rău!” Străinul care se alipește de Domnul să nu zică: „Domnul mă va despărți de poporul Său!” și famenul să nu zică: „Iată, eu sunt un copac uscat!” Căci așa vorbește Domnul: „Famenilor care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut și vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bun decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge. Și pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, și vor stărui în legământul Meu îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt și-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile-de-tot și jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” Așa vorbește Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: „Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el.”