Evrei 9:1-28
Evrei 9:1-28 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Legământul dintâi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pământesc de închinare. În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, erau sfeșnicul, masa și pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul Preasfânt”. El avea un altar de aur pentru tămâie și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispășirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. Și după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru păcatele din neștiință ale norodului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar niște porunci pământești, date ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi și felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropite peste cei întinați, îi sfințesc și le aduc curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. De aceea și întâiul legământ n-a fost sfințit fără sânge. Și, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul și a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.” De asemenea, a stropit cu sânge cortul și toate vasele pentru slujbă. Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge, nu este iertare. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuși, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa. Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.
Evrei 9:1-28 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Legământul dintâi avea rânduieli pentru slujbe şi un locaş sfânt pământesc. Astfel, s-a ridicat o primă încăpere numită Sfânta unde erau sfeşnicul, masa şi pâinile puse înaintea lui Dumnezeu. Dincolo de ea, după cea de-a doua perdea, venea încăperea numită Sfânta Sfintelor . Acolo erau cădelniţa de aur şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur, unde se aflau vasul de aur cu mană şi toiagul lui Aaron, care dăduse vlăstari, şi tablele legământului. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei care adumbreau capacul numit ispăşire . Nu putem vorbi însă, acum, cu de-amănuntul despre acestea. Astfel fiind aşezate toate, preoţii intrau mereu în încăperea dintâi, săvârşind slujbele; în cea de-a doua încăpere însă, intra numai marele preot doar o dată pe an, iar atunci venea cu sângele jertfei adus pentru sine şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului. Prin acestea Duhul Sfânt arată că drumul către Sfânta Sfintelor nu fusese încă descoperit atâta timp cât încă mai stă în picioare prima încăpere. Aceasta este o pildă pentru timpul de acum, potrivit căreia darurile şi jertfele aduse nu pot desăvârşi pe cel ce se închină, în conştiinţa lui. Ele erau doar nişte rânduieli privitoare la trup, legate de mâncăruri, băuturi şi diferite spălări, şi toate ţin până la vremea îndreptării lucrurilor. Hristos, însă, ca mare preot al bunurilor ce aveau să vină, a trecut prin cortul mai mare şi desăvârşit care nu este făcut de oameni, adică nu face parte din creaţia aceasta, şi a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sângele ţapilor şi al viţeilor, ci cu însuşi sângele Său, dobândind o răscumpărare veşnică. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa unei vaci, stropite peste cei întinaţi, îi sfinţesc şi le dau curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care a fost adus prin Duhul cel veşnic ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţi conştiinţa de faptele moarte ca să slujim Dumnezeului celui Viu! Şi prin aceasta El este mijlocitorul unui testament nou, aşa încât cei chemaţi să primească făgăduinţa moştenirii veşnice, întrucât moartea Lui răscumpără păcatele făcute sub primul testament. Iar unde este un testament, cel ce l-a făcut trebuie să moară neapărat, pentru că testamentul este confirmat doar după moarte şi nu poate avea niciodată putere atât timp cât cel ce l-a făcut încă trăieşte. Astfel, nici primul legământ nu a fost încheiat fără vărsarea sângelui. Căci Moise, după ce a sfârşit de spus toate poruncile Legii, a luat în faţa întregului popor sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit cartea şi întregul popor cu el. Apoi le-a zis: Acesta este sângele legământului, al legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi. Şi în acelaşi fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de slujbă. Şi aproape toate lucrurile sunt curăţite cu sânge, potrivit Legii, căci fără vărsare de sânge nu este iertare. Aşadar, dacă chipurile celor din ceruri au fost curăţite prin astfel de mijloace, trebuia ca cele cereşti însele să fie curăţite prin jertfe mai bune decât cele dintâi. Căci Hristos nu a intrat în cele sfinte făcute de mâini omeneşti, chipul celor adevărate, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Şi nu a intrat să se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, cum intră an de an marele preot în Sfânta Sfintelor, cu un sânge care nu este al lui, căci, atunci, ar fi trebuit să pătimească de multe ori de la crearea lumii; acum, însă, El s-a arătat o singură dată, la împlinirea veacurilor, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa. Şi, după cum este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, la fel şi Hristos, s-a adus pe Sine o singură dată pentru cei mulţi ca să le îndepărteze păcatele; iar a doua oară, fără legătură cu păcatul, se va arăta celor care Îl aşteaptă să îi mântuiască.
Evrei 9:1-28 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Atunci, într-adevăr, primul legământ avea și rânduieli ale serviciului divin și un sanctuar pământesc. Pentru că a fost zidit un tabernacol; primul, în care era sfeșnicul și masa și pâinile punerii înainte, care este numit sanctuarul. Iar după a doua perdea, tabernacolul care este numit locul Preasfânt, Care avea tămâietoarea de aur și chivotul legământului îmbrăcat peste tot cu aur, în care era vasul de aur care avea mană și toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului; Iar deasupra acestuia, heruvimii gloriei umbrind scaunul milei, despre care nu putem vorbi acum în amănunt. Iar după ce acestea au fost astfel rânduite, preoții intrau întotdeauna în primul tabernacol, împlinind serviciul divin. Dar în al doilea intra marele preot singur, o dată pe an, nu fără sânge, pe care îl oferea pentru el însuși și pentru greșelile poporului; Duhul Sfânt arătând aceasta, că drumul în locul preasfânt nu era încă făcut cunoscut, în timp ce era încă în picioare primul tabernacol, Care era o prefigurare pentru timpul de atunci, în care au fost oferite deopotrivă daruri și sacrificii, care nu puteau desăvârși în ce privește conștiința pe cel ce servea, Constând doar în mâncăruri și băuturi și diferite îmbăieri și rânduieli carnale, impuse până la timpul reformării. Dar Cristos, venind ca mare preot al lucrurilor bune ce vor veni, printr-un tabernacol mai mare și desăvârșit, nu făcut de mâini, altfel spus, nu din această clădire, Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o singură dată în locul sfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi. Căci dacă sângele taurilor și țapilor și cenușa unei vițele stropind pe cei întinați sfințește spre curățirea cărnii, Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel etern s-a oferit pe sine însuși fără pată lui Dumnezeu, va curăța conștiința voastră de faptele moarte, pentru a servi Dumnezeului cel viu? Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne. Fiindcă unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc și moartea testatorului. Fiindcă un testament intră în vigoare după ce oamenii sunt morți, întrucât nu are nicio putere cât timp trăiește testatorul. De aceea, nici primul testament nu a fost consacrat fără sânge. Fiindcă Moise, după ce a spus fiecare precept întregului popor conform legii, a luat sângele vițeilor și al țapilor, cu apă și lână stacojie și isop, și a stropit deopotrivă cartea și întregul popor, Spunând: Acesta este sângele testamentului pe care Dumnezeu vi l-a poruncit. Și tot așa, a stropit cu sânge deopotrivă tabernacolul și toate vasele servirii. Și, conform legii, aproape toate sunt curățate cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare. De aceea era necesar ca modelele lucrurilor din ceruri să fie curățate cu acestea, dar înseși lucrurile cerești cu sacrificii mai bune decât acestea. Căci Cristos nu a intrat în locurile sfinte făcute de mâini, care sunt prefigurările celor adevărate, ci chiar în cer, pentru a se arăta acum în prezența lui Dumnezeu pentru noi; Nici ca să se ofere pe sine însuși de mai multe ori, așa cum intră marele preot în locul sfânt în fiecare an cu sângele altora, Fiindcă atunci trebuia să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârșitul lumii, el s-a arătat o singură dată pentru desființarea păcatului prin însuși sacrificiul lui. Și după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceasta, judecata, Tot așa, Cristos a fost oferit o singură dată pentru a purta păcatele multora; și celor ce îl așteaptă li se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru salvare.
Evrei 9:1-28 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Primul legământ avea și el rânduieli pentru slujbă și un sanctuar pământesc. A fost ridicat un cort: în prima încăpere erau sfeșnicul, masa și pâinile pentru înfățișare. Acesta se chema Locul Sfânt. După a doua catapeteasmă se afla o încăpere numită Locul Preasfânt, care avea altarul tămâierii, de aur, și Chivotul Legământului, ferecat cu aur. În chivot erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului. Deasupra chivotului se aflau heruvimii slavei, care umbreau Capacul Ispășirii, lucruri despre care nu avem acum vreme să vorbim în amănunt. Odată pregătite lucrurile acestea astfel, preoții intrau mereu în prima încăpere ca să împlinească slujbele. Dar în a doua încăpere intra numai marele‑preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru sine și pentru păcatele din neștiință ale poporului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că încă nu se arătase calea spre sanctuar, câtă vreme încă stătea în picioare primul cort. Acestea erau un simbol pentru vremea de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu pot duce la desăvârșire conștiința închinătorului. Aceste rânduieli exterioare au de‑a face doar cu mâncăruri, băuturi și felurite îmbăieri, fiind rânduite până la vremea îndreptării. Dar Hristos, devenit Mare‑Preot al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mână omenească (adică nu face parte din această creație), nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său a intrat în sanctuar, o dată pentru totdeauna, după ce a dobândit o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei junci, stropită peste cei întinați, aduc sfințire, spre curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S‑a adus pe Sine jertfă fără pată lui Dumnezeu, va curăți conștiința noastră de faptele moarte, ca să‑I slujim Dumnezeului celui viu! Tocmai de aceea Isus este Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea suferită pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub primul legământ, cei chemați să capete făgăduința unei moșteniri veșnice. Căci oriunde este un testament, trebuie să aibă loc moartea celui ce l‑a făcut. Pentru că un testament intră în vigoare după moartea lui, căci n‑are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l‑a făcut. De aceea nici primul legământ n‑a fost încheiat fără sânge. După ce Moise a rostit înaintea întregului popor toate poruncile, potrivit Legii, a luat sânge de viței și de țapi cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul, zicând: Acesta este sângele legământului pe care l‑a poruncit Dumnezeu pentru voi. De asemenea, a stropit cu sânge cortul și toate vasele de slujbă. După Lege, aproape toate lucrurile sunt curățite cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare. Era nevoie deci ca reprezentările lucrurilor din ceruri să fie curățite în felul acesta, iar lucrurile cerești însele să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n‑a intrat într‑un sanctuar făcut de mâna omului, reprezentare a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca marele‑preot, care intră în sanctuar an de an cu sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dimpotrivă, El S‑a arătat o singură dată, la sfârșitul veacurilor, ca să înlăture păcatul prin jertfa Sa. Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot astfel și Hristos, după ce S‑a adus pe Sine jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, dar nu în vederea păcatului, ci pentru cei ce‑L așteaptă, în vederea mântuirii.
Evrei 9:1-28 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Legământul dintâi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pământesc de închinare. Într-adevăr, s-a făcut un Cort. În partea de dinainte, numită Locul Sfânt, erau sfeșnicul, masa și pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema Locul Preasfânt. El avea un altar de aur pentru tămâie și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispășirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. Și după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului. Dar în partea a doua intră numai marele-preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru păcatele din neștiință ale norodului. Prin aceasta Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu-l pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar niște porunci pământești, date ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi și felurite spălări, până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare-Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin Cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințesc și le aduc curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul de faptele moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu. Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită. Într-adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. De aceea și întâiul legământ n-a fost sfințit fără sânge. Și, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul și a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.” De asemenea, a stropit cu sânge Cortul și toate vasele pentru slujbă. Și după Lege aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare. Dar deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuși, ca marele-preot, care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa. Și după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot așa Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.
Evrei 9:1-28 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Primul „legământ” conținea reguli referitoare la închinare și stabilea cum trebuie să fie locul unde se practica ea. Acel loc de închinare era delimitat de un cort (special). În prima parte a lui – numită Locul Sfânt – erau următoarele obiecte („de cult”): suportul cu sursele de lumină, masa și (pe ea) pâinile oferite pentru Dumnezeu. Dincolo de perdeaua care delimita această parte a cortului, exista Locul numit Foarte Sfânt. Acolo erau: altarul de aur pe care se ardea tămâia și „Cufărul Legământului” acoperit total cu aur. În acest „Cufăr” erau următoarele obiecte: un vas din aur în care era mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele pe care fusese scris „legământul”. Deasupra (capacului Cufărului) erau heruvimii care simbolizau gloria divină. Ei acopereau cu umbra lor locul unde se achitau (cu sânge) păcatele. Totuși, acum nu ne putem permite să vorbim detaliat despre toate acestea. După ce aceste lucruri au format sistemul (ceremonial) evreiesc de închinare, preoții intră de-atunci (zilnic) ca să își facă slujba numai în prima parte a cortului. Dar în a doua parte a lui intră numai marele preot, o singură dată pe an – și nu se duce acolo fără sânge. El oferă acel sânge înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lui și apoi pentru ale oamenilor din popor care au păcătuit inconștient. Atât timp cât exista acest regulament al primului cort, Spiritul Sfânt arăta că accesul în Locul Foarte Sfânt nu era permis (oricui). Aceste lucruri sunt un simbol pentru ce se întâmplă acum, când darurile și sacrificarea animalelor nu oferă închinătorului o conștiință perfect curată. Acele reguli au fost doar niște reglementări cu privire la lucruri materiale; și se refereau la: mâncare, băutură, și spălări ceremoniale. Toate acestea au existat până la apariția unui Nou Regulament. Acum, el prevede acele lucruri superioare pe care le anticipase (cel vechi). Iar Cristos a venit ca Mare Preot slujind într-un Cort superior primului și care este perfect, pentru că el nu este construit de mâna omului și nu aparține acestei creații. Când El a intrat în acel Loc Foarte Sfânt odată pentru totdeauna, nu a adus acolo sânge de țapi sau de viței, ci propriul Său sânge. Astfel, El a obținut pentru noi o achitare eternă a păcatului. Dacă atât sângele țapilor și al taurilor cât și cenușa de la o vacă (arsă) produceau „sfințirea” exterioară a oamenilor, sângele lui Cristos poate să ne curețe conștiința de faptele care conduc la moarte. El, cu ajutorul eternului Spirit (Sfânt), S-a oferit pe Sine lui Dumnezeu ca sacrificiu perfect; și fiind astfel curățați, ne putem închina Dumnezeului care este viu. Cristos este Cel prin care ne-a fost adus un „Legământ” nou. El a murit ca să elibereze pe oameni de vina pentru greșelile făcute în perioada primului „legământ”. Moartea Lui a făcut astfel posibilă primirea moștenirii eterne pe care o promisese Dumnezeu. Și acum, de aceasta beneficiază toți cei care sunt chemați de Dumnezeu. Existența unui testament vorbește despre cineva care urmează să moară. Dacă el încă mai trăiește, testamentul nu este util, pentru că lucrurile scrise în el se aplică numai din momentul morții celui care l-a făcut. Astfel, nici chiar primul „legământ” nu a fost ratificat fără sânge. După ce Moise a prezentat evreilor fiecare poruncă a legii, a luat sânge de viței și de țapi, apă, lână roșie și isop, cu care a stropit apoi acel sul (de carte) și pe tot poporul. El a spus atunci următoarele cuvinte: „Acesta este sângele care ratifică «legământul» pe care Dumnezeu v-a poruncit să îl respectați.” Tot atunci, el a stropit cu sânge cortul și obiectele din el destinate închinării. De fapt, conform legii (mozaice), aproape orice lucru este „curățat” cu sânge. Iar fără vărsare de sânge, nu este posibilă iertarea. Aceste lucruri (de pe pământ) sunt doar imitații ale celor care există în cer. Dacă a fost necesar ca reproducerea să fie astfel „curățată”, atunci și originalul din cer trebuia să fie purificat prin sacrificii superioare celor de pe pământ. Cristos nu a intrat într-o copie a locului sfânt construit de mâini omenești; ci (chiar) în cer, pentru a Se prezenta acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu. El nu S-a dus acolo ca să Se prezinte de mai multe ori ca sacrificiu, cum face marele preot care intră în acel loc special odată pe an, deși el nu vine acolo cu propriul lui sânge. Dacă și Cristos ar fi făcut la fel, ar fi trebuit să Se sacrifice de mai multe ori până acum, începând din momentul creării lumii… Dar El Și-a făcut apariția acum o singură dată, la sfârșitul vremurilor, ca să elimine păcatul prin sacrificiul Său. Oamenilor le este destinat să moară o singură dată. Apoi urmează judecata. În mod asemănător, după ce a fost sacrificat o singură dată pentru a purta păcatele multor oameni, Cristos va reveni; dar nu pentru a mai plăti pentru păcate, ci ca să salveze pe cei care Îl așteaptă.
Evrei 9:1-28 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Întâiul legământ de-atunci, Avea și el, multe porunci, Prin care să se rânduiască Lucrarea cea dumnezeiască, Și-un pământesc locaș sfânt care Se folosea pentru-nchinare. Într-adevăr, cum am văzut, Un cort, în urmă, s-a făcut. În două, el era-mpărțit; Partea din față s-a numit Drept „Locul Sfânt”. Aici ședea Sfeșnicul, masa, iar – pe ea – Fusese pâinea Domnului, De punere-naintea Lui. În spate – după o perdea – „Locul prea sfânt” se întindea. Aici fusese așezat Altarul, care-a fost lucrat Din aur și s-a folosit Pentru tămâie. Negreșit, Alăturea altarului, Chivotul legământului Era, de-asemeni, așezat – Și el, în aur, ferecat. Un vas de aur s-a adus – Cu mană – și-n chivot s-a pus. Toiagul lui Aron – la fel – Acolo a fost pus și el; Toiagul cari înfăptuise Minuni, atuncea înfrunzise. Tot în chivot, s-a mai aflat Și legământul încheiat De Dumnezeu – precum a zis – În tablele de piatră scris. Deasupra, heruvimi erau – Ai slavei – cari acopereau, Capacul ispășirilor, Cu umbrele aripilor. Nu este timpul potrivit Ca să vorbim amănunțit, Despre aceste lucruri, care Știute sunt, de fiecare. Deci, după ce s-a întocmit Totul, precum s-a poruncit, Vin preoții care slujeau La cort. Aceștia pătrundeau, În interiorul cortului, În prima încăpere-a lui. În cea de-a doua, voie are – Să intre – doar preotul mare, O dată-n an, și nu oricum, Ci sânge-având, cu el acum, Ca să-l aducă, negreșit, Pentru păcatul săvârșit De sine însuși, după care, Pentru întreaga adunare – Pentru păcatele găsite Din neștiință-nfăptuite. În felu-acesta, ne-ncetat, Duhul Cel Sfânt ne-a arătat Că încuiată se găsea Calea aceea ce ducea Spre Locul cel „prea sfânt” chemat, Căci în picioare s-a aflat, Încă, întâiul cort, făcut De Moise, de la început. Aceasta-i o asemănare Cu vremile de-acum, în care, Daruri și jertfe se aduc, Însă, acestea nu îl duc, Pe cel cari astfel se închină, Spre a atinge o deplină Desăvârșire, potrivită Cu cea care este dorită De al său cuget, negreșit. Acestea, doar s-au dovedit Porunci ce-s asemănătoare, Cu toate cele privitoare La multe feluri de mâncări, La sărbători și la spălări, Pân’ la o vreme anumită, Ce spre-ndreptare-i hărăzită. Însă Hristosul a venit, Ca Mare Preot, negreșit, Al bunurilor viitoare, Trecând prin acel cort mai mare, Precum și mai desăvârșit, Căci nu-i de mâini înfăptuit Și nu ține de-această fire, Că nu e din a ei zidire, Întrucât ele nu-s totuna. Odată pentru totdeauna, Hristosul nostru a intrat, În Locul cel „prea sfânt” chemat, Și n-a dus sânge de vițel Și nici de țapi. Acolo, El, Cu al Său sânge a intrat, După ce-ntâi a căpătat O veșnică răscumpărare. Căci dacă acel sânge care Se-arată-a fi al țapilor – Și-asemeni, al taurilor – Și-apoi, cenușa adunată Din vaca cea de jertfă dată, Stropite peste cei aflați Plini de păcate și-ntinați, Face să li se curățească Trupul și-astfel, să se sfințească, Cu-atât mai mult – neîndoios – Sângele Domnului Hristos Care, prin Duhul Cel de Sus, Pe Sine Însuși S-a adus Ca și o jertfă nepătată, Ce pentru Dumnezeu e dată, Va curăța, necontenit, Al vostru cuget – negreșit – De fapte moarte, ca apoi, Nestingheriți, să puteți voi, Numai pe viul Dumnezeu, În urmă, să-L slujiți, mereu! Tocmai de-aceea – fraților – Iisus este mijlocitor, Pentru acest nou legământ, Iar toți aceia care sânt Chemați să ia în stăpânire Nepieritoarea moștenire Care li s-a făgăduit – Și care au păcătuit Sub legământul încheiat Întâi – acum au căpătat, Prin moartea Lui, răscumpărare, Pentru-a lor vină, și iertare. Într-adevăr, unde-i aflat Un testament, a existat Și cel care l-a întocmit Și care-n urmă, a murit. Un testament putere are, Doar după moartea celui care L-a întocmit. Cât el trăiește, Fără putere, se vădește. De-aceea, și la început, Întâiul legământ făcut, Cu sânge numai s-a vădit Că a putut a fi sfințit. Într-adevăr, este știut Că în ăst fel, Moise-a făcut, Căci el – după ce a sfârșit, Porunca Legii de rostit, Către poporul adunat – Sânge, s-a dus și a luat, De la vițeii dăruiți Și de la țapi ce-au fost jertfiți; Cu apă, l-a amestecat, Isop apoi a mai luat, Precum și lână stacojie, Pentru că trebuia să fie Stropită-ntreaga adunare, Cu toate-acestea, după care, Mai trebuia a fi stropită Și cartea ce a fost citită. După ce toate le-a-mplinit, Aste cuvinte le-a rostit: „Sângele-acesta, pe pământ, Pecetluiește-un legământ Care-i de Dumnezeu făcut, Cu voi, așa precum a vrut.” De-asemenea, el a stropit, Cortul, cu sângele primit, Și toate vasele pe care, Acesta-n slujba sa, le are. Iar după Lege-i arătat Că tot aproape-i curățat, Cu sânge doar. Fără vărsare De sânge, nu este iertare. Dacă aici, jos, pe pământ, Aceste lucruri care sânt Doar niște chipuri ce-amintesc De cele care se găsesc În ceruri, fost-au curățate, Atuncea și cele aflate În ceruri, trebuiau să fie Aduse la o curăție, Prin jertfe care-s mai înalte Decât se-arată celelalte. Hristos – să știe fiecare – Că nu-ntr-un loc de închinare, Făcut de om, S-a așezat, Ci El, în ceruri, a intrat, Unde, la Dumnezeu apoi, Avea a merge, pentru noi. N-a trebuit ca să se ducă Și-apoi, pe Sine, să Se-aducă Drept jertfă, pentru fiecare, De multe ori, ca și cel care Ca preot mare a intrat În Locul cel „prea sfânt” chemat – Odată-n an – având, cu el, Sânge de țap, ori de vițel – Deci sânge cari nu e al lui, Ci e a animalului Ce, înadins, a fost jertfit – Pentru că ar fi trebuit Să pătimească, ne-ncetat, De când lumea s-a-ntemeiat. Pe când acum, când a venit – Iată – al vremilor sfârșit, O dată doar S-a arătat Să șteargă orișice păcat, Drept jertfă când S-a dăruit. Și după cum e rânduit Ca orice om să moară-o dată Și-apoi se face-o judecată, Și cu Hristos a fost la fel: O dată, S-a dat jertfă El Și ale multora păcate, De către El, au fost purtate. Apoi, El o să vină iară, Să Se arate-a-doua oară – Nu cu privire la păcat – Ci doar pentru a le fi dat Celor ce-așteapăt-a Lui venire, Darul – adică mântuire.”
Evrei 9:1-28 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Într-adevăr, și prima [alianță] avea rituri ale cultului și un sanctuar pământesc. Căci a fost construit cortul; primul, în care erau candelabrul și masa cu pâinile punerii înainte, este numit Sfânta; după a doua catapeteasmă, era cortul numit Sfânta Sfintelor, care avea altarul de aur pentru tămâiere, arca alianței acoperită peste tot cu aur, în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaròn ce înfrunzise și tablele alianței. Deasupra lui erau heruvimii gloriei care umbreau capacul ispășirii, despre care nu este acum [cazul] să vorbim separat. Fiind acestea astfel pregătite, preoții care împlinesc cultul intră mereu în cortul cel dintâi. Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl oferă pentru sine și pentru greșelile din neștiință ale poporului. Duhul Sfânt revelează astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. Aceasta este o parabolă pentru timpul de față, după care darurile și jertfele care se aduc nu pot desăvârși conștiința celui care aduce cult. Acestea sunt doar rituri trupești cu privire la mâncăruri, la băuturi și la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării. Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare și desăvârșit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume, a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de țapi și viței, ci cu propriul lui sânge, dobândind o mântuire veșnică. Căci dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa de juncă cu care sunt stropiți cei întinați îi sfințește spre curăția trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veșnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăți conștiința voastră de faptele moarte, pentru a aduce cult Dumnezeului celui viu. Și de aceea el este mijlocitorul unei alianțe noi, pentru ca, prin moartea lui pentru răscumpărarea din greșelile din timpul primei alianțe, cei chemați să primească promisiunea moștenirii veșnice. De fapt, unde este un testament, este necesar să fie dovedită moartea celui ce a făcut [testamentul]. Căci testamentul devine valabil după moarte; nu are nicio putere cât timp trăiește cel ce l-a făcut. De aceea, nici prima [alianță] nu a fost inaugurată fără sânge. Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în fața poporului, Moise a luat sângele vițeilor și al țapilor, împreună cu apă, lână roșie și isop și a stropit însăși cartea și tot poporul, spunând: „Acestaeste sângele alianței pe care Dumnezeu a prescris-opentru voi”. Și tot la fel a stropit cu sânge cortul și toate vasele de cult. De altfel, după Lege, aproape toate se purifică prin sânge și fără vărsare de sânge nu există iertare. Deci, dacă era necesar ca exemplele realităților cerești să fie purificate astfel, înseși realitățile cerești trebuie să fie purificate prin jertfe mai bune decât acestea. Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să se arate acum înaintea feței lui Dumnezeu în favoarea noastră, și nu ca să se aducă pe sine de mai multe ori, așa cum marele preot intră în sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva, căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată ca să distrugă păcatul prin jertfa lui. Și după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, iar după aceasta este judecata, tot la fel și Cristos, după ce s-a oferit o dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulți, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a-i mântui pe cei care îl așteaptă.
Evrei 9:1-28 Noua Traducere Românească (NTR)
Acum, chiar și primul legământ avea reguli pentru închinare și pentru un Loc Sfânt pământesc. Căci a fost pregătită prima încăpere a Cortului, în care erau sfeșnicul, masa și pâinile prezentării; această încăpere a fost numită „Locul Sfânt“. Însă, după cea de-a doua draperie, se afla a doua încăpere a Cortului, numită „Locul Preasfânt“. Acesta avea un altar de aur pentru tămâie și Chivotul legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înmugurise și tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, umbrind locul ispășirii. Nu este vremea acum să vorbim în detaliu despre aceste lucruri. Așadar, după ce au fost pregătite astfel lucrurile acestea, preoții intrau mereu în prima încăpere a Cortului pentru a-și îndeplini slujbele, însă în a doua încăpere intra numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuși și pentru păcatele din neștiință ale poporului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arată că încă nu era dezvăluită calea către Locul Preasfânt, atât timp cât prima încăpere a Cortului stătea încă în picioare. Aceasta este o ilustrație pentru vremea de acum, arătând că darurile și jertfele care sunt aduse nu pot desăvârși conștiința celui ce se închină. Ele au de-a face doar cu mâncărurile, băuturile și diferitele ritualuri de spălare; sunt reguli pentru trup, impuse până la vremea reformării lucrurilor. Dar când Cristos S-a arătat ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit deja, trecând prin Cortul mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creația aceasta, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele țapilor și al boilor și stropirea celor întinați cu cenușa unei juninci sfințește în vederea curățirii trupului, cu cât mai mult sângele lui Cristos, Care, prin Duhul cel veșnic, S-a dat pe Sine fără cusur lui Dumnezeu, ne va curăți conștiința de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului celui Viu? Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui nou legământ, sau testament, pentru ca, prin moartea care a avut loc pentru răscumpărarea abaterilor comise sub primul testament, cei ce au fost chemați, să primească promisiunea moștenirii veșnice. Căci unde este un testament, este nevoie să se dovedească moartea celui care l-a făcut. Fiindcă un testament este valid numai după moarte, de vreme ce nu are nicio putere cât timp trăiește cel care l-a făcut. De aceea nici chiar primul testament n-a fost sfințit fără sânge, pentru că, după ce fiecare poruncă a Legii le-a fost spusă de Moise tuturor celor din popor, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, cu lână vopsită în roșu și cu isop, și a stropit sulul însuși și tot poporul, zicând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu“. În același fel a stropit cu sânge Cortul și toate obiectele pentru slujbă. Potrivit Legii, aproape totul este curățit cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu este iertare. Prin urmare, de vreme ce a fost nevoie să fie curățite cu aceste jertfe copiile lucrurilor din Ceruri, trebuia ca lucrurile cerești înseși să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Cristos n-a intrat într-un loc sfânt făcut de mâini omenești – loc care este oglindirea celui adevărat – ci El a intrat chiar în Cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, în prezența lui Dumnezeu, și nu ca să Se jertfească pe Sine din nou și din nou, după felul în care marele preot intră în Locul Preasfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui, pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou și din nou de la întemeierea lumii. Însă El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârșitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui. Și, așa cum le este dat oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata, tot astfel și Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna, pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară celor care-L așteaptă cu nerăbdare, nu în legătură cu păcatul, ci spre mântuire.
Evrei 9:1-28 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Legământul dintâi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pământesc de închinare. În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, erau sfeșnicul, masa și pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul Preasfânt”. El avea un altar de aur pentru tămâie și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispășirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri. Și după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, și nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuși și pentru păcatele din neștiință ale norodului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârșirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar niște porunci pământești, date ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi și felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropite peste cei întinați, îi sfințesc și le aduc curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu! Și tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemați să capete veșnica moștenire care le-a fost făgăduită. În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut. Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăiește cel ce l-a făcut. De aceea și întâiul legământ n-a fost sfințit fără sânge. Și, într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viței și de țapi, cu apă, lână stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul și a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.” De asemenea, a stropit cu sânge cortul și toate vasele pentru slujbă. Și, după Lege, aproape totul este curățit cu sânge; și fără vărsare de sânge, nu este iertare. Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuși, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui, fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii, pe când acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa. Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L așteaptă.