Isaia 35:4-6
Isaia 35:4-6 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Spuneți-le celor cu inimă temătoare: Fiți tari, nu vă temeți; iată, Dumnezeul vostru va veni cu răzbunare, Dumnezeu va veni cu o răsplătire; va veni și vă va salva. Atunci ochii orbilor vor fi deschiși și urechile surzilor vor fi destupate. Atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta, căci ape vor țâșni în pustiu și pâraie în deșert.
Isaia 35:4-6 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Spuneți-le celor slabi de inimă: „Fiți tari și nu vă temeți! Iată Dumnezeul vostru! Răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El Însuși va veni și vă va mântui.” Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb, și limba mutului va cânta de bucurie, căci în pustie vor țâșni ape, și în pustietate – pâraie
Isaia 35:4-6 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Spuneți celor cu inima speriată: «Încurajați-vă! Nu vă temeți! Dumnezeul vostru vine! El vine cu răzbunare și cu recompensă divină! El vine să vă salveze!» Atunci ochii celui orb vor fi deschiși, iar urechile celui surd vor putea să audă. Șchiopul va sări ca un cerb și limba celui mut va striga de bucurie. Se va întâmpla așa pentru că în locuri aride vor țâșni ape, iar în deșert vor curge izvoare.
Isaia 35:4-6 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Să spuneți dar, la toți cei cari Sunt slabi de inimă: „Fiți tari! Să n-aveți teamă-n ceasul greu! Iată, al vostru Dumnezeu Vine cu răzbunarea Lui, Să dea răsplată orișicui. El Însuși are să sosească Și are să vă mântuiască.” Atunci, urechea surzilor, Precum și ochii orbilor, Se vor deschide, negreșit. Cel șchiop, atunci, va fi sărit Precum un cerb, căci va sălta De bucurie. Va cânta Și limba mutului atunci, Căci ale Domnului porunci Vor face, ape, ca să vie, Peste întinderea pustie.
Isaia 35:4-6 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Spuneți celor slabi de inimă: Fiți tari și nu vă temeți! Iată Dumnezeul vostru! Vine răzbunarea, răsplata lui Dumnezeu! El vine și vă va mântui”. Atunci se vor deschide ochii orbilor și urechile surzilor se vor destupa. Atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba celui mut va striga de bucurie. Căci vor țâșni ape în pustiu și râuri, în stepă.
Isaia 35:4-6 Noua Traducere Românească (NTR)
Spuneți celor cu inima speriată: „Fiți tari! Nu vă temeți! Iată-L pe Dumnezeul vostru! El vine cu răzbunare și cu răsplătire divină! El vine să vă salveze!“. Atunci ochii orbilor vor fi deschiși și urechile surzilor vor fi destupate; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba celui mut va striga de bucurie. Căci în deșert vor țâșni ape, iar în pustiu vor țâșni pârâuri.
Isaia 35:4-6 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Spuneți celor slabi de inimă: „Fiți tari și nu vă temeți! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El Însuși va veni și vă va mântui.” Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta de bucurie, căci în pustie vor țâșni ape și în pustietate pâraie