YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 14:12-21

Isaia 14:12-21 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Vai, cum ai căzut din cer, – tu care ai fost luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost aruncat la pământ, tu cel care dominai popoarele! Tu ai zis în inima ta: ‘Mă voi înălța la cer; îmi voi ridica tronul deasupra stelelor lui Dumnezeu! Voi sta pe muntele adunării, pe înălțimile de la Nord! Mă voi înălța deasupra norilor, și mă voi face ca Cel Foarte Înalt!’ Dar ai fost trântit în locuința morților, în adâncimile gropii. Cei care te văd, te privesc cu atenție și își zic: ‘Oare acesta să fie omul care a făcut pământul să tremure, care a cutremurat regatele, care a făcut lumea să se asemene cu un deșert, care i-a răsturnat orașele și care nu a lăsat pe prizonieri să se întoarcă acasă?’ Toți ceilalți regi ai popoarelor se odihnesc în cinste, fiecare în mormântul lui; dar tu ești aruncat afară, departe de mormântul tău – ca o ramură desconsiderată, acoperit cu cei omorâți. Da, ești acoperit cu cei penetrați de sabie, cu cei coborâți în adâncimile gropii. Ești ca un cadavru călcat în picioare. Tu nu te vei alătura lor în mormânt – pentru că ți-ai distrus țara și ți-ai omorât poporul.» Urmașii celor care fac răul, nu vor mai fi amintiți vreodată! Pregătiți măcelul fiilor lui – din cauza vinovăției părinților lor! Să nu se mai ridice vreodată să moștenească țara și să acopere fața pământului cu orașe!

Isaia 14:12-21 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Vai ție! Vai, cum ai căzut Din cer, tu care-ai fost făcut Luceafărul strălucitor! Vai ție, fiu al zorilor! Vai ție, cum ai fost lovit Și la pământ ai fost trântit, Tu, care-ai fost biruitor Al tuturor neamurilor! În a ta inimă ai spus: „Mă voi sui în ceruri, sus! Am să-mi pun jilțul de domnie Acolo, căci voiesc să fie Deasupra stelelor pe care, În mână, Dumnezeu le are. Muntele dumnezeilor – Muntele adunării lor – În miazănoapte-mi va da mie, Un loc care al meu să fie. Mă voi sui, triumfător – Apoi – pe vârful norilor, Și am să fiu la fel și eu, Ca Prea Înaltul Dumnezeu!” Dar la pământ ai fost trântit! Din înălțimi, te-ai pomenit În locuința morților, În negura mormintelor! Cei ce te văd, mirați privesc Și plini de spaimă glăsuiesc: „Acesta este omul care Cutremura pământ și mare? El zguduia împărății, Lăsând cetățile pustii? El e cel care pustia Lumea, așa precum voia? N-a luat el prinși de război, Pe care i-a-nrobit apoi?” Ai neamurilor împărați Care-au pierit, sunt așezați Cu cinste, în mormântul lor, Să-și doarmă somnul morților. Al tău mormânt gol e lăsat, Pentru că fost-ai aruncat Departe de al tău mormânt. La fel ajuns-ai, precum cum sânt Și ramurile ofilite, Doar de dispreț învrednicite. Ești precum prada cea luată Cu sabia și lepădată Pe pietrele care podesc Groapa în cari se prăbușesc Stăpânii ei, căci ai ajuns Un hoit în care au pătruns Putreziciuni nimicitoare. Bun de călcat ești, în picioare. Tu, în mormânt, nu ești unit Cu ei, căci tu ți-ai nimicit Țara. Ai fost ne-ndurător Și-ai prăpădit al tău popor. N-o să se mai vorbească – iată – De neamul celor răi, vreodată. Din pricina părinților Și a nelegiuirii lor – Grăbiți-vă gata să fiți – Pe fii să îi măcelăriți! Să nu se scoale, să voiască – Pământul – să îl cucerească, Iar lumea – ca în alte dăți – Să n-o mai umple, cu cetăți!”